Belgravia, de Jullian Fellowes

28166953_1834621139902949_40585312486257197_n

„Povestea unui caz scandalos din Londra anilor 1840 scrisă de creatorul celebrului serial DOWNTOWN ABBEY.
Autorul serialului de succes Downtown Abbey care a adus epocă victoriană din nou la modă revine cu o poveste despre societatea britanică de secol XIX plină de eleganță și pasiuni nebănuite.
Pe 15 iunie 1815 înalta societate britanică participă la balul ducesei de Richmond – care va rămâne cunoscută drept una dintre cele mai tragice petreceri din istorie. Pentru că are loc în seara de dinaintea asediului de la Waterloo iar mulți dintre tinerii domni de la bal vor ajunge a doua zi direct pe câmpul de luptă.
Pentru frumoasa Sophia Trenchard atunci se schimbă totul dar povestea continuă peste 25 de ani odată cu mutarea familiei Trenchard în noua zonă rezidențială Belgravia.

„Trecutul, ni se spune adesea, e o țară străină, unde totul este diferit. Ar putea fi adevărat-și chiar este când vine vorba de moravuri sau tradiții, de rolul femeii, de guvernarea aristocrației și de mii de alte aspecte ale vieții noastre cotidiene. Dar există și asemănări. Ambiția, invidia, furia, lăcomia, generozitatea, altruismul și, mai presus de toate, dragostea au fost mereu, la fel ca azi, motive puternice ale alegerilor pe care le facem.”

Belgravia nu e Dowtown Abbey. Nu știu de ce m-am așteptat să fie sau cum m-am așteptat să fie, cert este că la nivelul lui DA este greu să se ajungă. Am regăsit totuși o parte din acel farmec al epocii și aproximativ același gen de personaje. Deși nu am citit prea mulți clasici ca să am o părere fermă, aș îndrăzni să spun că Belgravia ar putea fi încadrată cu ușurință în genul clasic datorită stilului în care este scrisă și a epocii pe care o aduce în discuție. O să încerc totuși să mă limitez la compararea cu serialul doar aici, în introducere deși, mărturisesc că mi-a fost imposibil să nu fac asta pe tot parcursul romanului.

Vă plac dramele englezești? Poveștile acelea cu duci și ducese, conți și contese, aspiranți și uzurpatori, cu petreceri pline de fast și de opulență, unde se zâmbește mult și fals, unde trebuie păstrate cu orice preț aparențele, unde nimeni, niciodată nu își dă jos masca falsității. Da? Ei bine, atunci cu siguranță veți savura Belgravia. Epoca victoriană a dat naștere la numeroase povești și controverse de-a lungul timpului, iar Jullian Fellowes a reușit să creeze cu o ironie fină și o răbdare infinită pentru detalii un tablou al epocii destul de reușit.

În Londra secolului al XIX-lea iubirea era un subiect tabu. În cercurile din înalta societate nu putea fi vorba de așa ceva, căci toate căsătoriile erau aranjate, iar dacă, spre nefericirea lor, tinerii se îndrăgosteau de pretendenți „nepotriviți” clasei lor sociale toate șansele erau că acea iubire imposibilă să nască un scandal monstru sau să se sfârșească într-un mod dramatic. În Belgravia avem parte de ambele variante. Iubirea dintre Sophia și Edmund nu doar că are un final dramatic, dar ecourile iubirii lor neîmplinite scandalizează oamenii chiar și după aproape 40 de ani mai târziu.
Pentru noi, oamenii liberi de acum, oameni care sunt obișnuiți și consideră că sunt îndreptățiți să ceară și să ofere atât cât vor, când vor este cu neputință de imaginat ce ar însemna să ne lăsăm destinul în mâinile altcuiva sau, și mai ciudat, să nu reușim să ne împotrivim în niciun fel în privința asta. Pentru oamenii de atunci titlul nobiliar era totul. Îți închidea sau îți deschidea ușile, îți asigura șansele de reușită în viață. Ironia este ca cei care îl dețineau și-ar fi dorit uneori să fie niște anonimi, în timp ce aceia care nu erau nici duci, nici conți și-ar fi vândut și sufletul pentru acel titlu. Singurul lucru pe care îl au în comun oamenii de atunci cu oamenii de acum este sufletul, cu al lui zbucium care a sfidat toate secolele. Cu neîmplinirile sau aspirațiile lui, cu aceleași dureri și incertitudini care l-au zdruncinat mereu.

În Belgravia avem parte de o galerie impresionantă de personaje. Rigide, reci, de care te atașezi greu sau deloc, dar impresionante. Dacă nu ai mai citit genul acesta de romane, cu acțiunea plasată în acea epocă e cam greu să te familiarizezi cu atmosfera și cu interacțiunea dintre personaje. Uneori ai senzația că e vorba de o piesă de teatru nereușită și asta nu din cauza autorului sau modului în care este scrisă cartea, ci chiar din cauza timpului în care trăiesc aceste personaje. Autorul a evidențiat foarte bine falsitatea care a dominat acele vremuri și singurătatea pe care o resimțeau oamenii în intimitatea celor 4 pereți, după ce își permiteau să-și dea jos masca. De exemplu, singurele „prietene” sau confidente pe care le aveau doamnele din înalta societate erau cameristele lor, relațiile dintre mame și fiice erau de obicei foarte formale și foarte reci, gesturile de afecțiune ar fi încălcat prețioasa „etichetă”. Mi s-a părut sufocantă ipocrizia, pe care o întâlnești la tot pasul pe tot parcursul romanului. M-am și revoltat de câteva ori. Aproape că m-am trezit bombănind singură despre cât de imbecile erau la un moment dat unele personaje. Îmi venea să țip la ele să-și revină!

Așadar, dacă vreți să vă întoarceți în timp și aveți chef de o dramă englezească autentică, atunci citiți Belgravia. Dacă sunteți fan Dowtown Abbey, atunci citiți Belgavia, dar aveți grijă cu așteptările. Dacă sunteți amatori de povești încâlcite, atunci citiți Belgravia. Ce să mai, citiți Belgravia oricum. Chiar și doar din pură curiozitate, pentru că „vorbește lumea” despre ea. Este o călătorie într-o altfel de lume, cu altfel de oameni pe care cred că o veți găsi fascinantă.

O găsiți la editura Nemira.

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Dintr-odată, singuri, de Isabelle Autissier

" Louise și Ludovic, ambii de treizeci de ani, pleacă într-o călătorie pe mare în jurul lumii, la bordul velierului...

Închide