Bufnița vânează întotdeauna noaptea, de Samuel Bjork (#2)

58606383_650853272013151_2070873861074714624_n

„Atunci când o adolescentă dispare dintr-un orfelinat, iar trupul ei este găsit pe un pat de pene, detectivul veteran Holger Munch și echipa lui primesc acest caz delicat. Cu această ocazie, anchetatoarea-vedetă Mia Kruger, aflată într-o pauză de serviciu pe când se luptă cu propriii demoni, se întoarce la munca ei de detectiv și se implică profund în acest caz, tocmai la timp pentru a decoda indiciile lăsate într-o filmare care o arată pe victimă captivă într-o cușcă, înainte de a fi ucisă. Între timp, fiica lui Munch, Miriam, face cunoștință la o petrecere cu un străin atrăgător, un activist pentru drepturile animalelor, care o atrage în lumea lui și departe de familia ei. Munch, Kruger și echipa lor trebuie să-l vâneze pe ucigaș înainte ca acesta să lovească din nou. Cu alte cuvinte, un thriller psihologic cu o intrigă palpitantă.” 

Cât de fucked up putem fi! Serios. Romanul asta e ficțiune, cazul cu care se confruntă Holger și Mia e imaginația autorului, dar hei, știm cu toții că thrillerele cu detectivi au pe undeva un sâmbure de adevăr, că sursa de inspirație e ceva ce s-a petrecut în realitate. Da, eu chiar cred că unele minți sunt bolnave, așa cum sunt bolnave și trupurile. Cred că unii oameni sunt sadici și nebuni, maniaci și obsedați, că le place să tortureze sau să privească tortura. Oamenii de genul asta trăiesc în umbră, dar de cele mai multe ori reușesc să păstreze aparența normalității. Te induc în eroare, te cuceresc, te manipulează până obțin ceea ce își doresc.

Autorul a păstrat aceeași rețetă pe care a folosit-o și în primul volum al seriei (Călătoresc singurăpppp), iar asta nu a fost un plus ca să zic așa. Personajele principale, Holger și Mia, nu au evoluat în niciun fel. Am intuit finalul, nu m-a luat complet prin surprindere și nici nu m-a mulțumit. A fost prea precipitat. Parțial tras de păr, parțial forțat. Genul de final care te face să îți spui în gând „Hai mă, pe bune?! Pe bune??”
Un alt aspect care „m-a iritat” a fost modul în care Bjork și-a construit eroina. Toată lumea o credea pe Mia un zeu detectiv, dar tu ca cititor nu vezi deloc sclipirea asta de geniu care a făcut-o vedetă în breaslă. Obsesia ei pentru sinucidere devine enervantă, faptul că e foarte rar lucidă, pentru că ia mereu pastile mi s-a părut ciudat, deciziile stupide pe care le ia de câteva ori mi s-au părut mai degrabă de amator decât de polițist. Nici Holger nu e mai breaz. Pentru un șef de echipă mi-a lăsat o impresie cam proastă. Am avut de câteva ori senzația că e complet debusolat și depășit.

Trecând totuși peste minusurile detectivilor care anchetează cazul, mi-a plăcut intriga și modul în care au fost îmbinate toate pistele. Deși în prima fază am ținut mai greu pasul cu schimbările bruște între perspective, cu numărul mare de personaje și cu fiecare poveste în parte. Foarte multe informații de ținut minte, aparent fără nicio legătură între ele. Dar ușor ușor imaginea de ansamblu a prins contur, iar suspansul și partea întunecată a poveștii te țin prizonier între coperți. Cine e criminalul sadic care își lipește pene de bufniță pe corp, care omoară tinere în ritualuri sataniste? Ce semnificație au și care e motivația lui? Cum își alege victimele? Ce traumă a stat la baza acestui sadism?

Vă las să descoperiți singuri. Mie mi-a plăcut. Sunt curioasă cu ce caz se vor confrunta în următorul volum și cum va fi implicată Mia în el.
Romanul a apărut la editura Rao și îl găsiți aici.

Rating Goodreads: 4/5*

Iustina Dinulescu

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

1 Comment

  1. Mă gandeam daca sa o cumpar, daca mi-ar placea, dar pana acum nu m-a convins :D

Lasă un răspuns