Vom zâmbi, vom iubi și vom trăi.

Vom zâmbi, vom iubi, vom trăi.
Vom privi cu prietenie către soare pentru că i-am dus dorul și ne vom bucura de căldura lui.
Vom vedea cum înfloresc copacii, îmbrăcând haina frumoasă a adevăratei primăveri.
Vom fi prieteni, copii, suflete pereche.
Vom cânta și vom dansa de bucurie și poate uneori ne vom culege lacrimi din colțul ochilor din cauza vreunei noi dezamăgiri.

Read More

Concluzii

Probabil că m-am încăpățânat mult prea mult timp să nu accept anumite lucruri. M-am încăpățânat să cred că oamenii sunt așa cum cred eu, și speram, cu naivitate, că poate crezând cu tărie un lucru, acel lucru se va adeveri. La fel ca atunci când îți pui o dorință…

Totuși, obligată de împrejurări a trebuit să accept faptul că…
până și bunătatea este ceva relativ, deoarece binele se poate lovi adesea de zidul nepăsării celorlalți și poate fi perceput că fiind exact opusul lui;
că uneori nu sunt de ajuns cuvintele calde, de prietenie. Deși te vei dărui întreg oamenilor, la final, când se vor fi săturat te tine, te vei regăsi incomplet, greu de recunoscut;

Read More

Haos organizat. Ba nu. Perfect dezorganizat.

Mi-e teamă. Ba nu, nu mi-e teamă. Mi-e… tot și mi-e nimic.
Și parcă-s nelalocul meu. Sunt obosită. Flămândă. Flămândă de adevăruri călduțe și de dreptăți aburinde.
Habar n-ai tu că azi mi-a fost atât de dor de soare. Am vrut să-mi fac mâna căuș deasupra ochilor ca să-l pot privi, dar n-am avut către cine să privesc. L-am implorat în gând să se arate, dar cred că rătăcește pe undeva. Poate se simte singur, uitat. Mi-e dor de soare. Punct.

Read More

„Nesecrete”

„Secretul tău e în siguranță!” – Pe naiba! Nu va fi deloc în siguranță!
Oamenii nu știu să țină secrete. Nu știu sau nu vor. Sau sunt extrem de puțini cei care o fac, dintr-un profund sentiment de prietenie, devotament sau din cauza unei conștiințe extrem de zgomotoase. Iar atunci când „vai, mi-a scăpat” se vor scuza spunându-ți senini și împăcați că motivul pentru care l-au împărtășit este chiar calitatea lor de „ne-ipocriți”.
Hm… ipocrizia! Atât de prost înțeleasă…

Read More

Hotărâre de primăvară

Primăvara șovăie să-mi între în casă, în inimă, în ziar, în suflet. Bate frumos la ușă, eu dau fuga să-i deschid, numai că EA se răzgândește în ultima clipă să mai vină: își uitase cocorii. Și jocul se repetă – iar bate, eu mă reped la ușă, însă în prag nu-i decât adierea ei: se întorsese căci nu luase cu ea norii. Dar, într-o bună zi, tot o prind eu, fie și numai pentru a-i scoate toate păsările din cap. Numai să vină, că, după semnalele pe care le am, se pare că a fost oprită pe undeva, într-o sală de așteptare, pe motiv că n-ar viză să intre-n suflete. Orice s-ar întâmpla însă, n-o mai pot opri nici toate autoritățile din lume. EA o să vină. Deja, pe cei mai tineri, i-a învăluit în aerul ei, prinzându-i în lațuri de iubire, trimițându-i pe toți în șomaj de vise, punându-i să se sărute printre inflațiile de muguri și cercei.

Read More