Bucătăria sclavilor, de Kathleen Grissom

bucataria-sclavilor_1_fullsize

 „Acum cîțiva ani, am restaurat împreună cu soțul meu un vechi han aflat pe pământurile unei plantații din Virginia. În vreme ce-i studiam trecutul, am dat peste o hartă pe care se afla desenat, chiar lângă casa noastră, un loc: Dealul negrilor. Neștiind povestea lui, istoricii s-au gîndit doar la semnificația numelui, care nu putea fi decît una tragică. Mi-am frămîntat mintea cu ea luni de zile. Pînă la urmă, am văzut cu ochii minții o scenă la fel de limpede precum un film. Am început să scriu, iar cuvintele zburau pe hîrtie. Am mers pe urmele unei fetițe albe inspaimintate, alergînd pe deal în spatele mamei innebunite… așa am început să scriu la Bucătăria sclavilor.” (Kathleen Grissom)

Sunt cărți pe care atunci când le citești, și-apoi când le termini de citit îți lasă un gol în stomac. Astfel de carte este și Bucătăria sclavilor. O poveste copleșitoare. Un roman care lasă urme.
În America anilor 1800, Lavinia, o fetiță orfană de numai 7 ani este adusă pe moșia Căpitanului chiar de către acesta și dusă la bucătărie, alături de sclavii negri. Chiar dacă ea nu este tratată la fel de rău ca aceștia pentru că este „albă”, este tot o sclavă. Călătoria Laviniei este una de căutare a propriului eu, un drum anevoios către sine, într-o lume crudă și superficială, o lume în care oamenii de culoare sunt tratați mai rău decât animalele și condamnați la o viață plină de umilințe și de sărăcie.

Cu toate că inițial fetița nu voia să lupte pentru viața ei, datorită familiei de sclavi care o primește cu atâta blândețe și o ajută să se pună pe picioare ea își regăsește puterea de a lupta și zâmbetul de copil. Pentru ea Mama Mae, Belle, Papa George, Fanny și Beatie sunt singura familie care va conta și pe care ajunge să o iubească dincolo de orice statut social și dincolo de orice reguli ale timpului în care trăiește.
Viața ei trece prin multe schimbări, iar în decursul anilor care trec asistă la mai multe orori decât credem că poate îndura un om. Această poveste vorbește despre rasism, sclavie, umilință, trădare, abuz, despre pierdere și regăsire, despre voință și credință,  dar subliniază în același timp ideea de familie, iubire, prietenie și devotament. Pe tot parcursul romanului apar o mulțime de răsturnări de situație, astfel că e greu să te oprești după un anumit capitol. E genul de lectură la care nu poți să renunți până nu ajungi la ultima pagină.

„Abinia, nu contează ce culoare ai, cine ți-e mamă și cine ți-e tată. Noi suntem o familie, avem grijă unii dă ăilalți. Familia ne dă putere când avem necazuri. Suntem uniți și ne ajutăm. Aia înseamnă familia. Când o să te faci mare, oriunde te duci, să ții minte ce e aia familie.”

Povestea e văzută atât prin ochii Laviniei (alba), cât și prin ochii lui Belle (mulatra), două femei extrem de diferite, care își leagă sufletele și destinele independent de voința lor, pentru totdeauna.
M-a marcat povestea și m-a pus pe gânduri. Am terminat de citit târziu în noapte și am adormit cu mulțumind lui Dumnezeu că trăiesc în secolul ăsta, cu neajunsurile lui cu tot. Apoi m-am trezit dornică și nerăbdătoare să vă povestesc și să vă recomand din toată inima această carte. Merită!!

O găsiți aici.

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Tandrețuri de Eva

Astăzi m-am bucurat de puțină mămoșenie din partea scumpei mele Eva. E un copil extrem de activ și rareori am...

Închide