Cum m-am apucat de citit

7e3a7ec628b6d27f08ce605a4286864c

Să fi avut vreo 14 sau 15 ani când mi-am dat seama că îmi plac cu adevărat cărțile. Lectura obligatorie din liceu nu-mi plăcea deloc și făceam tot posibilul să scap de corvoada lecturii. Asta până am început să citesc Enigma Otiliei. Am și astăzi în față coperta și paginile desprinse de pe cotor… După ce am deslușit această „enigmă” am prins gustul cititului. Am început să citesc cu drag chiar și acea lectură obligatorie. După o vreme, am început însă să vreau mai mult, îmi doream să explorez și alte lumi. Am descoperit Dama cu camelii, care a rămas singurul roman pe care l-am citit de două ori și pe care l-am perceput diferit, având vârste diferite. Citind, mă redescopeream și începeam să mă exprim cu mai multă ușurință atât în scris, cât și verbal.

Am crescut într-o casă cu o bibliotecă modestă, dar probabil că nu mărimea acesteia contează atât de mult, ci cărțile care sunt acolo și care te îndeamnă să le deschizi. A urmat înscrierea la Biblioteca Județeană, pe care o vizitam constant. În prezent sunt deja de-a casei. De peste 12 ani cărțile ocupă un loc important în viața mea, cărțile mă inspiră. Citind, mi-am construit personalitatea, mi-am format niște valori și niște principii pe care nu am certitudinea că le-aș fi dobândit altfel. Pentru persoanele care privesc cărțile ca pe niște simplte obiecte poate părea absurd și exagerat ceea ce spun. Pentru cunoscători, pentru cei care iubesc cărțile la fel cum le iubesc eu nu e nimic neobișnuit. Ei știu la ce mă refer. Știu și înțeleg.

Read More