Tangou pentru Lisandra, de Hélène Grémillon

tangou-pentru-lisandra_1_fullsize

 

Ce mi-a atras atenția la această carte, atunci când am ales-o, a fost în primul rând coperta (da, știți că am o slăbiciune pentru coperți :D). Apoi, am văzut numele autoarei. Cum primul roman al acesteia, Confidentul, mi-a plăcut foarte mult, nici nu am mai stat pe gânduri și am luat-o repede.
Ei bine, acest roman este cu totul și cu totul diferit de primul din toate punctele de vedere, de parcă nu ar fi scris de aceeași persoană. Povestea e spusă într-0 manieră diferită, uneori parcă pe nerăsuflate, alteori îți dă senzația de incomplet, iar personajele sunt construite altfel, mai schematic, spre final devenind însă destul de profunde.

Aflăm încă de la început că romanul este bazat pe o poveste reală – „Acest roman este inspirat de o poveste adevărată. Acţiunea se petrece în Argentina, la Buenos Aires. Suntem în august 1987, iarna. Anotimpurile sunt diferite. Oamenii, nu.“  Ah, super, mi-am zis eu, căci îmi plac la nebunie romanele bazate pe personaje reale, inspirate din întâmplări reale. Ba mai mult, poposeam pe un tărâm nou, fiindu-mi necunoscută până acum istoria politică a Argentinei.

Descrierea cărții: O adevărată polifonie a părții întunecate a sufletelor. În prim-plan, Vittorio Puig, un psihanalist acuzat de uciderea enigmaticei sale soții, Lisandra, și Eva Maria, o pacientă devastată de dispariția fiicei sale, care întreprinde o anchetă personală pentru a proba nevinovăția acestuia. În Argentina abia ieșită din dictatură și puternic marcată de desaparecidos, miile de persoane eliminate de regimul generalului Videla, nevroze și traume nebănuite, gelozii și trădări, fapte de o infinită cruzime rămase nepedepsite revelează o galerie de personaje care sunt obligate să-și scoată masca.

Read More

„Și, cum e să fii părinte?”

13415395_1200980029933733_3902349894666345436_o (1)

 

De fiecare dată când ne întâlnim cu oameni pe care nu i-am mai văzut de dinainte să devenim părinți, prima întrebare care ne este adresată după schimbul de politețuri este aceasta-„Și, cum e să fii părinte?”. Răspunsul e „Altfel”. Altfel decât îți povestesc alții, pentru că fiecare copil e unic, altfel pentru că viața ta așa cum erai obișnuit cu ea se schimbă radical, rutina zilnică se schimbă și ea, iar tu, ca individ, te schimbi la rându-ți fără să-ți dai seama. Deja îndrăgostit de copilul tău până la Doamne-Doamne și înapoi, vorbești într-una despre subiectul adorației tale ca orice îndrăgostit și uneori uiți să te mai oprești și să schimbi subiectul, riscând să plictisești audiența. :D
Să fii părinte e cel mai frumos lucru care ți se poate întâmpla. Un copil îți parfumează existența cu miros de cer, te face mai bun, mai răbdător, mai grijuliu, mai responsabil, mai fericit. Atunci când și el devine conștient de tine, te recunoaște și îți zâmbește și te atinge cu mânuța lui de înger pe obraz simți că ai totul și că nu mai ai nevoie de nimic altceva decât de o capsulă a timpului.

Foto: Andrei Bodo

Read More

Zeița orezului, de Rani Manicka

zeita-orezului_1_fullsize

 

Nu știu cum de mi-a scăpat până acum titlul acesta, având în vedere pasiunea mea pentru cultura asiatică. Am aflat lucruri interesante despre cultura chineză, japoneză, dar iată că despre cea indiană nu îmi picase până acum nimic în mână.
Doamne, și cât am savurat cartea aceasta! Un adevărat festin exotic! Am trăit la intensitate maximă vremurile tuturor celor 4 generații și am terminat cartea regretând că o termin.

