Cred că o dovadă de iubire e și faptul că ultima bucata care rămâne în farfurie e întotdeauna a mea.

Tu ești Acasă.

Read More

De câte ori ți-ai spus mâhnit, supărat, întristat, “De astăzi, nu o să mai…”, continuarea fiind, evident, un moment care ți-a șters zâmbetul de pe chip și bucuria din suflet, o clipă care ți-a ucis speranța și pofta de viață?
O să răspund tot eu la întrebare. De “n” ori. De atâtea ori ți-ai promis că nu vei mai lăsa pe nimeni să te rănească ori că nu te vei mai lăsa afectat de bârfele și răutățile celor din jur. De atâtea ori ți-ai promis ție însuți că vei zâmbi mai mult, că te vei bucura de fiecare zi care îți este dăruită, că nu te vei mai supăra din orice nimic, că nu vor mai conta decât oamenii foarte apropiați.
Și? Ai eșuat lamentabil în a-ți ține propriile promisiuni. Pentru că au trecut nu știu câte zile de când n-ai mai stat în liniște pe o bancă să privești cerul, pentru că ieri n-ai zâmbit, pentru că azi a trecut fără să faci nimic care să te bucure și pentru că mâine vei fi la fel de încruntat. 

Uneori, ca acum de exemplu, mă întreb care-i rostul?
De ce ne trezim urând diminețile de luni? De ce avem impresia că de vineri începem cu adevărat să trăim?
De ce cel mai adesea jobul e locul unde irosești cel mai mult timp din viața ta și asta pentru că ceea ce faci nu te reprezintă și nu te împlinește în nici un fel?
De ce așteptăm o zi anume ca să facem ceva anume și tânjim după acel ceva în fiecare zi, sfârșind prin a nu-l face niciodată?
De ce toată omenirea se învârte în jurul unor hârtii?
De ce oamenii țipă unii la alții și nu reușesc să se înțeleagă? De ce se urăsc? De ce se uită?

Tristețea e o stare de spirit, la fel ca fericirea. Dar de ce durează mai mult? De ce atunci când ești trist ai impresia că te scufunzi în acele ape negre de-o veșnicie și nu zărești nici un mal în jurul tău?!
Pentru că tristețea e ca noaptea. E mai scurtă decât ziua, dar pare de două ori mai lungă atunci când stai de veghe. Când ești trist parcurgi o noapte lungă, iar zorii zilei par mai departe ca niciodată.
Când ești trist nimic nu mai are culoare.

Iustina Ţalea Dinulescu 

Atunci când lucrurile devin grele și sunt departe de ceea ce ți-ai imaginat, simți un dor nebun de copilărie. Ai da fuga înapoi la zilele lungi de vară când viața era mult mai simplă, mai colorată, mai veselă, când sufletul îți plutea, iar chipul îți era luminat în fiecare zi de zâmbet.
Atunci când simți că nu mai ai scăpare și că te învârți într-una în același cerc vicios, dorul de anii copilăriei parcă te sufocă și te doare. Te simți ca un netrebnic pentru că ai tânjit după maturitate. Acum problemele nu au întotdeauna rezolvare și parcă se înmulțesc cu fiecare an care trece.

Îmi este iarăși dor de copilul de-altădată. Îmi este dor.

Iustina Ţalea Dinulescu

Sunt… momente în viață. Asta îmi spun de fiecare dată, fie că e vorba de un moment încărcat de bucurie, fie că este unul de mare tristețe.
Zi de zi trăim momente. Mai însemnate sau mai puțin însemnate, mai vesele sau mai triste, cu fiecare zi care trece, mai numărăm câte o amintire, câte un gând, un sentiment, o povață sau o povară.

Sunt momente când sfârșitul unei zile ne întristează pentru că nu putem trăi la infinit clipele care ne-au făcut inima să tresalte de bucurie și momente când căderea nopții e o binecuvântare, care ne acoperă sufletul cu vălul invizibil al speranței că mâine va fi puțin mai bine.

Poate că, din când în când, e mai bine să te lași în voia sorții. Să nu mai planifici cu ce haine te îmbraci mâine la serviciu sau unde o să mergi după ce termini programul. Să lași garda jos și să te lași surprins. Să nu mai începi ziua temându-te că la sfârșitul ei te vei întoarce acasă tot stresat. Să nu mai crezi că problemele tale sunt cele mai grave doar pentru că lucrurile nu au mers așa cum le-ai plănuit. De fapt, să nu-ți mai faci atâtea planuri. Să încerci să fii spontan. Să încetezi să găsești explicații pentru orice. Să te bucuri de o zi frumoasă. Pur și simplu să te bucuri că respiri, că simți, că trăiești.

Poate că, din când în când, viața poate fi mai degrabă o căpșună delicioasă decât o lămâie acră.