„Autoportret într-o oglindă spartă”

„De dimineaţă, mi-am amintit de mare. M-am revăzut la Costineşti, unde am descoperit plăcerea de a mă arunca, ieşind din valuri, pe nisipul cald. Abia depăşisem treizeci de ani. Închiriam două camere într-o casă ţărănească, foarte aproape de mare, de unde ne duceam prin grădină la plajă. Rămâneam acolo până la prânz, iar după-amiaza jucam pinacle. Eram patru. Uneori ne opream, tăiam un pepene în patru şi îl mâncam, mânjindu-ne pielea bronzată cu zeama roşie picurată din feliile pe care le devoram până la coajă, după care ne spălam la fântână pe mâini şi jucam mai departe.

Read More

Nu mai am răbdare…

Nu mai am răbdare. Mi s-a epuizat stocul de răbdare.
Am așteptat cu răbdare un telefon, o scrisoare, un mesaj. De multe ori, nu le-am primit.
Am așteptat cu răbdare oameni, am așteptat cuvinte, am așteptat fapte. De multe ori, nu au venit.
Am așteptat cu răbdare să-mi curgă toate lacrimile pe care aveam să le plâng. De multe ori, m-au pustiit.
Am așteptat cu răbdare schimbări, am așteptat să mi se împlinească vise și-am așteptat minuni. De multe ori, m-au lăsat așa, așteptând.

Read More

Inimă de hârtie

Uneori, simt că-mi bate-n piept o inimă de hârtie. Oamenii se înghesuie să facă artă din ea, în schimb, mi-o mototolesc și mi-o ciopârțesc.
Nu o dată m-am trezit cu ea ruptă în bucățele mici, inegale, împrăștiate peste tot. Am început să le caut, să le adun și să le lipesc ca să fie iarăși un întreg. De cele mai multe ori am reușit. În nepriceperea mea, cu ochii scăldați în lacrimi, am reușit să le lipesc cât să mai simt că bate în piept o inimă. Fie ea și de hârtie.

Read More

Taifasuri

- Unde-mi sunt visele de copil?
– Le-a luat timpul…
– De ce le-a luat? De ce mi le-a luat? Cu ce drept?
– Așa e el, timpul… e crud, e nemilos, nu stă în loc pentru nimeni.
– Dar… dar erau atâtea…
– Ai amintirile. Ia uită-te în inima ta și spune-mi ce vezi acolo!
– Văd doi ochi căprui mari și jucăuși. Văd multe păpuși, văd mulți prieteni, văd cărți de povești și leagănul din curte. Da, mă văd legându-mă cu vise și planuri. Văd genunchi și coate julite și păr încâlcit, văd rochița roșie de catifea și pantofiorii albi de lac.
– Ți-e dor…
– Da, sunt bolnavă de dor de copilărie.

Read More