Acei oameni.

Sunt acei oameni care te aștepți să fie acolo, lângă tine, indiferent de circumstanțe. Indiferent dacă aprobă sau nu ce urmează să faci.
Sunt acei oameni pe care aveai senzația că te poți baza, care știai că te ascultă și credeai că te înțeleg. Credeai că te cunosc.
Sunt acei oameni pe care îi simțeai aproape, dar pe care la un moment dat, când ai început să îi cauți în jur, nu i-ai mai găsit.
O vorbă, o mângâiere, un sfat, o încurajare. Simt lipsa acestor lucruri. Încep să cred că nici prezentul nu oferă certitudini. Doar necunoscute. 

Relațiile cu oamenii sunt ca și castelele de nisip. Se construiesc cu migală și cu răbdare.  Cu suflet și cu încredere.
Deseori privești cu mândrie către castelul pe care l-ai construit, apoi vântul puternic vine și  ți-l duce departe, laolaltă cu ceilalți grăunți de nisip. Și oricât ai încerca să-l mai construiești iarăși, el nu va mai arăta niciodată la fel…

Iustina T. ©

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

1 Comment

  1. ….Adevarat a-i scris . Foarte frumos !

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Eu, tu și marea.

Mai e puțin și o să îmbrățișez marea. Mai e puțin și o să mă bucur când o s-o văd...

Închide