[…]

Pentru că în seara aceea îndrăgostită, am priceput că degeaba de-o viață întreagă încerc să ies din mulțime. Mă încordez să rup rândurile, să sfâșii chingile, să încalc obiceiurile. Să fiu altceva, mai mult, mai altfel decât ceilalți. Pentru că, totuși, fericirea adevărată, profundă, memorabilă, n-am găsit-o decât în clipele de răvășitoare banalitate. În zilele în care am avut pentru cine să plâng și s-aștept, să gătesc și să ard nu mâncărurile, ci inima mea.

La temelia iubirii am așezat, cu lopata, strălucirea totală a sufletului meu. Și am bătut la porțile împotrivirii cu bătaia ruptă din rai a inimii îndrăgostite.
Numai că, atunci când mi-am dorit mai năpraznic să izbutesc, strădania mi-a fost în zadar. Am rămas cu fruntea asudată, cu mâna întinsă și însângerată, să aștept o decizie pentru care s-a făcut târziu.

* fragment din cartea Care pe care – bărbați și femei, de Alice Năstase 
Cartea poate fi  găsită aici.

Lasă un răspuns