Căminul fetelor orfane, de Joanna Goodman

„În Quebecul anilor 1950, francezii și englezii se tolerează reciproc cu o politețe precară – la fel ca părinții lui Maggie Hughes. Tatăl anglofon al lui Maggie are ambiții pentru fiica sa, care nu includ căsătoria cu un tânăr francez sărac de la ferma vecină. Dar inima lui Maggie este cucerită de Gabriel Phenix. Când rămâne însărcinată la cincisprezece ani, părinții ei o forțează să o dea pe Elodie spre adopție și să își reia viața „pe calea cea bună”.

Elodie este crescută în sistemul de orfelinate pentru săraci din Quebec. Este o existență destul de precară, care ia o turnură tragică atunci când, împreună cu alte mii de orfani din Quebec, Elodie este declarată bolnava mintal ca urmare a unei noi legi care oferă mai multe fonduri pentru spitalele de psihiatrie decât pentru orfelinate. Inteligentă și hotărâtă, Elodie rezistă la tratamentul îngrozitor al călugăritelor, câstigându-și în cele din urma libertatea la șaptesprezece ani, când este aruncată într-o lume străină, adesea dificil de gestionat.

Maggie, căsătorită cu un om de afaceri dornic să își întemeieze o familie, nu-și poate uita fiica pe care a fost nevoită să o abandoneze, iar o reîntâlnire întâmplătoare cu Gabriel o determină să facă o alegere sfâșietoare. Pe măsură ce timpul trece, poveștile lui Maggie și Elodie se întrepătrund, dar nu se ating niciodată, până când Maggie își dă seama că trebuie să ia ceea ce își dorește de la viață și să plece în căutarea fiicei sale pierdute de mult timp, revendicând în sfârșit adevărul care le-a fost refuzat amândurora.”

Quebec, Canada, anul 1950. Maggie rămâne însărcinată la 15 ani (că așa erau vremurile și fetele nu știau cum se rămâne însărcinată mai exact + n alte motive). Avorturile erau ilegale, așa că tinerele fete care călcau strâmb erau ascunse de ochii lumii pe perioada sarcinii, apoi copiii „nedoriți” și „născuți din păcat” erau duși la orfelinate sau vânduți unor familii care nu puteau concepe și care voiau să scape de procesul birocratic al unei adopții. Odată ajunși în orfelinate, soarta copiiilor era una extrem de tristă, pentru că, deși conduse de măicuțe, acele orfelinate erau adevărate case ale terorii. Măicuțele, figuri bisericești care ar fi trebuit să inspire bunătate, să fie blânde și să ajute copiii, erau exact opusul – aplicau pedepse foarte aspre, se purtau urât cu copiii, îi loveau și îi torturau frecvent. Copiii creșteau cunoscând cruzimea și prea puține lucruri despre lumea de după gardurile orfelinatelor.

Elodie, fiica abandonată de Maggie ajunge într-unul dintre aceste orfelinate ale groazei. În primii câțiva ani din viața ei orfelinatul care-i era casă nu părea chiar cel mai îngrozitor loc de pe pământ. Dar devine unul după ce se dă o lege prin care spitalele de psihiatrie primesc mai mulți bani decât orfanii, așa că orfanii devin nebuni cu acte în regulă, iar orfelinatele devin spitale de nebuni. Pentru că toată gruparea asta formată din medici, asistente, măicuțe etc vor mai mult, pentru că mereu e vorba despre lăcomia oamenilor și despre bani, despre atrocitățile și toate lucrurile josnice de care sunt capabili oamenii pentru a primi mai mult.

