Povestea unui orfan, de Pam Jenoff

„La doar 16 ani, Noa a fost alungată de acasă după ce a rămas însărcinată cu un soldat nazist, după care a fost obligată să renunțe la propriul copil. Locuiește într-o mică gară și face curățenie ca să-și poată câștiga existența.
Într-o zi, ea descoperă un vagon de marfă în care erau zeci de bebeluși evrei în drum spre un lagăr de concentrare, și își aduce aminte de copilașul care i-a fost luat. În acel moment care îi va schimba viața, fură de acolo unul dintre copii și fuge prin viscol.

Noa este salvată de un circ ambulant german, dar trebuie să învețe să evolueze la trapez ca să poată să se ascundă, ceea ce atrage resentimentele principalei trapeziste, Astrid.
La început rivale, cele două femei ajung să aibă o legătură foarte strânsă, dar fațada care le protejează este din ce în ce mai fragilă.

Noa și Astrid trebuie să decidă dacă prietenia lor le este de ajuns ca să se salveze una pe alta, sau dacă nu cumva secretele pe care le ascund fiecare vor distruge tot ce au realizat.”

(mai mult…)

Continue Reading Povestea unui orfan, de Pam Jenoff

Femeia cu chimono alb, de Ana Johns

„Desi trăiesc la zeci de ani distanță și sunt despărțite de un ocean cât o jumătate de lume, soarta a două femei este strâns legată de secretele pe care le împărtășesc.
Cu accente de Romeo și Julieta și Madame Butterfly, cele două istorii se intersectează: o reporterita din secolul XXI investighează cea mai personală poveste cu putință – aflarea adevărului despre femeia cu care tatăl ei a avut o relație interzisă cu mai bine de 50 de ani în urmă. Iar secretele tatălui, când ies la iveală, arată tot atât de multe despre el, cât și despre femeia și copilul pe care i-a lăsat în urmă.” (mai mult…)

Continue Reading Femeia cu chimono alb, de Ana Johns

Pierdută în așteptare, de Gytha Lodge

Într-o noapte caldă de iulie, în 1983, șase prieteni merg cu cortul în pădure. Inteligenți și înzestrați, ei sunt sortiți unor lucruri mărețe. Aurora Jackson este mai mult decât încântată că își poate urma sora mai mare. Ce nu știe ea este că nu se va mai întoarce niciodată acasă. Treizeci de ani mai tărziu, s-a descoperit un cadavru. Detectivul Sheens este chemat la fața locului, știind deja ce îl așteaptă: cadavrul Aurorei Jackson. Dar asta nu e tot, cei șase și-au păstrat prezumția de nevinovăție până când cadavrul este găsit într-o ascunzătoare doar de ei știută. S-ar părea că dintotdeauna criminalul a fost aproape, foarte aproape…

(mai mult…)

Continue Reading Pierdută în așteptare, de Gytha Lodge

Secretele pe care nu le-am spus, de Lara Prescott

În lumea bărbaților, femeile sunt spioanele perfecte.

O capodoperă interzisă. În 1956, un important autor rus termină o carte, Doctor Jivago, care ar putea să pună Uniunea Sovietică într-o lumină nefavorabilă. Temându-se de puterea ei subversivă, sovieticii hotărăsc să-i blocheze publicarea, dar în restul lumii cartea devine curând un adevărat fenomen. Un roman care a schimbat istoria. CIA plănuiește să folosească acest roman pentru a înclina în favoarea Statelor Unite balanța de putere a Războiului Rece. Nu va fi ușor, fiindcă există oameni dispuși să moară pentru această carte și spioni gata să omoare pentru ea.

(mai mult…)

Continue Reading Secretele pe care nu le-am spus, de Lara Prescott

Taina povestitoarei, de Sejal Badani

„Jaya, jurnalistă newyorkeză, este devastată după ce pierde a treia sarcină, căsnicia i se destramă și totul pare să se prăbușească. Pentru a-și mai alina suferința, pleacă în India, în căutarea unor răspunsuri despre trecutul familiei sale.

Cucerită de peisajele, sunetele și mirosurile insolite care o asaltează, Jaya începe să studieze cu entuziasm cultura Indiei. Ravi, fostul servitor și confident al bunicii ei, Amisha, o ajută să descopere luptele, perseverența, iubirea ascunsă și căderea tragică a acesteia în timpul ocupației britanice.
Grație poveștii extraordinare a curajoasei Amisha, Jaya își descoperă un optimism și o putere pe care nu le-a bănuit niciodată.” (mai mult…)

Continue Reading Taina povestitoarei, de Sejal Badani

Primăvară în Toscana, de Santa Montefiore

„Când Gracie Burton află că la Castello Montefosco, în zona Toscanei, se organizează un curs de artă culinară timp de o săptămână, aceasta nu poate rezista tentației de a se întoarce spre trecutul pe care l-a lăsat în urmă în Italia. Deși Gracie nu este în relații prea bune cu fiica ei, Carina, și cu nepoata Anastasia, cele doua decid să o însoțească în călătorie, fară să aibă vreo idee despre secretele ascunse o viață întreagă. (mai mult…)

Continue Reading Primăvară în Toscana, de Santa Montefiore

Tura de noapte, de Michael Connelly

„Detectiva Renee Ballard a fost mutată disciplinar în tura de noapte, după ce a înaintat o plângere de hărțuire sexuală împotriva șefului ei.

Într-o noapte, Ballard are parte de trei cazuri aparent fără legătură: un furt de card de credit, o prostituată transgender, bătută, băgată în comă și abandonată într-o parcare, și cinci oameni uciși într-un atac armat dintr-un club de noapte. Nu mult după aceea, fostul ei partener, care nu a sprijinit-o atunci când a înaintat plângerea, este ucis în propriul garaj. În pofida faptului că întreg departamentul din care a a plecat este împotriva ei și o vrea exclusă, Renee nu se lasă și încearcă prin toate mijloacele să rezolve cele trei cazuri ce se împletesc în mod ciudat și vor scoate la lumină demonii din trecut.”

(mai mult…)

Continue Reading Tura de noapte, de Michael Connelly

În umbra arborelui kauri (#2 Trilogia Kauri), de Sarah Lark

„Noua Zeelandă, 1875: Viața liniștită a lui Lizzie și Michael Drury, fericiții posesori ai unei mari ferme de ovine, este tulburată când fiica lor, Matariki, este răpită de tatăl ei biologic, Kahu Heke, o căpetenie răzvrătită a maorilor. În timp ce soții Drury sunt îngrijorați pentru fiica lor, familia Burton se reunește, fiul lui Kathleen, Colin, intorcandu-se în Noua Zeelandă. Nimeni nu bănuiește însă ce evenimente va declanșa acest lucru.” (mai mult…)

Continue Reading În umbra arborelui kauri (#2 Trilogia Kauri), de Sarah Lark

Verity, de Colleen Hoover

„Lowen este o scriitoare debutantă, cu mari dificultăți financiare. De aceea, când Jeremy, soțul celebrei autoare Verity Crawford, îi propune să completeze seria de romane pe care soția lui, grav vătămată într-un accident, nu mai este capabilă s-o ducă la bun sfârșit, Lowen nu poate să refuze oferta. Astfel, ajunge la reședința Crawford, cu intenția de a sta câteva zile – atât cât să caute prin haoticul birou al lui Verity orice notițe și posibile schițe de care ar avea nevoie ca să înceapă să scrie următoarele romane. Dar cu cât petrece mai mult timp împreună cu Jeremy, cu atât mai puțin se grăbește să plece. În biroul soției, Lowen găsește un manuscris ascuns. O autobiografie conținând marturii îngrozitoare, inclusiv adevărul din spatele evenimentelor care le-au distrus familia. Adevăr care, daca i-ar ajunge la cunoștință lui Jeremy, l-ar zdrobi complet pe tatăl deja îndurerat. Lowen decide să păstreze secretul despre manuscris, ingaduindu-i lui Jeremy să continue să creadă că Verity este nevinovată. Însă pe măsură ce sentimentele lui Lowen pentru tatăl și soțul devotat se adâncesc, ea începe să se întrebe dacă a nu-i dezvălui și lui ce-a aflat este în interesul ei.” (mai mult…)

Continue Reading Verity, de Colleen Hoover