Orele îndepărtate, de Kate Morton

628520

 „O scrisoare care ajunge la destinatar la câteva zeci de ani după ce fusese trimisă bulversează existența unei familii din Londra: Edie Burchill, editoare pasionată, descoperă astfel un mister surprinzător legat de mama ei, Meredith, care implică un castel plin de secrete – Milderhurst, un autor celebru – Raymond Blythe, și pe cele trei fiice ale acestuia – Percy, Saffy și Juniper. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Meredith este evacuată, alături de alți copii, din Londra, iar ea ajunge la castelul Milderhurst, devenind cea mai bună prietenă a lui Juniper. Dar castelul, deși aparent un loc minunat, înconjurat de o grădină fabuloasă, ascunde multe mistere pe care Meredith doar le intuiește, pentru ca fiica ei, Edie, să le descopere ani mai târziu. Povești despre trădare, intamplări dramatice, iubiri nefericite alcătuiesc un labirint periculos în care Edie e pe cale să se rătăcească, la fel cum mama ei, Meredith, cu jumătate de secol mai devreme, se pierduse pe coridoarele întunecate și întortocheate ale castelului. Singure zidurile acestuia mai știu insă toate poveștile de demult, și Edie nu trebuie decât să le asculte pentru a le desluși.” 

Read More