Altfel… și totuși Alice, de Lisa Genova

946126

„Alice Howland se mândrește cu viața pe care a muncit din greu să și-o construiască. La cincizeci de ani, ține prelegeri de psihologie cognitivă la Harvard, fiind recunoscută internațional pentru teoriile sale inovatoare din domeniul psiholingvisticii. Are un soț cu o carieră strălucită și trei copii adulți. Când începe să devină tot mai dezorientată și să uite lucruri, un diagnostic cumplit îi schimbă viața – și relația cu propria familie și cu lumea – pentru totdeauna. Emoționant și zguduitor, Altfel… și totuși Alice înfățișează destinul tragic al unui om care se confruntă cu instalarea timpurie a bolii Alzheimer și suferința imensă pe care aceasta o provoacă.”

În ultimii ani Alzheimer nu mai este o boală de care auzi rar. Eu am aflat destul de multe despre ea din filme și din experiența unor persoane care au avut tangență cu oameni care suferă de această boală, însă citind această carte am simțit efectiv panica produsă în sufletul omului care află că suferă de asta și este conștient de ce îl așteaptă!

E greu de reprodus în cuvinte ce sentimente te încercă atunci când parcurgi alături de Alice acest drum al uitării și al pierderii de sine. Romanul în sine poate părea plictisitor pe alocuri, nu abundă în acțiune sau în răsturnări de situații. Acțiunea e liniară și poate fi anticipată cu ușurință, căci știm cu toții ce presupune Alzheimerul. Dar impactul emoțional pe care îl are este uriaș.

Altfel… și totuși Alice este despre lupta pierdută din start a unui om cu sine însuși. După ce am terminat de citit această carte m-am gândit că de fapt tot ceea ce suntem noi, tot ceea ce reprezentăm este stocat în creier și nu în suflet așa cum credeam până acum. Gândurile noastre care devin amintiri cu timpul ne definesc mai mult decât sentimentele. Așa cum se întreabă și Alice într-un moment de luciditate, mă întreb la rându-mi dacă atunci când ne pierdem amintirile pierdem și iubirea pe care o simțim pentru oamenii din ele. Răspunsul este din păcate da. Această boală este un monstru, care îți fură identitatea, amintirile, sentimentele. E o închisoare a minții din care nu se poate evada decât rareori. Este dureros de asemenea că nu afectează doar persoana care suferă de asta, ci și pe cei din jurul ei. Alzheimerul distruge totul în calea lui!

Povestea lui Alice este tragică. Alzheimerul este o boală tragică, poate chiar mai tragică decât cancerul sau orice altă boală incurabilă. Recomand. Este o lectură încărcată emoțional, care vă va face să reflectați asupra vieții și asupra propriei persoane.

Spre final, într-un scurt moment de luciditate, prinsă în vârtejul propriilor gânduri pe care nu mai este capabilă să și le exprime în cuvinte cu voce tare, Alice spune doar atât: Mi-e dor de mine.

Mi s-a părut sfâșietor!

Puteți găsi cartea aiciaici sau aici.

Lasă un răspuns