Celula 7 & Ziua 7, de Kerry Drewery

31944150_1923164511048611_4834536637167828992_n

 „O lume în care justiția și soarta celor acuzați de crimă sunt hotărâte de public, însă nu în felul cunoscut de pe vremea gladiatorilor (prin ridicarea sau coborârea degetului), ci prin televot. Dacă ești votat „nevinovat” pleci acasă, liber; dacă, însă, publicul votează că ești „vinovat”, atunci ești condamnat la moarte prin electrocutare pe scaunul electric. În așteptarea sentinței, deținuții sunt mutați, timp de șapte zile, din celulă în celulă. În ultima zi, acuzatul se află în Celula 7, unde i se aduce la cunoștință decizia publicului. Martha, o fetiță în vârstă de 16 ani, a mărturisit că a omorât o celebritate. Dar chiar a făcut-o? și, dacă e nevinovată, de ce a luat asupra ei o asemenea faptă? Poate că vrea să arate iraționalitatea și brutalitatea sistemului sacrificându-se cu speranța într-o lume mai bună… Sau, poate, protejează pe cineva…” 

Pe mine vă rog să mă scuzați, dar ideea care stă la baza acestei serii a băgat frica în mine! Vorbesc serios. Mi-e frică să nu te îndreptăm cu adevărat spre acea lume, iar SF-ul să devină realitate. Nu ar fi prima oară, nu? De fapt, gândindu-mă mai bine chiar suntem într-un stadiu incipient. Seria 7, cum m-am gândit eu să-i spun, este o distopie care ne înfățișează o altfel de lume. Într-o Londră din viitor, guvernul a renunțat la sistemul judiciar „învechit”. Oamenii nu mai sunt judecați într-o sală de judecată de un judecător, nu mai sunt necesare probe sau martori, nu există circumstanțe atenuante. „Criminalii” sunt închiși pe loc și timp de 7 zile sunt mutați dintr-o celulă în alta, din ce în ce mai mică, din ce în ce mai întunecată. Au dreptul la câte o singură consiliere pe zi cu un avocat din oficiu, însă acest lucru este doar o altă minciună. Avocatul nu e acolo ca să apere interesele prizonierului, e mai mult un confident, un om care încearcă să consoleze un alt om și să-l ajute să accepte faptul că mai are doar 7 zile de trăit. Erau foarte puține cazurile în care condamnații erau găsiți nevinovați. Verdictul era aproape sigur de fiecare dată-vinovat/condamnat la moarte. Dar poporul era hrănit cu ideea că are un cuvânt de spus, că el este judecătorul, că el are în mână dreptatea. Prin intermediul emisiunii televizate care urmărea parcursul celor 7 zile ale condamnatului și în care era dezbătută vinovăția celui închis poporul era spălat pe creier. Tot ceea ce era prezentat în emisiune era conceput astfel încât prezumția de nevinovăție să fie exclusă din start. Practic, nu aveai nicio șansă. Puterea exercitată de media și de presă era mult prea mare. Nu aveai cum să ieși învingător în lupta cu un sistem atât de corupt. Căci despre asta este vorba până la urmă…despre corupție la cel mai înalt nivel și despre manipularea în masă. Uneori chiar devenim o banală turmă de oi…

„Oamenii cred că le dă putere guvernul, dar asta este o iluzie! O idee greșit înțeleasă! Guvernul controlează presa, iar aceasta manipulează oamenii! Guvernului nu îi pasă dacă dreptatea se face în mod corespunzător. Acestor oameni nu le pasă decât de putere. Acesta este țelul lor…”

Martha își asumă vina pentru uciderea unui cunoscut „binefăcător” al națiunii și o face din două motive: primul este că vrea să schimbe acel sistem corupt și nedrept, iar cel de-al doilea pentru că protejează pe cineva. Nu ea este autoarea, însă este dispusă să moară pentru o crimă pe care nu a comis-o. Dar de ce? Pentru că Martha știa că era prea măruntă pentru a avea un cuvânt de spus, așa că ia vina asupra ei, sperând din tot sufletul că va reuși să demonstreze cât de greșit și de absurd este acest sistem. Dar ea este departe de a fi o ființă banală. Este mai curajoasă și mai puternică decât știe ea însăși. M-a impresionat forța ei. Și mai mult m-a impresionat iubirea lor, a ei și a lui Isaac, încrederea lor că împreună pot schimba lumea. Să fie vorba doar despre teribilismul adolescenței? Poate. Dar este vorba și despre puterea iubirii.

