…despre goluri în stomac și alte de-astea

999659_397958920313374_1039334047_n

Nu am învățat să pierd. Nici oameni, nici lucruri. Urăsc să mă simt înfrântă și să simt cum jumătate din viața care îmi curge prin vene dispare într-o milisecundă în care mă văd fără acel ceva sau cineva pe care îl iubesc.
În ultima vreme simt cum anumite lucruri și ființe îmi scapă printre degete, iar eu nu pot decât să asist neputincioasă la acest spectacol macabru în care nu sunt doar spectator.

Mi se pare groaznic, groaznic în adevăratul sens al cuvântului „să nu mai ai”. Genunchii parcă se transformă în plastilină, în stomac se cască un hău, iar de gât te strânge o mână invizibilă, dar fermă, care îți ia și ultima suflare. Iată deci cum mă simt eu când sunt pe cale de a pierde și totul se petrece sub ochii mei.

Read More

Nostalgii

muzica-anilor-90-700x465

Am fost un copil fericit. Și cred că lipsa tehnologiei avansate mi-a făcut copilăria atât de frumoasă. Petreceam mult timp afară, iar „Țară, țară vrem ostași”, „Șotron”, „Fete, filme și băieți…” și multe altele erau jucăriile mele. Port și acum pe genunchi și pe coate, cu mândrie, semnele acelor zile de vară petrecute sub soarele ceva mai blând.
Și părinții. Și bunicii. Da, și ei mi-au făcut copilăria minunată. Pentru că și-au făcut întotdeauna timp pentru mine și pentru că nu mi-au umplut viața cu munți de jucării, ci cu multă afecțiune.

Read More

Reguli de bun simț la intrarea în suflet

large

Pășește cu grijă în sufletul meu.
Ți-aș spune să te descalți dacă nu e prea mare deranjul.
Să pășești ca și cum ai pluti, să nu-ți simt pașii apăsați și grei.
Vezi tu, acum e curat. E liniște acolo. Am aerisit și miroase frumos.
Știi cum miroase? Miroase a tei. Așa spun eu că miroase sufletul curat. A tei.

Read More

Cât costă o oră din timpul tău?

p10_large

O scurtă poveste care te va pune sigur pe gânduri… da, totul se rezumă la timp și la cum hotărâm noi să-l dăruim persoanelor importante din viața noastră.

Când Geoff se întoarce de la serviciu seara târziu, o găsi pe fiica sa de 8 ani, Tifanny, aşteptându-l nerăbdătoare în pragul uşii. Se îndreptă spre bucătărie, iar copila îl urmă. “Cât câştigi pe oră, tati?”.

Read More

Jocurile Foamei, de Suzanne Collins

jocurile_foamei_obsesia

…astfel am pătruns într-o nouă lume, interesantă într-un mod aparte. Jocurile Foamei este noua mea serie fantasy preferată! Primele două volume, Jocurile Foamei și Sfidarea mi-a furat două nopți și o zi întreagă, în care pur și simplu nu le-am putut lăsa din mână. Lectura este atât de interesantă, descrierile sunt atât de precise încât am simțit că sunt și eu acolo, că fac parte din aventura fantastică.
Katniss este un personaj complex, o femeie în devenire și totuși cu un caracter puternic deja format, curajoasă și tenace, cu un spirit de observație și o viteză de reacție ieșite din comun.
Pe parcursul întregii acțiuni, care nu te lasă deloc să te plictisești, treci de la agonie la extaz, de la bucurie la tristețe și îngrijorare, de la singuranță pe marginea prăpastiei.

Read More