Borgia. Păcatele familiei, de Sarah Bower

33816545_1947090368656025_5007347085863813120_n

„Urzelile politice care l-au împins pe tatăl ei la Vatican au trimis-o pe Lucrezia Borgia într-un labirint periculos de patimi și ambiții, la una dintre cele mai grandioase Curți din Italia. Privit prin ochii ei, Cezare Borgia, diabolicul său frate, este unul dintre personajele care se dezvăluie în altă lumină decât cea consemnată public.
Violante se întâmplă să devină doamna de onoare a frumoasei Lucrezia, dar și păzitoarea unor secrete primejdioase și eroina unei povești de dragoste periculoase. Totul, pe fundalul unei istorii spectaculoase din Renaștere.”

După ce am terminat de citit această carte mi-am dorit să-mi las gândurile să se așeze puțin. De obicei nu fac asta, îmi place să scriu „la cald” ca să am totul proaspăt în minte, însă se dovedește că nu este chiar atât de ușor să vorbești despre o carte care îți creează sentimente contradictorii. Am așteptat o zi, apoi încă o zi, dar gândurile tot haotice îmi sunt atunci când mă gândesc la ea, așa că am să scriu oricum și vedem ce-o ieși…

Despre infama și foarte cunoscuta familie Borgia am auzit încă de când mama își avea mica bibliotecă „la vedere” în sufragerie. Dădeam mereu peste „Crimele familiei Borgia” când ștergeam praful, însă pe vremea aceea eram prea crudă pentru o astfel de carte, iar mai târziu mi-am pierdut cu desăvârșire interesul. Ce m-a făcut să-mi îndrept iarăși atenția către ei? Ei bine, ca să va spun cinstit…coperta. La Nemira a mai apărut acum câțiva ani prima ediție a acestui roman, însă această ediție este cea care m-a făcut pe mine să-mi doresc neapărat să fac cunoștință cu familia Borgia.

În această carte familia Borgia este situată însă pe planul secund al acțiunii, căci viața lor este privită prin ochii lui Esther – aka Monna Violante, una dintre doamnele de onoare ale Lucreziei Borgia. Violante mi s-a părut un personaj…confuz. Nu mă pot pronunța dacă este vorba de construcția personajului în sine, despre alegerile pe care le face sau despre perioada istorică evocată în roman, cu care eu nu sunt prea familiarizată. Cert este că pe mine una Violante nu m-a convins nici în ceea ce privește iubirea ei pentru Cesare, nici în relațiile cu celelalte personaje. Suferința ei nu m-a mișcat decât rareori.

Contextul politic este puțin explorat. De fapt, pe alocuri mi s-a părut ca au fost furnizate prea puține informații pentru ca un necunoscător ca mine, care nu știe nimic despre istoricul politic al familiei Borgia și al epocii, să înțeleagă cum trebuie „fenomenul”, vremurile, legăturile dintre anumite personaje. Unele fapte ne sunt prezentate cu presupunerea că noi, cititorii, cunoaștem deja anumite evenimente. Uneori, trebuie să recunosc că m-a pus la încercare acest roman. Mi-a fost greu să țin pasul cu acțiunea, cu unele detalii pe care le-am găsit irelevante, cu stilul pe alocuri încărcat al autoarei.

Lucrezia Borgia mi s-a părut un personaj oarecum interesant, deși reacțiile și comportamentul ei mi s-au părut de multe ori greu de înțeles. O femeie puternică privită din afară, dar extrem extrem de fragilă emoțional în spatele ușilor închise. Dependența ei de fratele său mi s-a părut bolnăvicioasă, toxică. Cesare Borgia, așa cum a fost înfățișat în acest roman, a fost un bărbat malefic, care tăia capete și frângea inimi aproape la fel de ușor cum respira. Trăia pentru a cuceri și pentru a dezbina și pentru a amăgi orice femeie îi cădea cu tronc. Folosea sexul ca pe o armă și nu avea niciodată remușcări pentru ceea ce lăsa în urmă.

Borgia. Păcatele familiei – este o poveste despre ambiții periculoase, despre lăcomie și cruzime, despre legături primejdioase și bolnăvicioase, despre cât de fragilă este loialitatea și despre cât de amară este uneori dragostea neîmpărtășită sau neîmplinită.

Dacă mi-a plăcut? Nu știu. Nu m-am hotărât încă. Uneori da, alteori nu. Poate pentru că nu m-am putut atașa de niciun personaj, nu am simțit „vibrația”, nu m-am identificat cu zbuciumul lor, cu durerile și cu patimile lor.
Recomand cartea pasionaților de istorie și celor care sunt fani ai familiei Borgia. Poate vor găsi informații noi și vor privi faptele sub o nouă lumină.

Cartea poate fi găsită la editura Nemira aici.

 

Fragmente

 „Sunt zile când cred că mi-am pierdut speranța de a te revedea vreodată, de a fi liberă sau stăpâna propriului meu destin. Apoi, îmi dau seama că inima și pântecele își păstrează veghea încăpățânată. Când spunem că ne-am pierdut speranța, ceea ce facem de fapt e s-o provocăm pe Doamna Soartă să ne demonstreze că ne-am înșelat.”

„Dragostea e simplă și adâncă, precum marea când nu o privește nimeni.”

„Ne înțelegeam una pe cealaltă, eu și donna Lucrezia. Amândouă ajunsesem să ne pricepem de minune să trăim cu rădăcinile tăiate, ca trandafirii într-un vas cu apă îndulcită.”

„Nu-i putem alege pe cei pe care-i iubim.”

„Dragostea e întâmplătoare și absolut înșelătoare.”

„Dragostea e cea mai statornică dintre lucrurile statornice.”

 „La urma urmei, nu poți deghiza în niciun fel veștile bune, nici pe cele rele, ci doar compromisurile și greșelile dintre ele.”

„Urmează dragostea. Chiar dacă drumul duce spre compromisuri proaste, secrete și minciuni. Și totuși, cum o poți urma dincolo de punctul în care încetezi să fii omul pentru care dragostea înseamnă ceva? Ce nu înțelesese Mariam niciodată, trăind doar în camera ei de slujnică, cu podea din pământ și mobilă sărăcăcioasă, e că dragostea îți cere să fii sincer față de tine însuți în primul rând.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Celula 7 & Ziua 7, de Kerry Drewery

 "O lume în care justiția și soarta celor acuzați de crimă sunt hotărâte de public, însă nu în felul cunoscut...

Închide