Călărețul de aramă, de Paullina Simons

34556359_1957625197602542_8982625242874642432_n

„O minunată poveste de dragoste se înfiripa în Leningradul ocupat de nemți, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Tatiana are doar șaptesprezece ani, când naziștii invadează Rusia, în 1941. Locuiește împreună cu familia ei într-un apartament micuț din Leningrad, ducând o viață modestă, dar liniștită. Războiul n-a atins încă acest oraș mărturie a unei glorii apuse, unde mai există speranță.
Fire romantică, Tania simte că perioada copilăriei a luat sfârșit când îl cunoaște pe Alexander, un locotenent din Armata Roșie de care se îndrăgostește la prima vedere. Dar întâmplarea face ca rivala ei pentru inima ofițerului să fie chiar Dașa, sora ei mai mare. Prinsă între dragostea de soră și iubirea pentru Alexander, inima Tatianei devine, și ea, un câmp de bătălie.
Cei doi îndrăgostiți, Tatiana și Alexander, vor fi angrenați în iureșul evenimentelor și vor avea de dus o luptă aprigă, plină de sacrificii, pentru a-și câștiga libertatea și dreptul de a-și trăi iubirea.”

Dragoste, război, loialitate, trădare, minciuni, secrete, curaj, lașitate, nebunie, încăpățânare, credință, disperare. Le-am regăsit pe toate în primul volum al acestei trilogii. Povestea asta m-a absorbit complet, cucerindu-mă de la primele pagini. Personajele principale ale poveștii de dragoste nu au fost greu de îndrăgit, dar au fost greu de înțeles uneori. Eu am privit povestea asta raportându-mă la două aspecte: Tatiana și Dașa și Tatiana și Alexander.

Legătura dintre Tatiana și sora ei Dașa a fost una strânsă până în momentul în care Tatiana a descoperit că iubesc același bărbat. Apoi a devenit din ce în ce mai alunecoasă, nedestramandu-se însă pe de-a-ntregul.
Tatiana e sfâșiată între dragostea pe care i-o poartă surorii ei și iubirea pe care o simte pentru Alexander, iubire pe care nu o poate mărturisi nimănui și care o sufocă prin tăinuirea ei. În familia ei numeroasă și înghesuită, Tatiana joacă rolul Cenuseresei. La propriu. Fiind cea mai mică, întreaga familie o exploata. Tatiana se trezea cu noaptea în cap să meargă la magazin și să cumpere rațiile tuturor membrilor familiei, Tatiana muncea toată ziua la uzină, apoi venea acasă și gătea pentru familia ei, strângea masa și făcea curățenie. Doar ea. Nu primea nici ajutor și nici recunoștință. Dimpotrivă. Era mereu minimalizată și jignită. Cei care ar fi trebuit să o susțină o făceau să se simtă inferioară și neînsemnată. M-a frustrat extraordinar de mult acest sentiment de neputință și de revoltă. Membrii familiei Metanov mi s-au părut strigător la cer de cruzi și am considerat că pe de-o parte și-au meritat soarta…
Alexander devine astfel centrul universului Tatianei. El era singurul om care o trata ca pe un adult, care o respecta, o asculta și îi purta de grijă. Era firesc ca tânără și inocenta Tatiana să se îndrăgostească până peste cap de el. Cu toții iubim oamenii care ne oferă sentimentul de siguranță și care ne apreciază pentru ceea ce suntem, nu pentru ceea ce le oferim.

Într-o duminică toridă de iunie, Tatiana Metanova își cumpără o înghețată și se așeză pe o bancă să o savureze. În aceeași duminică toridă, locotenentul Alexander Belov patrula pe o stradă oarecare din Leningrad, acolo unde o tânără incredibil de frumoasă și de inocentă mânca o înghețată pe o bancă. A fost dragoste la prima vedere, indiferent dacă credem sau nu acest „concept”. Apoi a fost mai mult de atât. Ei doi erau suflete pereche și poate că într-o altă țară, într-un alt secol totul ar fi fost extrem de ușor pentru ei. Nu și în Rusia comunistă a anului 1941, la începutul unui război care a măturat lumea întreagă.

