Taifasuri

- Unde-mi sunt visele de copil?
– Le-a luat timpul…
– De ce le-a luat? De ce mi le-a luat? Cu ce drept?
– Așa e el, timpul… e crud, e nemilos, nu stă în loc pentru nimeni.
– Dar… dar erau atâtea…
– Ai amintirile. Ia uită-te în inima ta și spune-mi ce vezi acolo!
– Văd doi ochi căprui mari și jucăuși. Văd multe păpuși, văd mulți prieteni, văd cărți de povești și leagănul din curte. Da, mă văd legându-mă cu vise și planuri. Văd genunchi și coate julite și păr încâlcit, văd rochița roșie de catifea și pantofiorii albi de lac.
– Ți-e dor…
– Da, sunt bolnavă de dor de copilărie.

Read More

Poate că nu e prea târziu…

Poate că nu e prea târziu să deschidem o carte, orice carte, spre a găsi răspunsurile la întrebările despre noi și despre cei din jur. Poate că ne vom cântări altfel prietenii, valorile, timpul și realizările. Poate vom fi mai frumoși, mai bogați, mai receptivi emoțional. Poate că după cosmetică, masaje, sală, shopping vom pricepe că degeaba suntem la modă cu tot exteriorul nostru, dacă interiorul -€“ creierul și sufletul -€“ este expirat, degradat, inert…
În momentul în care ajungi să citești doar etichete de pe haine și instrucțiuni de spălare, înseamnă că interiorul tău nu mai există, iar în jur sunt doar oameni care îți văd conturul și pe care nu îi interesează cine ești, ce simți, ce visezi, ce poți…

Read More