O bunică cât 100

Nu-i așa că bunicii sunt niște îngeri? Pentru că am impresia că deși nu sunt întotdeauna lângă noi, ne veghează mereu.
Buna mea bunică mi-a făcut azi compot de mere. Am mers și i-am dus niște mere, iar ea mi-a făcut compot. Și m-a sunat să mă duc să-l iau.
Și uite așa când ea e atât de bună cu mine îmi amintesc cu regret toate obrăzniciile mele și toate vorbele răutăcioase pe care i le-am adresat în timp. Îmi amintesc momentele când am repezit-o pentru că aveam o zi proastă și nu aveam chef de vorbă. Iar ea a continuat să îmi îndeplinească toate dorințele, să-mi pregătească de mâncare ce aveam eu poftă și să facă lucruri în locul meu deși cu siguranță era mai obosită ca mine. A continuat să mă iubească și mi-a arătat mereu asta.
A fost dintotdeauna mai stângace la vorbe, dar mi-a oferit din plin dovezi.

Read More

„Dragul meu, iubitul meu…”

„Am fost tentată de multe ori să-ți scriu. În nopți bântuite de lună și dor, mi-au curs prin minte scrisori lungi, cuvinte de dragoste, fraze disperate. Te-am iubit cumplit, te-am iubit cu fiecare secundă, cu fiecare vis, cu fiecare gură de aer. Ce păcat că neîncrederea ta, ezitările tale, jumătățile tale de măsură, (dar și gelozia mea nebună, iubirea mea deșănțată și mereu dezamăgită) au surpat în mine orice dorință de a mai aștepta!
Sfârșitul a venit încet, dar irevocabil. Iubirea mea s-a prăbușit de sute de ori, dar am avut puterea, ai avut îndemânarea să n-o lași să moară. Acum chiar s-a sfârșit.
M-ai rănit de atâtea ori, încât inima mea e o rană, o durere palpitândă. Nu te mai vreau. Nu te mai aștept. Nu te mai iubesc.

Read More