Povestea Faridei, de Farida Khalaf & Andrea C. Hoffmann

Povestea Faridei - Farida Khalaf

„Povestea Faridei reprezintă primele memorii ale unei supravieţuitoare a terorii ISIS.

Toţi bărbaţii au fost omorâţi. Toate femeile au devenit sclave, dar Farida a reuşit să evadeze. În august 2014, Farida, o adolescentă obişnuită, încerca să se bucure de vacanţa de vară. Fata locuia într-o regiune muntoasă din nordul Irakului, iar ce a urmat este de neimaginat. Satul ei a căzut pradă unui atac pus la cale de ISIS. Acestui atac i-au căzut victime toţi bărbaţii, inclusiv tatăl şi unul dintre fraţii Faridei, iar femeile au fost luate ostatice şi supuse unor chinuri atroce, de la bătăi şi violuri până la vânzare în piaţa publică asemenea unor vite.
Dupa şapte tentative eșuate de a se sinucide, Farida va profita, împreună cu alte cinci tinere, de o ocazie favorabilă şi va fugi în deşertul libian. Farida a dovedit un curaj incredibil într-o situaţie care părea fără ieşire și s-a hotărât să facă publică povestea ei de viaţă. Ne aflăm în prezenţa memoriilor impresionante ale unei tinere femei, care arată ce înseamnă cu adevărat lupta pentru supravieţuire a unor oameni nevinovaţi, prinşi în vârtejul răzbunării inexplicabile a membrilor ISIS.”

Atunci când citesc mărturii ale oamenilor care au supravieţuit terorii – indiferent de ce natură – îmi dau seama, de fiecare dată, că Iadul e aici, pe pământ. Printre noi există răul absolut, unicul lucru care ne rămâne fiind lupta – pentru supravieţuire.

Când spui Orientul Mijlociu nu poţi să te gândeşti decât la război, la teroare, la fanatism, la crimă, la ură, la tot ce e mai urât şi mai înfricoşător în lumea asta. Despre asta este vorba şi în memoriile Faridei. Este de neimaginat că această femeie mai trăieşte şi mai este întreagă la minte după ce a trecut prin asemenea chinuri.

E greu de descris în cuvinte ce sentimente te încearcă pe măsură ce înaintezi cu lectura. În contextul actual, când terorismul este deja o problemă globală, nu doar locală se amestecă în sufletul tău furia, teama, neputinţa. Pare ireal ceea ce citeşti cu toate că eşti conştient că este cât se poate de real, de crud.

Mai mult decât despre lupta pentru viaţă,  în condiţiile în care moartea pare cea mai blândă soluţie, Povestea Faridei este una despre prietenia absolută, acea prietenie care poate face diferenţa între viaţă şi moarte. Probabil că dacă nu ar fi avut-o alături pe prietena sa Evin, Farida nu ar fi reuşit să lupte până la capăt. Evin a fost cea care i-a insuflat forţa necesară pentru a lupta, cea care a îngrijit-o atunci când a fost nevoie şi cea care a fost dispusă să se sacrifice pentru a putea rămâne alături de prietena sa. Este o raritate această prietenie pe care am găsit-o în această carte, de aceea mi s-a părut că este atât de important să vorbesc despre ea.

În cele câteva luni în care a fost ostatică şi sclavă, Farida a îndurat umilinţe pe care cu greu ţi le poţi imagina. Bătăi crunte, violuri, înfometare. Atrocităţile descrise sunt pentru noi, cei care nu am trăit aşa ceva, imposibil de digerat. De multe ori mă întrebam de ce continuă Farida să se revolte ştiind că asta ar însemna o nouă bătaie soră cu moartea. Mă întrebam de ce nu se supune, în speranţa că poate îi va fi oarecum mai bine. Eram furioasă în sinea mea că nu reuşeşte să scape mai repede sau că nu cedează în faţa îndoctrinării de faţadă. Eram furioasă pentru tot. Însă revolta Faridei a fost modul prin care nu le-a cedat torţionarilor săi sufletul, spiritul ei. Trupul i-a fost revendicat şi onoarea pătată. Doar spiritul a reuşit să şi-l păstreze intact. Am o deosebită admiraţie pentru această femeie. Farida este cu adevărat o supravieţuitoare!

Vă recomand această carte! Povestea Faridei merită aflată!

Fragmente:

„Uneori oamenii trebuie să cunoască răul mai mare, pentru a pricepe care e cel mic.”

” Mă privi tristă-și aproape că puteam auzi ce gândea: cum de-am ajuns noi două în situația asta înjositoare? Cum de s-au putut întâmpla toate astea, având în vedere că până de curând am dus o viață normală? Pe de-o parte, fiecare din noi era fericită să o știe pe cealaltă aproape. Pe de altă parte, sunt situații în viață în care nu-ți dorești nici un fel de martori. Și noi ne aflăm într-o astfel de situație: cred că ne rușinam amândouă de imaginea penibilă pe care o ofeream. Dar nici nu puteam schimba lucrurile. Viața însăși ne-a pus pe umeri o sarcină extrem de dificilă.”

„Mă simțeam ca și cum cineva ar fi scos din mine un dop, lăsând astfel să curgă toată dorința mea de a mai trăi, pe care o mai aveam pe undeva. Nu mai aveam nicio scânteie de energie în trup, nicio speranță. Totul era pierdut: doar să mai închei toate socotelile. Voiam să mor.”

„Ce vremuri frumoase, lipsite de griji trăiserăm noi împreună! Nici nu ne dăduserăm seama cât de minunată ne fusese viața-până când am rămas dintr-o dată fără ea.”

„Însă, cuprins de disperare, omul ajunge să gândească lucruri la care, în mod normal, nu s-ar fi gândit.” 

Read More