Agonie mentală, de Veit Etzold (Clara Vidalis #2)

45184334_253943868609899_6813778784026624000_n

„Clara Vidalis, inspector-șef și expert în medicină legală și psihopatologie la Oficiul de stat pentru investigații criminale din Berlin, tocmai a încheiat vânătoarea ucigașului Der Namenlose (Cel fără nume), când capitala este zguduită de o nouă serie de crime oribile. Un bărbat, care își spune Dragonul, practicant al unui cult satanic, își asumă realizarea unei misiuni teribile: omorârea oamenilor cu funcții sociale aparent exemplare. Investigarea acestui caz dificil o va conduce pe Clara la Roma, la exorcistul-șef al Vaticanului…”

„Răul este lipsa binelui, aşa cum întunericul este lipsa luminii.”
- Sfântul Ioan Damaschin

 „Acest thriller nu este pentru cei slabi de inimă.” - Rețineți vă rog acest avertisment atunci când vă apucați de cartea asta. Serios, chiar e pe bune!
Agonie mentală este cea mai înfricoșătoare carte pe care am citit-o până acum. La filme de groază nu mă mai uit de mai bine de 10 ani și nici cărți de genul ăsta nu am avut impulsul de a citi. Dacă Agonie mentală ar fi fost un film de groază pe care m-ar fi obligat cineva să-l văd, aș fi stat numai cu mâna la ochi. Greu de citit, de imaginat, de digerat. O tortură mentală care te îngrozește, te scârbește și care te va urmări multă vreme după ce ai așezat cartea într-un loc în bibliotecă. De preferat cât mai ascunsă, căci numai vederea ei îți trezește amintirile groazei, ale fricii, ale durerii. E ca un monstru care îți stârnește frică doar privindu-l în ochi.

Inspectorul Clara Vidalis se confruntă cu un criminal extrem de sadic și de periculos, iar urmele lăsate de acesta o conduc către o grupare satanistă. Crimele pe care le săvârșește cel care își spune „Dragonul” sunt crime ritualice, redari ale unor scene din Apocalipsă. Nu pot reproduce nimic din scenele acestor crime, însă pot să vă mărturisesc cu mâna pe inimă că mi s-a strâns stomacul și uneori am uitat să respir. Cruzimea și sadismul sunt prezente în proporție de 70%, poate chiar mai mult. Tensiunea atinge cote maxime și pe cuvânt că uneori mi-am simțit inima luând-o la galop.

 Din nota autorului de la final, în care mulțumește surselor care l-au ajutat să scrie acest roman reiese un adevăr barbar-că deși cartea lui este o operă de ficțiune, iar personajele sunt rodul imaginației, o mare parte din referirile la grupările sataniste și la ritualurile lor sunt reale. Acești oameni există în realitate și comit atrocitățile descrise în carte-torturează, pângăresc, profanează, beau sângele altor oameni, mănâncă copii nou născuți, se automutilează sau se sinucid în numele celui întunecat. Dacă e vorba de nebunie sau nu, cine poate ști? Acești oameni sunt un pericol chiar și pentru ei înșiși.

Acțiunea romanului se desfășoară pe mai multe planuri, înainte ca toate drumurile să ducă la…Vatican. Nu se putea aduce în discuție satanismul fără a aduce în plan secundar și posedarea, respectiv exorcizările. Unii oameni sunt sceptici în privința ăsta. Eu nu. În copilărie, am mers cu părinții în pelerinaj la o mânăstire și am văzut cu ochii mei exorcizarea lui Don Alvaro de la Torrez. Am derulat filmul memoriei și am revăzut cu o acuratețe care m-a speriat toate detaliile acelui episod care m-a marcat la vremea respectivă. Nu, nu este SF. Stai lângă un om normal, care se comportă normal și care într-o fracțiune de secundă este înlocuit de…altcineva. Cineva care latră, necheză, țipă, înjură, vorbește cu un glas care nu îi aparține și în limbi de nerecunoscut.

 Cred că v-ați făcut o idee despre ce veți găsi în Agonie Mentală. Dacă v-am trezit curiozitatea și hotărâți să-i dați o șansă luați în seamă două sfaturi prietenești: nu mâncați înainte să citiți și încercați să nu citiți prea mult înainte de culcare.
Mie mi-a plăcut, în ciuda tuturor detaliilor îngrozitoare de care v-am povestit. Mi-a plăcut cum a fost scrisă, mi-a plăcut suspansul și cum s-a desfășurat acțiunea.

După ce am terminat de citit am ajuns la o concluzie cu privire la nucleul romanului-răul. Răul este o despre ceea ce alegem, despre ceea ce simțim, despre ceea ce alegem să simțim sau să facem. Cu toții avem o sămânță de rău înăuntrul nostru și suntem sau nu conștienți de asta. Important este dacă și cu ce o hrănim, dacă o lăsăm să crească și să prindă rădăcini.

Cartea a apărut la editura Rao, în colecția Cărți de buzunar și o găsiți aici.
Mulțumesc editurii pentru exemplarul oferit.

Iustina Dinulescu

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Sala de bal, de Anna Hope

"Pe fundalul verii caniculare a anului 1911, la sfârșitul epocii edwardiene, Sala de bal proiectează o poveste de iubire pe...

Închide