Aventura unui alt an…

Am făcut un exercițiu de memorie încercând să îmi amintesc ce mi-am propus la începutul acestui an. Am închis ochii și m-am deconectat puțin, căutând printre cutiuțele mele cu gânduri ce am spus că voi face pe parcursul anului. Și mi-am amintit. Mi-am propus să am mereu gânduri calde, prieteni de nădejde, mi-am spus că voi uita ce mă supără și că voi păstra în amintire doar ce îmi aduce bucurie, că îmi voi stabili și atinge noi scopuri. Cât de multe mi-am propus!

Astăzi fac din nou bilanțul. Ce am dus la îndeplinire? Ce am uitat că mi-am propus? Ce nu am reușit să duc la bun sfârșit?
A mai trecut un an și am mai învățat câteva lecții. Pe unele le-am recapitulat, iar altele sunt încă în proces de asimilare. Cert este că a fost un an plin cu de toate.
Nu știu dacă am devenit neapărat un om mai puternic așa cum îmi propun în fiecare an sau sufletul meu are în continuare fragilitatea unui copil. Știu totuși că atunci când oamenii mă lovesc, plâng.
Mi-am propus să nu mai dau nimănui satisfacția de a mă vedea înfrântă nici măcar pentru scurt timp, dar am descoperit că nu pot fi un om prefăcut. Nu știu cât de satisfăcuți s-au simțit cei care au reușit să mă doboare psihic pentru câteva clipe, însă știu că de fiecare dată am mai urcat o treaptă și mi-am autodepășit limitele de suportabilitate și de răbdare.
Mi-am plâns amar golurile din suflet rămase în urma unor oameni pe care i-am iubit, dar pe care a trebuit să-i las în urmă. I-am plâns cu tristețe și cu dor și mi-am dat seama că ei nu vor putea fi dați uitării. Sunt goluri care rămân indiferent cu câți alți oameni încercăm să le mascăm.

Anul acesta, pentru prima oară în viața mea mi-am descoperit țelul. L-am căutat mulți ani, mi-am dorit să îl găsesc în fiecare an și de fiecare dată când eșuam căutându-l, sfârșeam simțindu-mă inevitabil ca o barcă în derivă în mijlocul oceanului. M-am simțit de atâtea ori pierdută, așteptând să treacă o zi ca să vină alta și tot așa. Au trecut zile și ani în care m-am înecat în nesiguranță și în amorțeală. Azi am un țel și muncesc la el în fiecare zi.
Anul acesta m-am simțit un om iubit și apreciat. Am fost răsfățată, mi s-a oferit căldură, prietenie și încredere.
Am învățat că, paradoxal, distanța poate apropia și apropierea poate distanța oamenii. E ciudat, dar se întâmplă.
Am luat decizii pripite acționând după primul impuls sau fiind supărată, am pierdut din vedere că tăcerea și răbdarea sunt de aur, am rănit și probabil că mi-am încălcat astfel și unele promisiuni făcute mie sau altor oameni.

A fost un an plin de viață, de bucurie, de iubire, de prieteni și de oameni frumoși.
M-am simțit vie. Și nu-mi pare rău de nimic!
A fost un an bun.

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
A Christmas Carol – O poveste de Crăciun

Domnul Scrooge care ura Crăciunul s-a transformat în domnul Scrooge care adora Crăciunul! Cred că știți cu toții celebra poveste...

Închide