Anotimpurile sufletului

Ce ciudat se îmbină anotimpurile în sufletul meu…
Azi e vară, mâine e iarnă. Peste încă două zile e primăvară, și-apoi toamnă. Anotimpurile din sufletul meu nu se succed așa cum e legea firii. În sufletul meu iarna se îmbrățișează cu vara și toamna întinde îndrăzneț mână primăverii și îi ia locul.
Am avut vară în suflet în mijlocul iernii de afară și iarnă când căldura dogoritoare mai că îmi tăia respirația. Când soarele primăverii dădea semne că vrea să mă dezmorțească, toamna m-a chemat deoparte să-mi șoptească ceva.
Da, la mine anotimpurile au un ritm amețitor și se fugăresc de-a dreptul unul pe altul.

Iar păsările călătoare… ce gânduri, ce sentimente! Pe cerul sufletului meu ele zboară liniștite, libere. Apoi, când simt că vara e pe sfârșite o iau la goană și încep să se ciocnească surd unele de altele. Parcă nu mai au loc, parcă nu mai au timp, parcă obosesc mult prea repede.
De nicăieri apar și vânătorii. Țintesc, îndreaptă pușca și trag fără milă în ele, zdrobindu-le, trântindu-le la pământ. Și ce rămâne? Miros de praf de pușcă și tăcere.

Mi-e iarnă. Mi-e vară. Mi-e toamnă. Mi-e primăvară.
Haotic într-o lume „normală”.

© Iustina Ţalea
Play aici.

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Scrisoare

Dragă cititorule, Dacă tot mi s-a pus iarăși întrebarea "De ce azi scriu despre lucruri triste, iar mâine scriu despre...

Închide