About time! (Era și timpul!)

8f36eb2cd257bb23780c833ab1f3705b

Cum ar fi dacă ai avea întotdeauna posibilitatea de a repara ce ai spus sau ce nu ai spus, ce ai făcut greșit sau ce n-ai făcut deloc?
Cu toții ne dorim șanse, iar dacă suntem norocoși ni se oferă „a doua șansă” doar de câteva ori într-o viață și nu întotdeauna atunci când ne-o dorim.
Tim află de la tatăl său că bărbații din familia lor au abilitatea de a călători în timp. Doar în trecut, nu și în viitor. Astfel el poate controla ceea ce i se întâmplă și repercursiunile pe care le au deciziile lui. Cu toate acestea el învață că nu poate schimba chiar totul, că unele lucruri nu pot fi evitate, fiind mai bine să le lași să se întâmple, decât să încerci să le schimbi în vreun fel.

Mi-a plăcut foarte mult acest film. Este o lecție pentru noi toți. Un subiect important tratat cu umor.
Morala acestui film este că trebuie să trăiești în prezent, să te bucuri de azi, să-i zâmbești unui vânzător amabil chiar dacă dimineața ta nu e tocmai grozavă, să te uiți în jur în loc să te uiți în jos încruntat, să faci haz de necaz, să-ți mărturisești sentimentele și să petreci timp cu oamenii dragi.  Într-un cuvânt, chiar să trăiești și să înveți să îți faci viața frumoasă fără a face salturi în trecut.

Îl recomand cu multă căldură!

Trailer: http://www.youtube.com/watch?v=u2PUMA6nFWk

1185680_707931729221030_1254181000_n

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

1 Comment

  1. Filmul a fost foarte frumos si mi-a lasat, ca alte momente frumoase din viata, lucruri bune de invatat!!! :)

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Ce este dragostea, căsătoria, fericirea?

Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea. Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi...

Închide