Betsy, regina vampirilor – de Maryjanice Davidson

Vă povesteam cu o săptămână în urmă că m-am apucat de o serie nouă cu și despre vampiri, pe numele ei „Betsy, regina vampirilor”, de Maryjanice Davidson.

Primul volum al seriei, „Nici moartă, nici măritată” ne introduce în universul simpaticei Besty, o mare, mare pasionată de pantofi scumpi. Ziua ei începe foarte prost – întârzie la muncă, pierde autobuzul, se așează pe o gumă în următorul, este concediată, iar atunci când ziua e pe sfârșite și crede că mai rău de atât nu se poate, sfârșește ziua cât se poate de prost în urma unui accident stupid de mașină. Besty e singura eroină a unui roman de genul care face moartea să pară amuzantă.
Ei bine, adevărata aventură abia de aici începe, deoarece confuză și oarecum speriată se trezește din morți fără să aibă habar cum e posibil și ce-i de făcut.
Urmează o serie lungă de peripeții, de răsturnări de situație, de momente încărcate de pasiune și de umor (un umor de calitate).

Al doilea volum al seriei, „Nici moartă, nici angajată” continuă șirul aventurilor în același stil amuzant, inconfundabil al scriitoarei și al personajului căreia i-a dat viață cu momentul în care Besty își dă seama că vampir sau nu, tot ai facturi de plătit. Drept urmare începe să-și caute un job. De fapt, jobul o găsește pe ea! Așadar, iat-o pe Besty a noastră lucrând ca vânzătoare la Macy’s (magazin de pantofi) – nici că se putea mai potrivit! Însă lucrurile nu sunt atât de ușoare întrucât Betsy n-are stare nici ca vampir, intrând în tot felul de belele.

Acum, haideți să vă povestesc puțin despre Besty. Este genul acela de personaj amuzant și antipatic totodată, cu câte o replică acidă și sarcastică mereu pregătită, un fel de „Gică-contra” al vampirilor, extrem de orgolioasă, dar prietenoasă. Este acel gen de personaj care te cucerește încă din primele rânduri, astfel încât chiar și în momentele în care te calcă pe nervi continui să o simpatizezi.

„Îmi cumpăr cei mai frumoși și mai costisitori pantofi, ceea ce nu-i deloc ușor dintr-un salariu de secretară. Mă rog, ideea e că trebuie să pun bani de-o parte cu lunile, că să-mi cumpăr nenorocitele alea de încălțări. Și când te gândești că nu-mi acoperă decât picioarele.” – Asta-i Besty. Asta sunt și eu (aproximativ ceva mai moderată! :)) )

O recomand tuturor celor care sunt pasionați de romane supranaturale, cu vampiri. E o lectură obligatorie! ツ

Aici găsiți cele două volume.

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

2 Comments

  1. m-ai facut curioasa . se gaseste oare si in format electronic ? ca altfel nu as putea sa o cumpar .

  2. Glumesti? :))) Al II-a volum mi l-am cumparat de curand, nestiind ca e al 2-lea. Acum trebuie sa-l cumpar si pe primul, bineinteles :P :)))

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Colț de suflet

Reproșurile îngreunează sufletul. Îl îngreunează atât de tare încât sfârșește prin a se prăbuși și a-ți dărâma întreaga ființă. Atunci...

Închide