Anul literar 2018

3c6ca109d04b2dc8b15120dc8fcc6c35

La începutul anului mi-am propus să citesc 50 de cărți, dar am ajuns la finele acestuia cu un număr de 73. Până la urmă nu e vorba de număr, căci dintre cele 73 puține sunt cele care m-au răscolit până la măduvă. Despre aceste cărți vreau să povestesc acum – despre cărțile cărora nu am avut ce să le reproșez, care m-au emoționat, în care m-am regăsit, care mi s-au lipit de suflet.

1. Scrisoare pentru două iubiri – Kathryn Hughes
2. Mici lucruri mărețe – Jodi Picoult
3. Fiica negustorului de mătase – Dinah Jefferies
4. Aurul maorilor – Sarah Lark
5. Aleea cu licurici – Kristin Hannah
6. Eu, și totuși alta – Jojo Moyes
7. Sasenka – Simon Sebag Montefiore
8. Sub un cer sângeriu – Mark T. Sullivan
9. Urmașii de sânge și os – Tomi Adeyemi
10. Povestea mea – Michelle Obama
11. Înainte să fim ai voștri – Lisa Wingate
12. Un nou început – Kristin Hannah

Firește, au fost mai multe cărți care mi-au plăcut, de diverse genuri, dar la triere am fost mai drastică anul ăsta, motiv pentru care îmi este destul de greu să aleg „Cartea anului”. Cele mai emoționante cărți au fost pentru mine cărțile lui Kristin Hannah. La Aleea cu licurici am plâns ca la nicio alta. Povestea lui Mark Sullivan mi-a plăcut enorm, la fel și Urmașii de sânge și os, care mi s-a părut originală și m-a ținut cu sufletul la gură. Daaaar (dum dum dum dum)…îndrăznesc să numesc cartea anului „Povestea mea”. Fosta Primă Doamnă a Americii a scris o carte de pus în ramă, o carte puternic motivațională, care este fără doar și fără poate un MUST READ pentru orice gen de cititor!

Cum a fost anul tău literar? Care este titlul cărții care te-a marcat?

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Un nou început, de Kristin Hannah

"Alaska, 1974. Imprevizibilă. Necruțătoare. Neîmblânzită. Pentru o familie aflată în criză, este proba de supraviețuire supremă. Leni, fiica adolescentă a...

Închide