Am scris noaptea în jurnal, de Veera Hiranandani

60877867_363700031160499_2780081602842066944_n

„În ziua în care împlinește doisprezece ani, Nisha primește un jurnal-acesta îi oferă ocazia să-și scrie gândurile pe care nu le poate rosti, dar care prind contur în mintea ei pe măsură ce începe să vadă lumea cu ochi tot mai maturi.
Însă nu doar Nisha se schimbă. Ea nici măcar nu-și mai recunoaște țara.

Suntem în anul 1947, iar India, abia eliberată de sub dominația britanică, este împărțită în două state, din motive religioase: Pakistanul și India. Intensificarea tensiunilor dintre hinduși, musulmani, sikhi și cei de alte confesiuni determină o mișcare în masă a populației, de o parte și de alta a graniței dintre cele două state, în timpul căreia mulți pier uciși. Nisha nu știe de care parte a baricadei ar trebui să se afle și nici de ce trebuie să aleagă o anumită tabără. După ce și-a pierdut deja mama la nașterea ei și a fratelui său geamăn, Nisha nu poate să accepte faptul că va trebui să-și piardă și țara.
Mama fusese musulmană. Tatăl este hindus și susține că Pakistanul nu le mai oferă siguranța de odinioară. Astfel, Nisha și familia ei devin refugiați, fiind nevoiți să pornească într-o călătorie primejdioasă și să străbată, cu trenul sau pe jos, un drum lung spre noul lor cămin, aflat de cealaltă parte a graniței, în India.

Sub forma unui jurnal pe care Nisha i-l scrie mamei sale, romanul înfățișează povestea unor momente dramatice din istorie, dar și a aventurii unei fetițe pornite în căutarea unui cămin, a identității și a unui viitor plin de speranță.”

Despre India și istoria ei nu am citit prea multe cărți. De vină pentru lipsa de interes sunt probabil filmele alea indiene…zic și eu….:)) Dar cărticica asta mi-a atras atenția și mi-a stârnit interesul. Am cumpărat-o și m-am apucat îndată să o citesc, lăsând deoparte cartea pe care o aveam de fapt la rând. Cu alte cuvinte, am pornit la drum entuziasmată și cu așteptări. Și, ca aproape de fiecare dată când fac așa, se întâmplă inevitabilul. Mă desumflu ca un balon, de dezamăgire. La mine cărțile astea premiate cu premii ale căror nume par mereu noi și pompoase nu prea au trecere. Mi s-a confirmat de prea multe ori zicala „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul.” Și iată că nici asta nu a făcut excepție.

Povestea avea potențial și mi-a plăcut stilul autoarei, dar datorită alegerii de a spune-o sub forma unor scrisori eu consider că a dat-o în bară. Deși nu agreez în general stilul epistolar, uneori pare o alegere fericită. Nu și în cazul acesta. Povestea Nishei merita și trebuia dezvoltată. Da, este o carte adresată în principal copiilor (grupa 10+), dar am mai citit astfel de cărți foarte frumos scrise. Nu știu de ce m-am gândit că Nisha va fi un fel de Lina (Printre tonuri cenușii) și că drumul ei va fi presărat cu multe întâmplări triste, că voi citi cartea asta cu un gol în stomac și așa mai departe.

Perioada istorică aleasă de autoare și descrierea cărții îmi promitea mult mai multă dramă, dar adevărul este că aproximativ toată acțiunea cărții este de fapt cuprinsă în descrierea de mai sus. Nu se întâmplă cu mult mai mult. Nisha este nevoită să-și abandoneze căminul și țara împreună cu familia, și să se rupă de tot ceea ce îi era familiar. Avea 12 ani, nu înțelegea de ce un motiv de bucurie (eliberarea de sub ocupația britanică) devenise peste noapte un motiv de tristețe și de îngrijorare (divizarea țării pe criterii religioase în două state diferite), adulții nu îi dădeau prea multe informații, iar schimbarea a debusolat-o complet. Nu era un copil comunicativ, vorbea foarte puțin, iar jurnalul pe care l-a primit cadou de la Kazi, bucătarul familiei, îi oferă astfel șansa de a se exprima liber, îi oferă libertatea de a da glas celor mai ascunse gânduri, dorințe sau temeri. Jurnalul devine așadar un refugiu, o scăpare dintr-o lume care pare deodată mare și înfricoșătoare și care nu se mai rezumă doar la bucătăria plină de arome minunate a lui Kazi, o cale de a vorbi cu mama, femeia pe care nu a cunoscut-o niciodată, dar care este totuși un reper important în viața ei.

Împărțirea Indiei în India Nouă și Pakistan, în musulmani și hinduși, a împărțit oamenii în prieteni și dușmani. Vecinii și prietenii nu mai erau oamenii cu care până mai ieri aveai o relație cordială, ci erau împărțiți în acele două categorii. De parcă religia „nepotrivită” ar fi un stigmat, de parcă credința este cea care ne face diferiți. Este atât de greu de înțeles de ce s-au purtat și încă se mai poartă războaie și pogroame în numele a ceva ce ar trebui să unească oamenii, nu să-i divizeze. Povestea Nishei este o picătură într-un ocean de 14 milioane de oameni care au trebuit să își lase în urmă viața pe care o știau și să o ia de la capăt într-un loc cu totul necunoscut, iar unii dintre ei să moară încercând să ajungă acolo.

Cartea a apărut la editura Epica și o găsiți aici.

Rating Goodreads: 3/5*

Iustina Dinulescu

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

1 Comment

  1. Am cartea acasă, nu am știut exact despre ce este, însă m-a atras tocmai stilul epistolar. Acum, sunt curioasă, sper să nu ma dezamăgească! :) <3

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Obiecte prețioase, de Kathleen Tessaro

" Într-un Boston tulburat de ruptura tot mai mare dintre bogați și săraci, Maeve Fanning, care face parte din prima...

Închide