Jurnal, Oana Pellea

Până mai săptămâna trecută nu am simțit nevoia să scriu în detaliu despre cărțile pe care le citesc. Însă m-am decis să o fac și recunosc, am mult de recuperat cu privire la asta. Am atâtea recomandări de făcut și nu știu în ce ordine să le așez.
Ceva mai devreme am răsfoit din nou, prin fragmentele pe care mi le-am scos mai demult din cartea Oanei Pellea, Jurnal. Cu toate că le știu foarte bine, m-au răscolit din nou. Deși e o mare diferență de vârstă și experiență între noi, m-am regăsit aproape în fiecare cuvânt, în fiecare trăire, în fiecare viziune a ei.
Am zâmbit, am lăcrimat și am oftat citindu-i gândurile atât de sincere și de melancolice. Același stil de a scrie și de a gândi mă caracterizează și pe mine. Același stil aspru criticat. (mai mult…)

Continue Reading Jurnal, Oana Pellea

Dragostea Florii-de-Bujor, de Lisa See

„Pentru fiice, căsătoria este un fel de moarte. Ne luăm la revedere de la părinți, mătuși și unchi, de la verișoarele și servitoarele care au avut grijă de noi și începem o viață complet nouă, unde trăim cu adevărata noastră familie, unde numele noastre sunt trecute în sala strămoșilor socrilor noștri. Astfel, căsătoria este ca și când ai trece printr-o moarte și o înviere fără să fie nevoie să călătorești în lumea cealaltă. Știu că toate astea sunt gânduri morbide pentru o mireasă, însă îmi erau stârnite de situația nefericită în care mă aflam. Acea morbiditate îmi trimitea mintea în locuri din ce în ce mai întunecate.
[…] Când oamenii trăiesc, iubesc. După ce mor, iubesc în continuare. Dacă dragostea lor se sfârșește o dată cu moartea, atunci nu e dragoste adevărată.” (mai mult…)

Continue Reading Dragostea Florii-de-Bujor, de Lisa See

Floare-de-zăpadă și evantaiul secret, de Lisa See

În urmă cu un an mi-a picat în mână cartea „Floare-de-zăpadă și evantaiul secret”. Cu un stil destul de greoi de lecturat m-a prins totuși destul de repede și nu am putut să o las din mână până nu am terminat-o.
Romanul descrie în detaliu tradițiile unei Chine a secolului XIX, un secol în care „normalul” era cu totul altfel decât ceea ce cunoaștem noi în prezent. La 6-7 ani fetițelor li se leagau picioarele pentru a rupe și deforma oasele astfel încât să refacă forma tălpii. Cu cât era mai mic piciorul rezultat cu atât mai valoroasă era viitoarea mireasă.
Cel de-al doilea lucru important prezentat în roman este relația „laotong” – se stabilește între două fete din familii diferite și este o relație pe viață realizată cu ajutorul unui horoscop – trebuie să se potrivească toate cele opt caractere ale celor două persoane implicate. (mai mult…)

Continue Reading Floare-de-zăpadă și evantaiul secret, de Lisa See