Amintiri din copilărie

Nu știu de ce, azi de dimineață, primul gând m-a dus la țară, la nucul din fața porții de la bunica. Un nuc bătrân, care e acolo de când mă știu. Crengile lui m-au legănat când eram copil, mi-au ținut de umbră și de răcoare în vacanțele de vară, m-au pitulat atunci când mă jucăm de-a v-ați ascunselea, mi-au simțit emoțiile primului sărut, mi-au ascultat planurile și visele de atunci, de copil.
Nu de mult am trecut într-o vizită rapidă pe la bunica… nucul era acolo, și pentru prima oară după mulți, mulți ani i-am observat goliciunea, tristețea. Nu mai era același nuc verde, plin de frunze și de nuci. Era atât de gol, atât de singur. Mi s-a făcut un gol în stomac.
De fapt, nici eu nu mai eram aceeași.
De fapt, nici eu nu mai eram copil.
(play

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Nu știu…

Nu știu care sunt lucrurile de care putem fi cu adevărat siguri în viață. Poate amintirile? Nu știu cine sunt...

Închide