Cartea viitorului, de Cecelia Ahern

DSC08803

„O carte apărută de nicăieri îți poate schimba viața. Te poate purta pe cărări nebănuite și, dintr-o dată, aceeași carte face ca magia să nu mai fie doar un simplu cuvânt din vocabularul tău. Misterul are rolul lui și deinde doar de tine cât de mult ești dispus să te joci cu destinul.”

Am descoperit-o pe Cecelia Ahern cu câțiva ani în urmă, citind P.S. Te iubesc, o poveste memorabilă, pe care sunt convinsă că o știți majoritatea dintre voi (fie după ce ați citit cartea, fie după ce ați văzut filmul). Acum mi-a picat în mâini o altă carte a ei, nu atât de cunoscută, dar cu o poveste extrem de frumoasă.
Viața Tamarei, o adolescentă bogată și răsfățată, se schimbă radical după moartea tatălui său. Îngropat în datorii, acesta își încheie singur socotelile cu viața, lăsându-și fiica și soția în voia sorții. Din cauza acestor datorii, cele două sunt nevoite să se mute undeva la țară, în apropierea castelului Kilsaney. Într-o zi, o bibliotecă ambulantă își face apariția pe străduța prăfuită de țară, iar Tamara găsește în interiorul acesteia o carte care îi atrage atenția. Reușind în cele din urmă să-i deschidă lacătul, descoperă că de fapt între coperți nu se afla nicio poveste, ci doar niște pagini goale. Asta până a doua zi, când găsește scris negru pe alb ce avea să se întâmple în ziua următoare. Și culmea, povestirea părea scrisă chiar de ea. Începând din acest moment totul ia o întorsătură neașteptată. Uneori Tamara încearcă să schimbe cursul evenimentelor, alteori își dă seama că acela e cursul firesc al lucrurilor și se lasă în voia destinului.
Cu ajutorul acestui jurnal, ea descoperă lucruri care ar fi trebuit să rămână ascunse, secrete uitate și aparent îngropate, care îi zguduie existența din temelii.

Acest roman este o nouă lecție de viață, pe care o citești pe nerăsuflate. Mi-a plăcut faptul că s-a pus accentul pe dragostea părintească. Este o poveste frumoasă despre familie, iubire, prietenie, subliind totodată cât rău poate provoca invidia, acest sentiment meschin, atât omului care o simte, cât și celor asupra căreia aceasta se răsfrânge.

Vă recomand cu drag această lectură. Puteți găsi cartea aici – http://bit.ly/1iB8Qvx
În continuare las câteva fragmente:

„Cei care au mintea deschisă trec prin viață conștienți, receptivi, văzând lumină acolo unde este întuneric, văzând o posibilitate în căi închise, gustând victoria atunci când alții scuipă eșecul, punându-și întrebări când alții iau lucrurile așa cum vin. Sunt mai entuziaști. Mai puțin cinici, mai puțin blazați. Nu se dau bătuți cu una, cu două. Mintea unora se deschide mai târziu în viață, în urma unei tragedii sau a unui triumf. Oricare dintre acestea poate fi o cheie care descuie cutia cunoașterii, pregătindu-i pentru a accepta necunoscutul și pentru a spune la revedere pragmatismului și liniilor drepte.”

„Ce privilegiu să poți dispărea așa, lăsându-i pe ceilalți să strângă mizeria și să salveze fragmentele rămase din viața de altădată!”

„Înainte, nu mă gândeam la ziua de mâine. Trăiam în prezent. Voiam asta acum, voiam ailaltă acum. Ultima dată când l-am văzut pe tata, am țipat la el, i-am spus că-l urăsc, apoi i-am trântit ușa în nas. Niciodată nu mă dădeam un pas înapoi sau în afara universului meu îngust, pentru a mă gândi la ce făceam sau la ce spuneam, lucruri care îi afectau pe ceilalți. I-am spus tatei că nu vreau să-l mai văd niciodată și nu l-am mai văzut. Nu m-am gândit niciodată la ziua următoare sau la posibilitatea ca acestea să fie ultimele cuvinte pe care le-a auzit de la mine și aceasta să fie ultima mea discuție cu el. Am multe lucruri pe care trebuie să le clarific. Multe lucruri pentru care să mă iert. Iar asta cere timp. Mi-am pierdut tatăl. El și-a pierdut zilele de mâine, iar eu mi-am pierdut toate zilele de mâine alături de el. S-ar putea spune că acum sunt recunoscătoare pentru zilele de mâine. Acum vreau să le fac pe toate cât se poate de bune.”

„Ce ar fi fost dacă… Cum ar fi dacă am ști ce ne aduce ziua de mâine? Oare am repara totul? Oare am putea?”

„În noaptea aceea am învățat ceva important, că n-ar trebui să încerci să oprești tot ce urmează să se întâmple. Uneori e nevoie să te simți stânjenită. Uneori trebuie să fii vulnerabilă în fața oamenilor. E un lucru necesar, pentru că face parte din tine, ca să ajungi la cealaltă parte din tine, a doua zi.”

„Mi se pare că iubirea îi determină pe oameni să facă lucruri nebunești.”

„Cred că majoritatea oamenilor intră în librării neștiind ce vor să cumpere. Iar cărțile se află acolo, trimițând semnale, ca prin farmec, să fie luate de pe raft. Persoana potrivită pentru cartea potrivită. E ca și cum ele știu deja din viața cui trebuie să facă parte, cum vor schimba ceva, cum le vor da o lecție sau îi vor face să zâmbească la momentul potrivit. Acum mă gândesc cu totul altfel la cărți.”

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

1 Comment

  1. Am citit-o acum vreo 4 ani. E o carte foarte bună! :)

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Noi, oamenii…

Cerem, dar nu oferim nimic în schimb sau oferim așteptând de fiecare dată să primim înapoi; promitem și-apoi nu ne...

Închide