„O saga malaysiana care se întinde pe durata a patru generații. La vârsta de 14 ani, Lakshmi lasă în urmă copilăria petrecută printre arborii de mango din Ceylon pentru a se căsători cu un bărbat matur din Malaysia. Tânăra neștiutoare este nevoită să dea piept cu greutățile vieții; până la 19 ani are deja cinci copii, urmează Ocupația japoneză, al Doilea Război Mondial, iar ea nu are alt scop decât să-și păstreze familia în siguranță. Scris din perspectiva mai multor personaje, romanul este cronica unei familii dintr-o lume prea puțin cunoscută nouă, unde exotismul și miticul se întrepătrund oferindu-ne o lectură plăcută și provocatoare.”

Read More

Îți mulțumesc c-ai făcut om din mine, mamă!

9f34c8021a5a7c8efe74d6a41b861d0d

Îți mulțumesc c-ai făcut om din mine, mamă! Cu vorba bună, cu pedeapsa și chiar cu palma.
Îți mulțumesc că ai fost puternică și că m-ai ținut la tine în brațe până m-ai făcut om mare.
Îți mulțumesc că ai pus piciorul în prag atunci când a trebuit și nu mai târziu, chiar dacă te-am rănit spunându-ți că ești oricum numai o mamă bună nu.
Îți mulțumesc că mi-ai păstrat mie ce e mai frumos, din lume și din tine și că te-ai străduit să mă protejezi de urâțenia lumii. După aceea, m-am aruncat de bunăvoie în prăpastie.

Read More

Cum vedeam lucrurile înainte de a deveni mamă și cum le văd acum

13475058_1202333759798360_742357191329120084_o

Au trecut deja 6 luni de când am intrat în clubul mămicilor, dar simt că fac parte din el de încă atât timp. Mi-am schimbat mult viziunea în timpul ăsta și aș vrea să împărtășesc câteva gânduri viitoarelor mămici, actualelor burtici.

Dragele mele, nu vă fie teamă de natural! Acesta este lucrul care mă macină cel mai mult. Eu am exclus din start nașterea naturală din motive complet greșite, din lașitate, din comoditate, din toate la un loc. Cum s-ar spune din bătrâni…”Dă-mi Doamne mintea de pe urmă!”. Acum e tardiv pentru mine, dar vouă vă spun: dacă se poate, nu vă fie teamă! Acum aș alege să dau banii cheltuiți pe cezariană unei moașe autorizate care să mă ajute să nasc acasă la mine, să-mi țin îngerul în brațe imediat, să nu îl despart de mine brutal, să-l pun la piept în prima jumătate de oră și nu după 24 de ore, să plâng de durere 12 ore în loc de o săptămână! Mă chinuie gândul că am pierdut startul din viața micuței mele, că am privat-o de sânul meu în prima săptămână a vieții ei, că nu m-am informat temeinic, că nu am ascultat-o pe mama, că… Acum ar fi o alegere simplă, dar eu am ales deja și am făcut-o greșit. Iată că sunt alegeri care ne costă o viață și pe care nu le mai putem repara niciodată, în nici un fel.

Read More

Mamele și cochetăria

12719147_1154727297892340_1799574937155851299_o

Atunci când devii la rândul tău mamă, începi să-ți privești propria mamă ca pe o eroină.
Nu știu dacă la voi se aplică, dar eu îmi amintesc cum îi spuneam mamei (și eram convinsă de asta) că eu voi proceda altfel atunci când voi avea la rândul meu copil. În principiu ideea mea presupunea o oarecare doză de egoism. Acest egoism însă a dispărut odată cu apariția Evei în viața mea. Da, îmi doresc în continuare să mai am timp nelimitat de răsfăț personal, însă trebuie să recunosc că îl prefer tot pe cel petrecut alături de micuță.

Read More

Așteptările

13407273_1134013213309115_7601871355216833370_n

Nu le poți cere oamenilor să-ți ofere ceva ce nu au. E valabil și pentru sentimente. Cred că nu toți oamenii sunt construiți să fie prieteni, să iubească necondiționat, să fie cinstiți, amabili, binevoitori. Sau poate nu sunt educați astfel. Poate că e vorba de mediul în care crești și te dezvolți, de exemplele pe care le urmezi. Sau poate că e vorba pur și simplu de autoeducația pe care ți-o faci în timp.
Habar n-am. Cert e că dacă noi suntem într-un anumit fel ne așteptăm ca cei care ni se lipesc de suflet să fie la fel. Acesta este motivul real dezamăgirilor noastre. Așteptările.

Iustina Dinulescu

Read More