Colț de suflet

Reproșurile îngreunează sufletul. Îl îngreunează atât de tare încât sfârșește prin a se prăbuși și a-ți dărâma întreaga ființă.
Atunci când la un oarecare nivel oamenii se îndepărtează, încep să își reproșeze ce și-au zis, ce au făcut unul pentru celălalt, chiar și ce nu și-au zis sau nu și-au făcut.

Reproșurile sunt ca pietrele: unele mai mici, ca niște cioburi, care odată aruncate julesc sufletul către care sunt îndreptate, rănindu-l ușor. Acele răni superficiale se vindecă însă în timp, lăsând în urmă cicatrici abia vizibile. Dar sunt și acele reproșuri ca niște bolovani imenși care cad peste sufletul celuilalt cu o forță de neoprit, de neanticipat. Cad peste el provocându-i răni adânci pe care nici timpul, nici alți oameni nu reușesc să le închidă sau să le vindece. Rămân acolo, îngreunând sufletul, lăsând o amprentă pentru totdeauna.

Read More

Oamenii au nevoie de oameni

Aș vrea să abordez un subiect care devine deseori motiv de dispută între cei care îl discută.
Unii oameni spun că noi suntem proprii noștri stăpâni, că destinul stă doar în mâinile noastre și că nu depindem de nimeni.
Alți oameni sunt de părere că în viață, independent de voința noastră, sunt momente în care depindem de alți oameni și asta pentru că sunt situații în care nu putem face totul singuri și momente în care starea noastră e frecvent influențată de atitudinea altora față de noi.
Eu fac parte din a doua categorie. Da, cred cu tărie că în această lume mare depindem inevitabil unii de alții, din foarte multe puncte de vedere.

Read More