Fast and Furious 7 – FOR PAUL

large

În atâția ani de zile am văzut multe filme care mi-au rămas în suflet. Am văzut filme de la care a trebuit să iau o pauză ca să plâng, filme care m-au ținut în priză de la început până la sfârșit, filme care m-au făcut să visez, filme care m-au făcut să văd viața cu alți ochi, filme care m-au inspirat. Am văzut comedii, filme de groază, de acțiune, SF-uri, drame. Am văzut toate genurile de film și pe unele dintre ele chiar le-am revăzut de mai multe ori.

Read More

If I stay

1426268_830674903642949_3100282787211565318_n

 

Aveam trecut pe watchlist de ceva vreme filmul If I stay. M-a atras în primul rând titlul, apoi am văzut trailerul, apoi l-am așteptat. Iar acum… acum m-a tulburat.

Este un film care trebuie văzut, pentru că reușește să te zdruncinesufletește. Poate fi povestea oricui, căci e nevoie de o singură secundă ca viața ta așa cum o știi sau cum cum ți-o imaginezi să se răstoarne, iar tu să te pierzi. Absolut totul se poate pierde într-o clipă…planurile de viitor, iubirea, viața.
Unele scene m-au emoționat până la lacrimi. De fapt, o mare parte din film am stat cu un gol în stomac și cu lacrimile adunate în colțul ochilor. E genul ăla de film la care nu servești popcorn, ci șervețele.

Read More

The Giver

large

Pentru că e duminică și pentru că frigul de afară te îndeamnă să rămâi ascuns bine sub pătură, la căldură, vin cu o recomandare.
Aseară am văzut filmul The Giver (Cel care dăruiește) și am rămas plăcut impresionată. Nu este un film de acțiune, se întâmplă foarte puține lucruri, însă m-a pus pe gânduri conceptul. O lume uniformizată, în care totul este controlat, în care nu simți nimic, în care vezi doar în alb și negru, în care nu ai amintiri. Iar oamenii… niște roboți umani, cărora le sunt stabilite îndatoririle/meseriile atunci când devin adolescenți.
„Îți mulțumim pentru copilăria ta” mi s-a părut cea mai sinistră replică din film.

Read More

12 years a slave

a0f0866f8f00737254258ff2659766ae

„Filmul 12 ani de sclavie este inspirat din povestea adevărată a unui bărbat care luptă pentru supravieţuire şi libertate, într-o perioadă în care culoarea pielii stabileşte valoarea umană. Înainte de izbucnirea Războiului Civil din Statele Unite, Solomon Northup (Chiwetel Ejiofor), un negru care pune preţ pe libertate, este răpit şi vândut ca sclav. Trecând prin momente de o cruzime insuportabilă, dar şi prin clipe neaşteptate de blândeţe, pentru Solomon nepreţuite rămân viaţa şi demnitatea sa.”

Read More

The Croods

c4597e260897ade80a7a5a0e60e3dfe2

The Croods este povestea ultimei familii din epoca de piatră/primei familii moderne a lumii. Cu toate că acțiunea este plasată mult în trecut dinamica acestei familii seamănă foarte mult cu cea din prezent.
Recomand cu drag acest film de și despre familie pentru descrețirea frunților și pentru crearea unei stări de bine. Este amuzant, optimist, educativ. Eram sceptică în privința lui, dar mi-a plăcut mult. Gran, soacra și bunica este sarea și piperul filmului, replicile sale fiind extrem de amuzante!

Read More

About time! (Era și timpul!)

8f36eb2cd257bb23780c833ab1f3705b

Cum ar fi dacă ai avea întotdeauna posibilitatea de a repara ce ai spus sau ce nu ai spus, ce ai făcut greșit sau ce n-ai făcut deloc?
Cu toții ne dorim șanse, iar dacă suntem norocoși ni se oferă „a doua șansă” doar de câteva ori într-o viață și nu întotdeauna atunci când ne-o dorim.
Tim află de la tatăl său că bărbații din familia lor au abilitatea de a călători în timp. Doar în trecut, nu și în viitor. Astfel el poate controla ceea ce i se întâmplă și repercursiunile pe care le au deciziile lui. Cu toate acestea el învață că nu poate schimba chiar totul, că unele lucruri nu pot fi evitate, fiind mai bine să le lași să se întâmple, decât să încerci să le schimbi în vreun fel.

Read More