Tăcere în doi

tumblr_la1pg6u4df1qd4mmyo1_500

Știu că, uneori, ca acum, tăcerea mea te enervează.
Văd că îmi vorbești, dar nu te aud. Toată ființa mea e scăldată în această tăcere mormântală, în care nu-mi mai aud nici măcar inima bătând.
Nu vreau decât să tac și să taci, dar tu tot încerci să-mi spui ceva.
Shh…
Ce liniștită e tăcerea.
Ți-am spus că sunt obosită. Hai, te rog, taci.

Read More

Femeile își vând ieftin sufletul

large (3)

Uneori, îl dăruiesc și gratis. Își dăruiesc sufletul, visele, trupul unor bărbați nepotriviți, care nu au îngrijit niciodată sufletul unei femei și care au considerat că trupul e o simplă jucărie la care pot renunța oricând se plictisesc.
Naive, ele au crezut că dăruind totul vor primi totul, că sufletul le va fi ținut în palme, nu călcat în picioare și că trupul le va fi mângâiat și iubit, nu pângărit și nu considerat un obiect. Au iubit, au sperat, au visat. Au făcut planuri. S-au vândut ieftin, crezând că altfel nu vor fi văzute, acceptate și iubite.

Read More

Nu-mi mai ești. Și mi-e dor să-mi fii.

large (1)

Nu-mi mai ești.
Te-am pierdut sau ne-am piedut. M-ai pierdut sau te-ai pierdut.
Tu mai știi? Când ne-am zâmbit cu drag ultima oară? Când ne-am îmbrățișat?
Eu nu-mi mai amintesc. De ce nu-mi mai amintesc?
Înseamnă că a trecut ceva timp. Înseamnă că ne-am lăsat copleșiți de tot ce nu ține de noi și am uitat să ne prețuim.

Read More

Dialog imaginar

large

Dacă aș avea ocazia să-i pot privi în ochi pe oamenii care m-au dezamăgit și m-au rănit, dacă aș ști că pentru o clipă ar vrea și ar putea să mă asculte doar cu sufletul, le-aș mărturisi cu toată sinceritatea tot ce simt, cu riscul de a rămâne din nou descoperită și vulnerabilă.
Le-aș spune că mi-au jupuit sufletul cu cuvintele lor tăioase și că mi-au spulberat încrederea din princina celor mincinoase. Le-aș spune că în unele nopți am adormit cu perna udă de lacrimi amare, nu sărate și că m-am simțit descurajată, singură și… rece.

Read More

Un gând, o stare, un sentiment…

large (3)

Ești un om norocos atunci când ai în viața ta cel puțin o persoană care îți înțelege sufletul, care îți simte zbuciumul și îți potolește teama chiar și-atunci când nu e fizic lângă tine ca să te îmbrățișeze. 
Ești un om norocos atunci când atunci când ești iubit mai degrabă pentru lipsurile tale decât pentru ce ai bun. 
Ești un om extrem de norocos atunci când poți spune cu certitudine că în cazul în care tot universul tău se dărâmă ai pe cineva care te va ajuta să reclădești bucată cu bucată tot ce s-a sfărâmat.

Read More