Marea iubirii pierdute, de Santa Montefiore

marea-iubirii-pierdute_1_fullsize

 

Am început să citesc acest roman destul de sceptică, deși bibliotecara, care îmi cunoaște preferințele în materie de cărți, mi-a spus că e foarte drăguț și o să-mi placă sigur. Ei bine, a avut dreptate!
Povestea în sine te prinde, chiar dacă în prima parte se desfășoară ceva mai lent acțiunea, apărând tot mai multe intrigi fără a ți se dezvălui mare lucru. A doua parte te ține însă în priză până la ultima pagină, iar povestea de dragoste care ia naștere în această a două parte mi-a plăcut foarte mult. Mai că am simțit și eu câțiva fluturi în stomac! :D

Read More

Cuvintele fac lumea să se învârtă

22a9917b01d7e3e6ad798a92c38ab0fd

Cred cu tărie, acum mai mult ca oricând, că într-o relație, de orice natură, comunicarea este cea care creează o bază solidă a celorlalte sentimente care apar pe parcurs. Cuvintele sunt cele care fac lumea să se învârtă. Ele pot să schimbe oamenii pentru totdeauna, îi pot determina să se iubească sau să se urască, să aibă încredere sau să devină suspicioși, să rănească sau să vindece. Da, cuvintele au o forță incredibilă și uneori chiar nu suntem conștienți de impactul pe care îl au.

Read More