Călătorie inapoi

tumblr_ltrw9dYriY1qawgp4o1_1280_large

E greu să pleci şi uneori e chiar mai greu să rămâi. Dar cu siguranţă cel mai greu este să nu mai priveşti deloc înapoi.
E posibil să nu învăţăm niciodată să lăsăm totul în urmă. Ne impunem să facem asta, dar într-un moment de slăbiciune dăm fuga înapoi. Poate că teama de necunoscut, nesiguranţa ne împinge să facem cale întoarsă pe drumurile deja ştiute. Şi poate că uneori e bine să o facem. Să ne întoarcem acolo unde am lăsat părţi din noi. Uneori pentru a le recupera, alteori pentru a găsi răspunsuri la întrebări care ne consumă emoţional, pentru a accepta fapte şi pentru a ierta greşeli. Pentru a ne împăca propriul suflet.

Cândva, ai plecat. A venit o zi când ai decis că e momentul să pleci, realizând că acolo unde erai un univers ai devenit o planetă mică şi neînsemnată sau că locul tău în inima celuilalt nu mai e chiar al tău. Sau poate c-ai plecat dintr-un moft, încercând să-ţi dovedeşti ţie însuţi ceva.
Tu ai greşit sau el a greşit sau aţi greşit amândoi. Nici nu mai contează acum ce s-a întâmplat, ce s-a spus sau ce s-a gândit atunci. Acum amintirile nu-ţi dau pace şi parcă îţi vine s-arunci o privire peste umăr. Şi o arunci. Pe drumul înapoi recunoşti oameni, locuri şi arome. Ţi-e totul familiar şi inima parcă ţi s-a trezit la viaţă. Privind cu alţi ochi, totul pare schimbat şi nu eşti încă sigur dacă schimbarea ţi-e sau nu pe plac. Faci un popas, apoi încă unul şi încă unul. Eşti nemulţumit de ce găseşti. Îţi continui drumul şi începi să găseşti pe ici o frântură de suflet, pe colo o bucăţică de inimă. Cu mâna tremurândă te apleci şi le recuperezi. Cumva, reuşeşti să le reasamblezi la locul lor şi deşi nu se mai potrivesc că prima oară te simţi mai…întreg.
Abia acum realizezi că erai incomplet, că ce ai lăsat în urmă era important şi că fugind nu te-ai îndepărtat de cei pe care ai vrut să-i laşi în urmă ci chiar de tine însuti. Te-ai regăsit. Da, acum te-ai regăsit şi te simţi împăcat. Ai învăţat să accepţi că trecutul nu se uită, ci se asumă şi că nu poţi fi fericit dacă nu ai sufletul întreg.

Pentru că vezi tu… nu uiţi niciodată ce-ai iubit, ce-ai plâns, ce-ai îmbrăţişat.
Eu nu ştiu să uit…

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

5 Comments

  1. Nu stiu sa uit si de cele mai multe ori nu vreau sa uit. Pentru ca atunci cand zpui „Am uitat” e ca si cand ti-ai renega trecutul, trairile, sentimentele, viata. Da, trebuie, suntem obligati sa inaintam in viata, sa mergem spre inainte, indiferent de ce ne ofera ea, insa nu trebuie sa uitam ce ni se intampla pe parcurs. Le traim atunci cand se intampla si apoi, cu grija, sa le punem intr-un colt al sufletului, pentru ca ele, amintirile sunt si vor fi mereu o parte importanta din noi. Daca nu chiar intregul, ceea ce ne defineste ca om.
    Nu stiu, nu pot si nu vreau sa uit. Asa cum sunt, frumoase sau mai putin frumoase, sunt amintirile mele, si mereu imi face o deosebita placere sa ma intorc, sa calatoresc inapoi, sa vad cum am crescut ca om, sau cum am dat inapoi. Cum am plans sau cum am ras.
    Intotdeauna e bine, face bine la suflet, sa mai facem cate o calatorie inapoi, sa privim spre tot ce ni s-a intamplat, dar si sa privim cu speranta si incredere spre viitor.

  2. Nu pot si nu vreau sa las in urma. Nu pot sa imi reneg trecutul. Chiar daca e presarat cu lacrimi si dureri adanci, face parte din mine, e ceea ce m-a definit ca om. E ceea ce sunt astazi.
    De fiecare data m-am ridicat, am privit inapoi, am adunat ce a mai ramas din sufletu-mi sfasiat, le-am pus bucatica langa bucatica si … mi-am ridicat capul. Am mers spre inainte.
    Nu pot sa uit ce am iubit candva. Nu pot sa dau uitarii ce a fost pentru ca a face asa ceva e ca si cum m-as renega pe mine ca persoana. E ca si cum m-as sterge de pe suprafata pamantului. E ca si cum pana acum nu as fi trait.
    Am iubit, iubesc si voi iubi pana in ultimele clipe pe acei oameni care imi sunt dragi, pe aceia care cred, stiu si simt ca merita. Nu pot ocoli oamenii. Ei ma definesc ca om; ei ma fac sa traiesc; fara ei nu as putea trai.
    Am plecat de multe ori insa, acolo unde am simtit ca este un loc de intoarcere, nu am ezitat si m-am intors.
    Este de datoria noastra sa ne intoarcem spre trecut. Sa nu il dam uitarii; sa il punem bine, intr-un lacas al sufletului si din cand in cand sa ne mai aducem aminte de el. Sa nu uitam ca datorita trecutului, a intamplarilor, suntem ceea ce suntem astazi. Da, ne doare, suferim, plangem si la randul nostru ranim pe altii insa, trebuie sa inaintam, sa mergem inainte. Spre nou sau de ce nu tot spre ce am mers candva.
    Capul sus! Viata merita si trebuie traita! Viata e frumoasa!

  3. Uneori trecutul ne poate face mai mult rau decat bine: oamenii din trecut, relatiile din trecut. Dar uneori ne poate reintregi. Merita incercat! Uneori e important sa stii cand sa pui punct si cand virgula.

  4. Ma regasesc perfect in acest articol… Cred ca e bine sa pleci atunci cand te simti singura… Daca chiar te vrea, te va cauta… Daca nu, mergi mai departe… Al tau va aparea candva… Si chiar daca te gandesti „ce-ar fi fost daca…”… nu-i nimic… viata merge mai departe… :)

  5. Uneori trebuie sa uitam, pentru a putea pasi mai departe…Nu inseamna ca ne renegam, ci dimpotriva… Suntem tot noi, cei de acum, dar nu mai suntem cei de ieri…In fiecare zi, suntem ” altfel” si aproape suntem ” altcneva”, in mod ciudat, ramanand totusi, intr-un fel, cei care am fost.. Dar suntem in feluri diferite, poate mai resemnati sau dimpotriva…Poate mai buni, poate mai toleranti sau mai intransingenti cu noi si cu ceilalti…in fiecare clipa, in fiecare zi, noi crestem, invatam si-i invatam si pe altii, ne transformam…Acesta e sensul existentei noatre, o lectie pe care o avem fiecare de invatat…Dar pentru a invata lucruri noi, uneori e necesar sa mai dai ” delete”…Si poate ca trebuie, cateodata, sa ne amintim de Orfeu…

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Iar dor

Ieri m-am trezit cu dor de mare. Am deschis ochii şi m-am văzut acolo. Pentru o fracţiune de secundă parcă...

Închide