Bărbații, o lume… altfel

Nu-mi plac bărbații care nu respectă femeia – indiferent că e vorba de mamă, de soră, de soție sau orice altă femeie pe care o întâlnesc. Nu-mi place atunci când etichetează toate femeile într-un fel doar pentru că una dintre ele i-a călcat în picioarele sentimentele sau orgoliul sau l-a făcut să se simtă mai puțin bărbat.
Nu-mi plac bărbații care au un orgoliu nemăsurat și bărbații care se cred superiori femeii. Suntem diferiți, da, dar ar trebui să funcționam după aceleași principii.
Nu-mi plac bărbații care jignesc doar din plăcere și care abuzează de faptul că sunt mai puternici fizic, lovind pentru a se face „auziți”.
Nu-mi plac bărbații care se bagă neinvitați în discuțiile femeilor doar pentru a da cu nuca în perete sau pentru a-și impune „bărbăția”.
Deasemenea, nu-mi plac lipsa de discreție a unora dintre ei și prostul obicei de a se lăuda cu cuceririle lor, înflorind pe ici pe colo câte ceva sau reinventând cu totul faptele.

În antiteză, sunt și bărbați care respectă, care nu jignesc niciodată o femeie, nici măcar în glumă, care sunt domni chiar și atunci când sunt dezamăgiți de femei, care discută civilizat și nu ridică palma sau pumnul pentru a fi observați și bărbați care apreciază femeia pentru tot ce reprezintă ea fără a încerca să o facă să se simtă inferioară lui.
Sunt bărbați care iubesc femeia și bărbați care din habar n-am ce motive au ajuns să o urască și o disprețuiesc ori de câte ori au ocazia. Ce păcat pentru ei!

Cred că tocmai din acest motiv am „savurat” fiecare poveste din acea epocă în care bărbații sărutau mâna femeii, fără să considere gestul ca fiind unul de supunere, ci unul pur și simplu de respect. M-au fascinat întotdeauna acele povești în care bărbatul avea maniere și vorbe alese, iar ținuta era una impecabilă. În ciuda tuturor celorlalte aspecte negative, a restricțiilor sau a tradițiilor bine înrădăcinate și uneori absurde, cred că acea epocă a fost o perioadă a umanității, a valorilor și a respectului. Și mai cred că o dată cu încheierea acesteia, s-au pierdut în timp toate aceste lucruri.

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

4 Comments

  1. Stii, am si eu o umila parere: atata timp cat vor exista doamne/domnisoare, in adevaatul sens al cuvantului, vor exista si domni… si e valabila si viceversa, pentru a nu fi acuzat de misogism :D
    Mai devreme am citit articolul Irinei B., „Nu mai stim sa fim femei?” si cred ca ceea ce ai scris tu aici oglindeste destul de bine ce a scris ea acolo!

  2. singurul meu gand e ca „orice actiune are si o reactiune’ sau cu alte cuvinte primim si dam cu aceeasi unitate de masura . pt ca ne-am ‘ emancipat ‘ si am uitat de feminitate , suntem prinse intr-o lume destul de dura care cere sa fii „barbat” asa ca .. tb sa ne purtam ca atare .. din ce in ce mai mult o sa se accentueze faptul ca lumea e o jungla …
    de cele mai multe ori gesturile sunt mecanice si ca ” la tara ” dar devin slefuite atunci cand suntem priviti si vrem sa dam doar impresia ca suntem cumva .. pacat … ca lumea de azi cere sa fii cum poate nu ne-am dori . nikita rulz ce sa zic ! :)))

  3. Ipocritie la maxim.. Practic tu spui ca nu-ti place cind barbatii pun toate femeile la un loc, si singura scrii un articol despre „toti” barbatii.. Nu sufar asa oameni ca tine.. Fatarnici ipocriti..

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Viața ca o ciocolată dulce-amăruie

V-ați imaginat vreodată viața ca fiind o ciocolată dulce-amăruie? Toate acele momente, de bucurie sau de tristețe, fiind pătrățelele perfect...

Închide