Triunghiul amoros astfel format nu este totuși unul obișnuit. Alexander se îndrăgostește fulgerător de Tatiana, însă nu poate renunța nici la Dașa, iar mie personal mi-a luat o vreme să înțeleg, să descâlcesc ițele. Mi s-a părut deseori nedrept și neserios Alexander, pentru că juca în continuare la două capete. Cele două relații pe care le avea cu cele două surori erau însă complet diferite. Relația cu Dașa era mai matură, mai serioasă, completă din mai multe puncte de vedere. Pe de altă parte, relația cu Tatiana era pură, aproape copilărească, însă iubirea pe care o simțea pentru ea era aproape devastatoare-acea iubire care te împinge la orice sacrificiu necesar și care te face să te simți viu, acea iubire…desăvârșită. Alexander nu a renunțat la Dașa pentru că asta ar fi însemnat să renunțe și la Tatiana, iar asta era imposibil. Acest triunghi amoros se complică însă și mai mult atunci când în ecuație apare și prietenul lui Alexander, Dimitri. De parcă lucrurile nu ar fi fost și așa destul de încurcate…

Așa cum este de așteptat, războiul le schimbă tuturor viețile. Un singur lucru rămâne însă neclintit-iubirea lor. În ciuda tuturor obstacolelor vremii, oamenilor, vieții, Alexander și Tatiana se iubesc din în ce în ce mai mult și luptă neîncetat pentru a putea trăi împreună și pentru libertatea lor.

Autoarea a creat un tablou istoric impresionant – Leningradul (actualul St. Petersburg) sub asediul nemților în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și regimul comunist din Rusia acelor vremuri tulburi, în care oamenii nu aveau intimitate, drepturi sau dreptate. În acest context istoric se zugrăvește caracterul generalizat al rușilor (așa mi s-a părut mie-exact impresia asta o am despre ruși cu toate că nu am citit literatură rusească și nu știu foarte multe despre ei ca nație), „ordinea” și viața unei familii rusești cu resurse modeste într-o țară comunistă și complicata poveste de dragoste dintre o rusoaică și un soldat din Armata Roșie. Povestea este împletită frumos, cu migală. Pentru un român atât de voluminos, alegerea autoarei de a folosi atât de mult dialogul mi s-a părut foarte inspirată. E o lectură ușoară, dar încărcată emoțional. Ororile războiului nu pot genera decât o multitudine de sentimente, care inevitabil te marchează.

Volumul e structurat în Cartea întâi și Cartea a doua, fiecare dintre cele două fiind împărțită în mai multe părți. Dacă în Prima carte acțiunea se învârte mai mult în jurul războiului și a schimbărilor produse de acesta, în cea de-a doua carte atenția este concentrată pe Tatiana și pe Alexander. Se schimbă puțin registrul și modul în care este evoluează lucrurile. Mie mi-a displăcut puțin prima parte din Cartea doua, dar nu o să dezvălui despre ce este vorba pentru a nu vă strica „surpriza”. Spre final autoarea și-a spălat totuși din păcate și am iertat-o.

Călărețul de aramă este o frumoasă poveste de dragoste, o poveste despre război, supraviețuire și curaj, despre sacrificiu și credință fără margini în omul iubit. Tatiana a făcut uneori cele mai prostești alegeri, împinsă ba de un curaj incredibil, ba de un teribilism aproape nebunesc. Fătuca asta m-a făcut să o îndrăgesc la culme, apoi să-mi vină să o iau la palme. Drumul maturizării a fost extrem de anevoios. A vărsat multe lacrimi amare de neputință și frustrare și a pierdut aproape totul, mai puțin sufletul ei blând. O fire caldă, care și-a păstrat bunătatea și compasiunea în acele vremuri tulburi în care oamenii au ajuns să se omoare unul pe altul pentru o coajă mucegăită de pâine. Povestea ei de dragoste cu Alexander m-a făcut deseori să zâmbesc, căci mi s-a părut atât de dulce, de reală, de nevinovată.

Recomand cu drag. Mi-a plăcut foarte mult. O gasiti aici.
Mulțumesc Libris pentru exemplarul oferit. Am așezat-o la loc de cinste în bibliotecă, alături de alte cărți pe care le prețuiesc mult. Acum nu-mi rămâne decât să aștept (ne)răbdătoare apariția celui de-al doilea volum – Alexander și Tatiana.

Fragmente:

„Poate că ne amintim mereu numai lucrurile pe care le-am trăit prima dată. N-am trecut niciodată printr-un război adevărat, se gândi Tatiana. Poate că asta nu voi uita niciodată.”

„Uneori, lucrurile nu merg pe făgașul pe care ni-l dorim. Indiferent câte planuri ne facem sau câte iluzii ne făurim.”

„Cândva, într-o zi de vară în Luga, pe când era copil, dragul ei deda, văzând-o tristă și confuză, neștiind pe ce cale s-o apuce, îi spusese următorul lucru: „Când nu știi ce drum să alegi în viață, pune-ți trei întrebări, Tatiana Metanova, și vei descoperi cine ești și ce cale trebuie să urmezi! În ce crezi? Ce speri? Și, cel mai important, Ce iubești?”

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Borgia. Păcatele familiei, de Sarah Bower

"Urzelile politice care l-au împins pe tatăl ei la Vatican au trimis-o pe Lucrezia Borgia într-un labirint periculos de patimi...

Închide