În această zi de sărbătoare eu mi-am ales ca fel principal de mâncare o carte și am citit. Aproape toată ziua. O carte pe care probabil nu am să o uit niciodată și pe care cred că o voi reciti cândva. Hoțul de cărți. O carte extraordinară, o poveste care te impresionează și te emoționează peste măsură.

“Este anul 1939. Germania nazistă. Ţara îşi ţine răsuflarea. Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, şi va deveni chiar mai ocupată. Liesel Meminger şi fratele ei mai mic sunt duşi de catre mama lor să locuiască cu o familie socială în afara oraşului München. Tatăl lui Liesel a fost dus departe sub şoapta unui singur cuvânt nefamiliar – Kommunist -, iar Liesel vede în ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul călătoriei, Moartea îi face o vizită băieţelului şi o observă pe Liesel. Va fi prima dintre multe întâlniri apropiate.

Până te face fericit, iubirea te rănește de foarte multe ori. Și de fiecare dată parcă doare și mai tare. Uneori plângi pe umărul unui prieten bun care te înțelege și te încurajează, alteori uzi perna în fiecare noapte, singur, plângându-ți de milă până adormi.
Vei plânge mult atunci când te rănește iubirea. Vei fi urâcios și răutăcios și vei zâmbi rar. Tristețea te va fi copleșit atât de mult încât nu mai poți suporta prezența oamenilor binedispusi și optimiști. Pentru tine totul pare o gaură neagră care te trage cu toată forța în adâncul ei. Și de multe ori vei rămâne o vreme pierdut în abisul propriul suflet rănit, fără să mai crezi, fără să mai speri și fără să mai simți altceva decât dezamăgire.

Oscar și Tanti Roz - o lectură de scurtă durată, dar cu efect pe termen lung. O poveste despre prietenie, iubire și credință.
Oscar este un băiețel de 10 ani, care locuiește într-un spital pentru că este bolnav de leucemie. El este supărat pe toți oamenii mari din jurul lui pentru că sunt lași și nu au curajul să-i spună adevărul, excepție făcând o infirmieră bătrână căruia el îi spune Tanti Roz, singurul adult care nu îl minte. Ea îi spune că mai are într-adevăr puțin de trăit și îl sfătuiește să trăiască fiecare zi ca și cum ar trece 10 ani și totodată îl îndeamnă să-i scrie lui Dumnezeu. Astfel că Oscar îi scrie lui Dumnezeu 14 scrisori în care îi mărturisește ce simte, ce gândește și ce își dorește și își trăiește fiecare dintre ultimele sale zile pe repede-înainte, fiind adolescent, tânăr, adult și bătrân.

“O carte apărută de nicăieri îți poate schimba viața. Te poate purta pe cărări nebănuite și, dintr-o dată, aceeași carte face ca magia să nu mai fie doar un simplu cuvânt din vocabularul tău. Misterul are rolul lui și deinde doar de tine cât de mult ești dispus să te joci cu destinul.”

Am descoperit-o pe Cecelia Ahern cu câțiva ani în urmă, citind P.S. Te iubesc, o poveste memorabilă, pe care sunt convinsă că o știți majoritatea dintre voi (fie după ce ați citit cartea, fie după ce ați văzut filmul). Acum mi-a picat în mâini o altă carte a ei, nu atât de cunoscută, dar cu o poveste extrem de frumoasă.
Viața Tamarei, o adolescentă bogată și răsfățată, se schimbă radical după moartea tatălui său. Îngropat în datorii, acesta își încheie singur socotelile cu viața, lăsându-și fiica și soția în voia sorții. Din cauza acestor datorii, cele două sunt nevoite să se mute undeva la țară, în apropierea castelului Kilsaney. Într-o zi, o bibliotecă ambulantă își face apariția pe străduța prăfuită de țară, iar Tamara găsește în interiorul acesteia o carte care îi atrage atenția.

Cerem, dar nu oferim nimic în schimb sau oferim așteptând de fiecare dată să primim înapoi;
promitem și-apoi nu ne mai respectăm promisiunile;
alergăm grăbiți în stânga și în dreapta fără să mai vedem, să mai auzim sau să mai simțim;
țipăm unii la alții, dar nu mai comunicăm, nu ne mai înțelegem;
avem așteptări, dar nu și țeluri;
iubim, dar rănim;
cerem iertare, dar când ne vine rândul nu iertăm prea ușor;
construim case, dar dărâmăm inimi;

“Atunci când vine vorba de ghinion, n-ai cum să te protejezi, nu există nici un fel de repartizare a cotelor. E ca atunci când, la ora de matematică, un copil învață că șansele ca o monedă să cadă pe cap sau pajură sunt întotdeauna egale, indiferent de câte ori arunci moneda în aer și pică pajură. Cu fiecare aruncare, șansele rămân aceleași. Și în fiecare zi, ghinionul te poate lovi din nou.”

Înainte de a vă povesti despre această carte, trebuie să menționez faptul că în afară de cei “Zece negri mititei” ai Agathei Christie, nu am citit romane de genul, și se poate să nu fiu familiarizată cu stilul acestora. În ultima vreme am citit foarte multe cărți scrise la persoana I, lucru care m-a făcut să intru cu ușurință în pielea personajului respectiv, fapt care în această carte a fost foarte greu, din pricina folosirii persoanei a III-a. Dar până la urmă m-am obișnuit.
“Te-aș recunoaște dintr-o mie” m-a atras datorită titlului, care mi-a stârnit curiozitatea. E o expresie comună, pe care o folosim cu toții atunci când ne referim la o persoană pe care o cunoaștem foarte foarte bine, și totuși, pare într-o oarecare măsură, amenințătoare. Și în acest context chiar este.