„Permite-mi să-ți reamintesc că eşti pacientă în spitalul meu. Eu îți sunt judecător și nu te judec numai după greșelile făcute astăzi, ci după toate păcatele, inclusiv cele ale părinților tăi.
Acum mergi şi aşteaptă-mă la baie.
Elodie se ridică anevoios şi se duce iute la baie. Își scoate cămaşa de noapte şi o îndeasă în chiuvetă cu cearşafurile, dând drumul la apă fierbinte peste morman. Tremurând, goală, îşi acoperă pieptul dezgolit şi se ghemuieşte ca să se încălzească putin.
Sora Ignatia intră în baie cu o găleată mare cu gheață. Este foarte calmă.
Aruncă gheața în cadă şi o împinge pe Elodie înăuntru. Elodie încearcă să reziste, dar e foarte rece şi începe să se vaite.
Sora Ignatia se întinde spre peria mare de lemn de sub chiuvetă – cu care curăță podelele – şi o freacă pe Elodie pe şolduri până îi dă sângele.
Acum e bine, murmură satisfăcută, înainte să-i bage capul sub robinet. Data viitoare să fii mai atentă.
Înainte să plece, îi aruncă lui Elodie o cămaşă de noapte albă curată. Uşa se închide în urma ei. Singură în sfârșit, Elodie iese din cadă şi se îmbracă.
-Nu sunt nebună, şopteşte reflexiei din oglindă.
Dacă nu işi repetă mereu, s-ar putea să uite.”

Maggie regretă în fiecare zi a vieții ei faptul că și-a abandonat copilul. Adult fiind, în postura unei femei care era la vârsta potrivită pentru a deveni mamă se mustră că nu a luptat pentru fiica ei, că nu a păstrat-o. Dar ce ar fi putut face o adolescentă de 15 ani, fără sprijin din partea părinților cu un copil? Care ar fi fost drumul ei ținând cont de toate datele problemei – vremurile, relația de iubire interzisă de părinți, imaturitatea, situația materială și multe altele? A fost dintotdeauna și va fi un subiect sensibil – avortul – dar oare care e soluția mai puțin dureroasă și cu mai puține victime? Să naști un copil și să-l abandonezi (fie că vrei, fie că ești obligată de circumstanțe), să ajungă într-un orfelinat și să aibă o viață nefericită (să fim serioși, copiii adoptați care au parte de o copilărie fericită în sânul unei familii iubitoare sunt prea, mult prea puțini!) și un viitor plin de traume sau să nu îl mai faci deloc?

„Poate că dragostea nu are mereu câștig de cauză asupra firii omului.”

Citeam zilele trecute o știre că o fetiță de 10 ani (10!!!!) a trebuit să meargă în altă țară ca să facă o întrerupere de sarcină pentru că în statul ei fusese deja adoptată legea care interzice avortul. Fetița rămăsese însărcinată în urma unui viol. 🙂
Copiii sunt o binecuvântare pentru o femeie atunci când sunt doriți și asumați. Altfel, în loc de o singură viață nefericită măcinată de regrete și suferință, vor fi două vieți nefericite și mai multe aripi frânte.

Acum nu știu cât de mult am vorbit efectiv despre carte și cât m-am abătut de la subiect, cu toate că mie mi se par foarte legate cele două, de asta am și ales să abordez astfel povestea. Căminul fetelor orfane este o poveste tristă cu final semifericit, o poveste despre abandon și regrete, presărată cu multe situații nedrepte și dureroase. E multă suferință aici, și pentru femeia care a lăsat un copil în urmă și pentru copilul care a rămas în urmă. Și nu e nimic de judecat, nimic de condamnat. Sunt momente în viață când alegem într-un fel (greșit sau nu) ținând cont doar de prezent și de viitorul foarte apropiat. Mai devreme sau mai târziu toate alegerile ne ajung cumva din urmă. Pe toate le plătim într-un fel sau altul. Nu știu dacă există finaluri cu adevărat fericite dacă tot restul drumului până acolo a fost un calvar…

Mi-a plăcut povestea, cu toate că am simțit lipsa a ceva. Speram ca partea lui Elodie să fie mai extinsă, cu mai multe detalii, iar finalul să nu fie așa succint. O recomand totuși. Merită atenția. Voi mai citi cărți scrise de Joanna Goodman, asta e sigur.

Căminul fetelor orfane a apărut la editura Litera, în colecția Blue Moon și o găsiți pe Libris.ro.

Rating Goodreads – 4/5*
Iustina Dinulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *