Al şaptelea copil, de Erik Valeur

al-saptelea-copil_1_fullsize

„La orfelinatul Kongslund, lucrurile nu sunt atât de minunate pe cât par. Iar cei care îl conduc știu prea bine că există informații care nu ar trebui să iasă la lumină. Ajunși la maturitate, șapte orfani primesc niște misterioase scrisori anonime, care le stârnesc curiozitatea și atenția, căci toți încep să-și dea seama că ceea ce li s-a făcut este impardonabil. Și, de parcă ar fi blestemați, toți au luat asupra lor o grea vină. Marie, unul dintre cei șapte copii, a urmărit evoluția și viețile foștilor prieteni din orfelinat pe parcursul mai multor ani și decenii. Acum, la maturitate, îi adună pe toți laolaltă. Dar vrea oare cu adevărat ca lor să li se facă în sfârșit dreptate? Sau își dorește mai degrabă răzbunare? „

Încep prin a mulţumi librăriei mele preferate, Libris, pentru ocazia de a citi acest thriller interesant. A fost fără doar şi poate o lectura unică, în sensul cât se poate de complicat al cuvântului.

Read More

Alăptarea = hrănirea bebelusului cu iubire

img_20161209_193207503

Sunt obosită. Extrem de obosită şi cu nervii întinşi la maximum. Prima erupţie dentară se transformă încet încet într-un coşmar. Dar nu despre asta e vorba de fapt. Ci despre minunea şi binecuvântarea pe care o reprezintă alăptatul în timpul acestui proces lent, dureros şi extenuant atât pentru noi, ca părinţi, cât şi pentru micuţii noştri.

Cu fiecare etapă pe care o parcurgem îmi dau seama cât de important este atât laptele matern, cât şi actul în sine. Laptele matern înseamnă iubire, siguranţă, protecţie. Nimic nu pare să liniştească copilul mai bine şi mai repede decât sânul mamei, drept dovadă stă faptul că oricât de mari suntem,dacă ne cuibărim la sânul mamei ne simţim în siguranţă şi ne încărcăm rapid bateriile.

Read More

Drumul către libertate, de Yeonmi Park

 

drumul-catre-libertate

„Una dintre cele mai cumplite povești pe care le-am citit vreodată. O carte ce te face să fii recunoscător pentru libertatea pe care nu ai obținut-o niciodată prin luptă.“ -The Bookseller

 Conceptul de libertate, aşa cum este văzut prin ochii lui Yeonmi, ne este destul de străin nouă, celor care avem dreptul să ne îmbrăcam aşa cum dorim, să spunem ce gândim şi ce simţim, să alegem ceea ce vrem să fim. În Coreea de Nord a anului 2009 aceste lucruri erau de neimaginat, aşa cum probabil că sunt şi acum.

Read More