Vrabiuta

- Ce frumoasa esti! spuse vrabiuta randunicii. Ce talie superba ai si ce negru cu irizari de albastru, ce alb curat pe piept, ce aripi superbe si cu ce viteza zbori! Ce mult as vrea sa fiu si eu, randunico, ca tine, sa ma-nalt pana sus, sa zbor si eu in tarile calde!
Randunica nu spuse nimic, asa ca intr-un tarziu vrabiuta continua:
– Stii, eu am doi prieteni, castanul din parc, care ma adaposteste cand ploua, are frunze mari si ma pot ascunde si un pensionar care-mi aduce faramituri. Vine-n fiecare zi dupa-amiaza. Nu stiu ce m-as face fara el. Vin si niste porumbei salbatici, care ma alunga, dar totusi ma lasa sa mananc la margine. Uite, daca vrei, intr-o zi mergem impreuna sa mancam, iti dau din faramiturile mele, numai sa ma-nveti si pe mine sa zbor ca tine la-naltime!
Randunica isi aseza cu ciocul, putin, fulgii fini din pieptu-i alb, apoi, fara sa spuna nimic, se ridica precum o sageata in inaltul cerului.

Read More

„Moartea vânătorului”

„Apoi, crescând mai mare, le-am dat lor, celor ce mă priveau de după gard, sufletul meu. Iar ei îl dădeau de-a dura prin colbul vieții și mi-l înapoiau strivit, lovit și fără de viață. Trist, îmi luăm propriul suflet în brațe și-l mângâiam. Apoi, când se refăcea, mă părăsea zâmbind și se arunca naiv în brațele pofticioase ale celor din jur. Și din nou, zdrobit de valurile vesele dar necunoscute ale vieții, se-ntindea obosit la picioarele mele, spunându-mi că este pentru ultima oară. De atunci îmi îngrop și dezgrop propriul zbor sufletesc ca pe un blestem.”

* fragment din cartea Fii demn! , de Dan Puric
Cartea poate fi găsită aici.

Read More