Cartea pierdută a vrăjitoarelor, de Deborah Harkness

29064216_1881045835260479_834186750626312879_o” În inima Bibliotecii Bodleiene din Oxford, profesorul universitar Diana Bishop descoperă în cursul cercetărilor ei un manuscris alchimic – Ashmole 782 – aflat sub o vrajă. Deși se trage dintr-un neam vechi și celebru de vrăjitoare, Diana a renunțat de mult la moștenirea familiei sale în favoarea cercetării universitare și a unei vieți obișnuite, așa că, după o analiză sumară, returnează manuscrisul. Dar descoperirea ei pune în mișcare o întreagă lume fantastică, atrăgând pe urmele sale deopotrivă demoni, vrăjitoare și vampiri. Printre ei se află și Matthew Clairmont, un vampir genetician pasionat de teoriile lui Darwin, pe cât de periculos, pe atât de enigmatic. Relația care se înfiripă între cei doi amenință să spulbere pacea fragilă care domnește de secole în lumea lor.”

Doamne, îți mulțumesc că mi-ai dat răbdare să termin de citit cartea asta!! Pe cât de entuziasmată am fost atunci când am descoperit-o, apoi când m-am apucat de ea, pe atât de nerăbdătoare am fost să o termin odată… Și-acum, la final, mi-am zis că asta a fost ultima mea porție de vrăji-vampireala. Am fost cândva încântată de Twilight, apoi de Jurnalele vampirilor (mai mult de serial decât de carte, recunosc) + The Originals și True Blood. Cu alte cuvinte cred că sunt doxa de vampireala, așa că romanul ăsta nu s-a făcut remarcat cu nimic în cazul meu, ba mai mult, a adunat toooooate clișeele existente din toooooate poveștile cu vampiri și vrăjitoare care m-au scos din sărite mereu. Bine totuși că de aici au lipsit varcolacii. Au fost înlocuiți cu demonii…:))

Diana Bishop e întruchiparea tuturor eroinelor umane din alte povești de genul. E o vrăjitoare care își neagă magia și nu vrea să aibă de a face cu ea. E vulnerabilă, fragilă, emotivă, dar se stoarce din toate puterile să pară opusul. E neajutorata care îl face pe cel mai șmecher vampir dintre toți vampirii să se îndrăgostească lulea și să se dea peste cap ca să o salveze. Over and over again. Iar ea…oh, ea s-a îndrăgostit cu viteza luminii, fapt care mi-a făcut-o și mai antipatică. Nu mi-a plăcut personajul. De fapt, nu mi-a plăcut niciun personaj în mod special ca să o spun pe-a dreaptă. Matthew Clairmont parcă mi-a amintit puțin de Edward Cullen.

Nu știu ce ar mai fi de zis despre o carte pe care efectiv m-am târât să o termin. În ciuda numeroaselor recomandări și păreri pozitive, pentru gustul meu s-a dovedit prea slabă din mai multe puncte de vedere. Multe, multe pagini și detalii de care mă puteam lipsi cu ușurință. Autoarea a lungit exagerat de mult povestea. A îngreunat-o pe de o parte cu prea multe detalii despre alchimie, iar pe de altă parte cu insuficiente informații despre genetică/ADN (dacă tot s-a apucat, zic!). În prima jumătate a cărții acțiunea se desfășoară atât de lent încât îți vine să dai cu cartea de pereți. Din a doua jumătate încep să se întâmple mai multe lucruri, dar și acolo se puteau concentra mai mult evenimentele. Cu siguranță nu este genul de carte cu/despre vampiri și vrăjitoare pe care să nu o poți lăsa din mână. Țin minte că Twilight-ul l-am devorat, pur și simplu. Suspansul era insuportabil. Cartea asta are poate 10% suspans și asta abia spre final.

Probabil că următoarele două volume vor rămâne la locul lor în bibliotecă, nemișcate. O să le păstrez pentru că mi-au plăcut foarte mult coperțile. Dar de recomandat, eu personal, nu o recomand. Știu că este o trilogie apreciată și foarte apreciată, așa că nu trebuie să luați în calcul tocmai părerea mea!

Iustina Dinulescu

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Umanii, de Matt Haig

"Nicăieri nu-i ca acasă. Sau poate...? Într-o noapte ploioasă de vineri, profesorul Andrew Martin e găsit fără haine pe străzile...

Închide