Călătoria Cilkai, de Heather Morris

Cilka are 18 ani când Auschwitzul este eliberat de trupele sovietice. Își îngăduie pentru o clipă să creadă că există un viitor și pentru ea, dar numai pentru a fi aruncată din nou în lagăr – de data aceasta, dincolo de Cercul Polar, în Gulagul Vorkuta. Este acuzată că a supraviețuit colaborând cu naziștii. Trecutul este apăsător, amintirile dragi, în loc să-i dea curaj, ajung să o împovăreze, dar refuză să se lase învinsă. În ciuda condițiilor cumplite de viață din Siberia, speranța renaște, hrănită de solidaritate și prietenie, iar Cilka găsește o iubire atât de mare, cum nici n-a îndrăznit să viseze.”

Eu am fost una dintre cele câteva persoane care nu s-au dat în vânt după Tatuatorul de la Auschwitz. Călătoria Cilkai m-a tentat încă de când s-a anunțat traducerea ei, dar am tot oscilat dacă să o citesc sau nu. Mi-era teama că va fi scrisă în același mod trunchiat, care nu mi-a plăcut absolut deloc la cealaltă. Însă mă bucur enorm că i-am acordat o șansă, căci am avut parte exact de „genul meu” de poveste.

Cilka este un personaj care a apărut în Tatuatorul de la Auschwitz, dar recunosc că atunci nu am remarcat-o. Nici măcar nu îmi aminteam prea bine contextul în care a făcut parte din povestea lui Lale și a Gitei. Dar autoarea a început să se documenteze cu privire la soarta Cilkai după ce a început să primească mesaje de la fanii Tatuatorului, în care era întrebată „Ce s-a întâmplat cu Cilka?”. Așa a luat naștere acest roman, iar de data asta chiar a făcut o treabă grozavă.

Călătoria Cilkai a fost un drum al ororilor, al durerii, al neputinței, al pierderii. După trei ani în care a supraviețuit în lagărul de la Auschwitz, Cilka a primit o nouă sentință și o nouă condamnare – 15 ani de muncă silnică în lagărul Vorkuta din Siberia, supranumit și Iadul Alb. Să scapi de naziști și de Hitler ca să cazi în mâinile lui Stalin și al regimului său înseamnă să fii din cale afară de ghinionist. Dar să reușești să le supraviețuiești amândurora, asta înseamnă să fii un om cu adevărat special

„Încă un număr. Cilka își freacă inconștient brațul stâng, ascuns sub haine, e identitatea ei din celălalt loc. De câte ori poate să fie cineva redus, șters?


[…] La fiecare împunsătură în stofă, simte durerea acului înfigândui-se în brațul stâng. Un alt număr. Un alt loc.
Să fi pierdut totul. Să fi trebuit să înduri ce a trebuit să îndure ea și să fii pedepsit pentru asta. Brusc, acul i se pare greu ca o cărămidă. Cum poate continua așa? Cum poate să lucreze pentru un nou dușman? Să trăiască văzând în jurul ei femei obosind, flămânzind, slăbind, murind. Dar ea – ea o să trăiască. Nu știe de ce a fost întotdeauna sigură de asta, de ce simte că poate să reziste – să ridice acul ăsta deși e greu ca o cărămidă, să coasă, să facă ce trebuie să facă – dar poate.”

Pentru că, da, Cilka este o femeie specială, o tânără care devine adult literalmente peste noapte, și a cărei dorință și voință de a trăi sunt incredibile. La un moment dat, o prietenă chiar o întreabă „Din ce ești făcută, Cilka?”. Eu am asemănat-o cu acel copac care rămâne în picioare indiferent de anotimp, de dezastre, de timp. Cilka a fost puternică, curajoasă, a încercat mereu să-i ajute sau să-i salveze pe cei mai puțin norocoși decât ea, a dăruit mereu din puținul ei oricui avea și mai puțin și a ieșit mereu în evidență. Oriunde a ajuns a fost remarcată, iar acest lucru uneori i-a ușurat situația și a fost privilegiată, alteori a fost luată în vizor și pedepsită. Cert este că în ciuda tuturor greutăților pe care le-a îndurat în cele două lagăre și a nenorocirilor pe care le-a văzut sau la care a fost spectator fără voia ei, Cilka nu și-a pierdut frumusețea sufletească. Și nici speranța, chiar dacă uneori îi mai scăpa printre degete în zilele lungi și întunecate din iernile vitrege siberiene.

Să găsești un pic de speranță în întuneric nu e o slăbiciune.”

Un lucru care pe care l-am remarcat la toate poveștile despre Holocaust sau despre Gulagul rusesc este că și în cele mai negre vremuri unii oameni rămân neclintiți în bunătatea lor. Că și în mijlocul celui mai mare rău un pic de bine tot prinde rădăcini, exact cum floarea de colț înflorește în mediul ei stâncos și neprietenos. Atât la Auschwitz, cât și la Vorkuta, Cilka leagă prietenii pe viață. În astfel de locuri, după ce pierzi totul într-o clipă, iar viața îți atârnă de un fir atât de subțire, doar dragostea și prietenia îți mai pot da forța de a lupta, de a îndura, de a crede. Cilka a fost totuși un om norocos. În ciuda tuturor lucrurilor îngrozitoare pe care le-a văzut sau le-a trăit personal în acele locuri oribile, ea a descoperit prietenia și și-a întâlnit iubirea vieții.

„Dragostea în ciuda unei sorți potrivnice este posibilă.”

Călătoria Cilkai este un roman cu impact emoțional. Nu ai răgaz să-ti revii după o scenă greu de digerat că urmează o alta la câteva pagini distanță. În povestea din prezent sunt inserate uneori scene sau amintiri din cele două vieți anterioare ale Cilkai – cea în care a fost amanta unui comandant al lagărului de la Auschwitz și cea de dinainte de Auschwitz, pe când era o adolescentă inocentă și visătoare. Îmbinarea acestor 3 vieți trăite de Cilka este una reușită. Dai pagină după pagină după pagină și te trezești că ai ajuns la sfârșit și că nu ai vrea ca povestea ei să se termine, chiar daca este printre puținele de acest gen, care au un final fericit…

„Fiecare om afectat de război, captivitate sau opresiune reacționează diferit – dacă n-ai trăit așa ceva, poți numai să încerci să ghicești cum ai reacționa în astfel de împrejurări. Dar nu știi cu adevărat.”

O s-o păstrez cu drag pe Cilka în amintirea mea. O să mă gândesc la ea atunci când o să cred că nu mai pot, când o să simt că nimic nu mai e cum trebuie. O să-mi iau forța de la ea.

Cartea a apărut la editura Humanitas în colecția Raftul Denisei și o găsiți pe Libris.ro.

Rating Goodreads – 5/5⭐
Iustina Dinulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *