O fată și o valiză

Îmi fac bagajul. Am ales cea mai încăpătoare valiză și vreau să pun acolo toate nemulțumirile, toate neîmplinirile, toate regretele, toate durerile.
Vreau să împachetez binișor visele care au rămas doar vise, momentele în care m-am simțit respinsă și neînțeleasă și momentele în care am fost umilită și înfrântă.
Apoi vreau să ordonez într-un colț al valizei lacrimi, frustrări, temeri, indecizii și alegeri proaste.
M-apuc să-mi caut prin suflet toate neajunsurile, trădările, minciunile și ipocrizia. Le strâng bine pe toate și le fac loc lângă celelalte lucruri din valiză.

Ciudat… credeam că e încăpătoare, dar după ce am pus toate astea văd că mai am doar puțin loc.

Read More

„Femeia cu ochii umflati de plans”

„Lacrima, ca izvorul de munte, vine dintr-un adanc nestiut, din cel mai curat si mai ascuns loc al fiintei. Ea se asterne pe obraji de copii ca o limba pe care o vorbesc de cand se nasc, pana invata alfabetul. E limba lacrimilor, cu care un pui de om si un om mare comunica.

Barbatii care plang in fata unei femei sunt niste oameni foarte frumosi si au o forta pe care nici un muschi de suprafata n-ar putea-o intrece.

Dar, in linistea lumii, cel mai adesea se aude plansul femeilor. Plang cand iubesc, caci la ele iubirea se instaleaza exact acolo de unde izvorasc lacrimile… Plang cand li se nasc copii, plang de duiosie si de nimicuri, plang de dor si de bucurie, plang de durere si de singuratate, plang de ciuda pe ele insele, plang de nenoroc si de neiubite ce se simt uneori, plang de inselate ce li se intampla sa fie adesea, plang de toate astea la un loc…

Read More

Mi-e dor de oameni.

Când am încetat să observăm frumosul și când am început să vedem doar urâțenia?
Când ne-am lăsat simțul estetic să ne părăsească și l-am înlocuit cu vulgaritate?
Când am început să trecem nepăsători peste durerea altui om și când am uitat să întindem mâna pentru a ajuta, nu pentru a arăta cu degetul?
Când am început să admirăm prostia, incultura, scandalurile de tot soiul și când am încetat să asimilăm lucurile frumoase, de bun gust?

Read More

Tu ești…

soarele călduț dintr-o dimineață racoroasă;
valul leneș care îmbrățișează în fiecare clipă marea;
raza de lumină care pătrunde în cel mai întunecat loc și îl luminează;
izvorul nesecat de dragoste, bunătate și răbdare.

Tu ești piesa lipsă. În tot întregul meu erai singura bucată care lipsea. Și am încercat să potrivesc atâtea piese în spațiul acela, dar nici una nu se încadra perfect. Am încercat să le potrivesc oricum și să le țin acolo doar ca să nu fie locul gol. Câtă nechibzuință să încerci să te peticești cu piese nepotrivite! Ajungi să crezi că ești tu defect, că nu piesa e cea care nu e bună pentru tine.
Atâta irosire când tu erai atât de aproape de mine…

Read More

Etichete

1000 de etichete. Asta suntem noi în ochii celorlalți.
Nu știu dacă suntem cu adevărat înțeleși vreodată și nu știu dacă noi reușim de multe ori să ne înțelegem noi pe noi. Deși de multe ori umblăm cu sufletul la vedere, nimeni nu vede cu adevărat ceea ce suntem.
Sunt oameni care râd și arată cu degetul către sufletul nostru descoperit. Oameni care văd doar o parte, dar au impresia că știu totul. Oameni care judecă și atât.

Nu acordăm timp să cunoaștem. Ne grăbim să tragem concluzii fără să ascultăm poveștile din spatele oamenilor.
Am obosit să fiu tapetată cu etichete. Să fiu trecută prin strecurători și pe sub lupe neiertătoare.
Mi-am pus întotdeauna sufletul pe tavă, l-am lăsat descoperit. Nu știu dacă a fost bine sau nu. Nu știu dacă e bine să îl las așa sau să-mi pun lacăt la el.
Oamenii sunt vulturi care își caută o pradă. Iar când o găsesc așa descoperită își iau avânt și încep să o ciopârțească cu răutate.

Read More