Capitol închis

large (2)

2013 a fost un an copleșitor. M-am simțit deseori împovărată, cu sufletul extrem de obosit și de îmbătrânit. Nu pot spune cu exactitate, dar pot să pun totuși un pariu că anul acesta a fost printre cei mai dificili, mai ales din punct de vedere emoțional.
Cred că pe alocuri mi-am pierdut cumpătul, speranța, încrederea în oameni, în bunătatea și în buna lor credință. M-am pierdut chiar și pe mine și uneori am uitat să trăiesc. Am supraviețuit, m-am târât într-un mod patetic de la o zi la alta, crezând cu naivitate că nopțile vor face miracole și că îmi vor reda ce am pierdut în timpul zilei din neatenție sau din ignoranță.

2013 a fost un an al lacrimilor. De despărțire, de dezamăgire, de nimic. Al lacrimilor care vin din adâncul unui suflet prea plin. Al acelor lacrimi cărora nu le găsești o explicație credibilă, dar care au totuși cel mai întemeiat motiv și a celor pe care le plângi într-o singurătate vindecătoare.
Nu m-am simțit eu însămi anul acesta. Mi-a fost dor. Mi-a fost teamă. Am fost răutăcioasă, morocănoasă, distantă sau tăcută. Uneori am dărâmat câte puțin din zidul pe care l-am construit în jurul meu, alteori am mai pus câte o cărămidă la temelia lui.

Nu am prea multe amintiri frumoase, memorabile legate de acest an. Dimpotrivă. Într-un mod pe care nu-l înțeleg abia așteptam să ajung la ultima lui filă. Pentru că fiecare an care se încheie îmi dă falsa iluzie că tot ce nu a fost bine nu se va mai repeta, iar anul care începe îmi redă speranța că am o nouă șansă numai pentru mine.

În 2013 am învățat că de multe ori lucrurile pe care nu le înțelegi sau pe care le condamni la alți oameni, într-un mod ironic, ajung să ți se întâmple. Și începi să le înțelegi și să nu le mai condamni. Am învățat că uneori, adevărul e mai bine să rămână nedezgropat, că ție îți e mai comod să nu-l știi, iar celuilalt îi este mai bine dacă nu-l spune. Am învățat că unii oameni pot intra cu ușurință în sufletul tău, vorbindu-ți frumos, spunându-ți exact ce vrei să auzi, iar atunci când ei hotărăsc că sufletul tău nu le mai place, pleacă exact așa cum au intrat – cu ușurință, dar cu sufletul tău atârnat de picioarele lor.

A fost o luptă. Asta a fost. Și nu știu dacă am câștigat sau dacă am pierdut. Ce am câștigat și ce am pierdut. Dar iată-mă, punându-mi din nou, toate speranțele în anul care își deschide coperțile în fața mea. Am nevoie de aceste 365 de file albe. Pentru că de data asta aș vrea să le umplu cu mai multă viață.

Adio, 2013.
Nu-mi vei lipsi!

Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

5 Comments

  1. ‘Cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele’. Iti doresc ca acele ‘365 de file albe’ acum ,sa iti fie pline de viata ,fericire si sperante implinite.Capul sus ,privirea inainte….La Multi Ani morocanoaso!!

  2. Buna Iustina,

    Am citit cu atentie gindurile tale referitoare la 2013 si m-am gindit ca un gind bun nu strica niciodata. Cred ca fiecare dintre noi ajunge la un moment dat la fundul sacului, la acel moment in care iti pui intrebarea cum sa mergi mai departe. Este acel moment in care constati ca sperantele pe care le ai se duc una cite una si ca nici una nu s-a materializat in ceva care sa-ti umple sufletul.

    Din pacate, sau din fericire, ca si oameni nu ne nastem cu manual de utilizare. Poate ca asta ar face lucrurile mai simple, insa poate ca ne-ar face si sa ne simtim ca niste marionete in mina destinului. Si tocmai de aceea este atit de dificil sa incerci sa gasesti o cale sa mergi mai departe, atunci cind simti ca toate usile ti se inchid in fata. Pentru ca de multe ori nu sti pe care cale sa o mai iei. Iar de citeva ori, nu mai vezi deloc acea cale pe care sa inaintezi. Si ajungi sa iti pui intrebarea de unde mai scoti iepurasul din joben de data asta. Iar acesta este momentul in care prietenii sint buni la casa omului, tocmai sa intinda o mina de ajutor, asa cum si tu ai facut-o pentru ei de atita ori.

    Numai ca increderea in oameni este intotdeauna o sabie cu doua taisuri. In primul rind pentru ca nu exista garantii: poti sa fii bun prieten cu cineva ani de zile, perioada in care totul sa mearga foarte bine, pentru ca, la un moment dat, sa se rupa firul. Iar asta nu inseamna neaparat ca este ceva in neregula. Binenteles ca te doare sufletul, caci sintem oameni si ne implicam sufleteste in relatiile pe care le avem. Insa in viata sint prieteni care iti sint alaturi o buna bucata din drum, precum si prieteni care iti vor fi alaturi tot drumul. Niciodata nu ai cum sa stii in care dintre categorie se incadreaza fiecare. Atunci insa cind conbustibilul care alimenteaza relatia de prietenie se termina, te doare sufletul, si incerci sa faci tot ce poti pentru ca ea sa nu se termine.Insa uneori pur si simplu combustibilul s-a terminat. Raman insa momentele frumoase pe care le-ati avut impreuna, iar acestea nu vor dispare niciodata din suflet. Iar indiferent cit de dezamagita esti la sfirsitul relatiei de prietenie, daca iti amintesti daruirea cu care te-ai implicat in relatie, si momentele frumoasa petrecute impreuna, de lucrurile bune pe care fiecare le-a invatat in acea relatie, cred ca poti gasi puterea de a merge mai departe.

    Capitolul sapaturi in interior cred ca este cel mai delicat. Pentru ca nu stii niciodata ce o sa gasesti acolo si ce anume poti afla despre tine. Pentru ca poti afla si lucruri pe care nu doresti sa le auzi despre tine, si odata aflate, nu prea mai ai cum sa bagi geniul inapoi in lampa. Insa cred ca este cea mai buna modalitate ca sa ajungi la pace cu tine insuti. Pentru ca altfel vei simtii ca totdeauna exista un balaur care te asteapta la cotitura, iar viata cu teama in suflet nu-i viata. Pentru ca doar aflind, intelegind si acceptind cele mai grele adevaruri despre noi insine, deschidem calea catre iertare la capatul careia se gaseste fericirea. Pentru ca fericirea este o stare care vine din interior.

    In final, te felicit pentru tot ce ai facut cu acest blog. Pentru curajul de ati deschide sufletul. Si pentru alinarea si vorbele bune spuse celor la nevoie.

    Un An Nou Fericit, plin de bucurii, cu multa lumina in suflet, sanatate, si un zimbet care sa te tina tot anul.

    Numai bine,

    Nicu

    • Iti multumesc tare mult pentru gandul bun, Nicu. Aveam nevoie de randurile astea. Sa fie un an mai bun pentru noi toti.
      Cu prietenie,
      Iustina

  3. Foarte fain Nicu.

  4. M-au miscat profund gandurile tale. Tot ce pot sa spun este:

    Adio, 2013.
    Nu-mi vei lipsi!

    Asta simt si eu… din pacate.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Lipsă

În zilele importante din viața noastră lipsa oamenilor care contează, a celor care fac diferența, a celor pe care îi...

Închide