Obosita si satula

Si sunt momente in viata cand tristetea te copleseste. Te duce pana in cel mai negru abis al ei apoi le lasa in bratele dezamagirii. Ale frustrarii. Ale neputintei.
E cumplita senzatia aceea de renuntare pentru ca nu iti sta in putinta sa faci mai mult sau aceea de acceptare a infrangerii. Dar indiferent ce ai pierde, nu iti pierde speranta! E singurul lucru care ne tine pe linia de plutire oricat de adanci ar fi apele in care ne scaldam la momentul respectiv.
Afli ca persoana iubita nu e doar a ta si esti complet bulversat. Nu stii daca porti vreo vina, nu stii ce are in plus cealalalta si nu ai tu, nu stii DE CE. Dar stii ca doare. Si Doamne, cum doare!
Incerci din rasputeri sa iti implinesti un vis, o dorinta, iar usile se inchid una cate una in fata ta. Nu stii ce iti lipseste, nu stii ce se asteapta de la tine de tot dai gres. Dar stii ca dezamagirea te sufoca.
Afli ca un prieten apropiat ti-a servit o mare minciuna ca desert, sau chiar ca felul intai, iar increderea ta in oameni are mult de suferit. Mai afli ca o persoana draga dispare pur si simplu, plecand in alte lumi, si stii ca orice alta pierdere e nesemnificativa in comparatie cu asta.

… Da, sunt momente in viata cand doar tristetea e tot ce avem. Tot ce auzim. Tot ce vedem. Dar undeva, intr-un coltisor, ascunsa, sta speranta. Singura care ne trage usor, usor din adancurile durerii. Asa cum dupa orice zambet urmeaza o lacrima, la fel, fiecare lacrima va fi stearsa de un zambet!
Lucrurile isi au cursul lor. Si indiferent cat de nerabdatori si de ambitiosi am fi, sau cat de mult ne-am stradui, ele vor veni doar la timpul lor.

Iustina T. ©

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Sculptura in mar

"Stii, noi paream c-am (re)inventat iubiea pura, adevarata. La noi parea perfect totul, in cel mai imperfect context. Ochii mei...

Închide