Romanul este scris într-o așa manieră că pare un scenariu de film și nu cred că autoarea putea gândi mai potrivit de atât întregul concept. Ajută foarte mult la vizualizare, te include în miezul acțiunii, îți declanșează toți senzorii de autoapărare. Te revolti de nedreptate și te sufoci de panică. Pe cuvântul meu. Trebuie să mă credeți. Nu am mai pățit-o de multă vreme. Aproape că-mi venea să mă teleportez în studiourile alea nenorocite și să o omor cu mâna mea pe Kristina Albright (un personaj atât de antipatic cum n-am mai întâlnit de la Joffrey Baratheon încoace!!). Acțiunea e structurată pe Celule, iar perspectivele alternează între Martha, Eve (avocata), Isaac și emisiunea Moartea este Justiție.

 Celula 7 este o distopie care aduce în prim plan modul grotesc prin care media influențează și manipulează masele. Prin intermediul televiziunii și al presei oamenii sunt îndemnați să ucidă prin vot, bazându-se pe străvechiul îndemn biblic, scos din context-Ochi pentru ochi. Justiția ar trebui să facă dreptate, dar în această lume distopica justiția e practic inexistentă. Cine suntem noi ca să judecăm alți „noi” raportându-ne doar la niște vorbe? Cine suntem noi ca să condamnăm viețile altor oameni?
Lumea media nu ar trebui să ne ghideze viețile și sentimentele. E complet greșit să ne lăsăm influențați și manipulați de ceea ce vedem la televizor sau de ceea ce citim în ziare. Într-un mod dus la extrem, Celula 7 prezintă impactul dezastruos pe care l-ar putea avea acestea asupra omenirii dacă cineva, cum ar fi un guvern, ar controla și ar finanța asta.

Fragmente:

„Când o persoană cu o voce puternică iese în față, majorității îi este ușor să o urmeze și o va urma oriunde, câtă vreme toți ceilalți fac la fel. Doar o persoană curajoasă, mai curajoasă decât cei care îl urmează pe lider, poate să iasă din grup. O persoană curajoasă, cu o părere diferită.”

„Uneori, când nu faci nimic, faci, de fapt, ceva măreț. Ești o rotiță dintr-o mașinărie și funcționezi în virtutea inerției la fel ca toate celelalte, pentru că e prea greu să te împotrivești. Dar, știi, ajungi într-un punct în care trebuie să iei o decizie; fie te tot rotești și te uiți indiferent cum mașinăria devine mai mare și mai puternică și distruge totul în cale, fie faci singurul lucru pe care îl poți face-o mică mișcare într-o direcție diferită, rugându-te că va bloca lucrurile sau că va face lumea să observe.”

„Adevărul este ceva ciudat și nu este mereu bine să-l cunoști sau să-l spui.”

„Lumea este formată din minciuni și jumătăți de adevăr.”

„Puterea însăși este cel mai puternic lucru din lume. Cine o are poate face orice vrea. Cum o obține poate fi legitim, dar cum o păstrează, o sporește sau o folosește, acesta este lucrul îngrijorător.”

„Ca să gândești trebuie să depui un efort mai mare decât atunci când apeși pe trăgaci.”

„Vreau să țip la ticăloșii care au luat decizii în privința sistemului. Să-i fac să simtă durerea pierderii, disperarea de a privi cum moare cineva despre care știi că e nevinovat. Vreau să simtă tot ce am simțit eu și tot prin ce-am trecut-mâhnirea, ura, neliniștea, singurătatea, confuzia, teama și disperarea asta interminabilă și nenorocită.”

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

În Ziua 7 lupta pentru putere se dă la cel mai înalt nivel. Martha și restul „găștii” devin o amenințare pentru guvern, așa că propaganda și manipularea devin din ce în ce în mai înverșunate. Guvernul își dorește să elimine „pericolul” complotând în așa fel încât să pară că publicul a decis totul, că sistemul funcționează foarte bine așa cum este el gândit și aplicat. Oamenii nu trebuie să-și pună întrebări, nu trebuie să gândească singuri și nu trebuie să simtă nici măcar un gram de compasiune. Nu trebuie să simtă. Punct. Așa că misiunea celor două „emisiuni vedetă” ale postului tv „Ochi pentru ochi” – Moartea este Justiție și Apasă butonul pentru justiție este una foarte precisă: să-i convingă pe oameni că Martha și toți cei care o susțin sunt un pericol pentru siguranța națională și că ei trebuie condamnați cât mai repede. Cele două emisiuni promovează în mod agresiv și sistematic ura, răzbunarea, răutatea.

În această parte perspectivele narațiunii nu se mai rezumă doar la 3-4 personaje. Intrăm în culisele vieților unor personaje precum Primul Ministru, Joshua (prezentatorul emisiunii Moartea este Justiție), Patty (mama vitregă a lui Isaac). Dedesubturile pe care le aflăm ne ajută să înțelegem și mai bine pericolul în care se află cei care vor să iasă din turmă, luptând pentru adevărata justiție. Adevărul pare sumbru. Cei corupți sunt cei care dețin puterea absolută. Deci cum ai putea să învingi un asemenea sistem de unul singur?! Mass-media este condusă și finanțată de guvern. Acel guvern pentru care dreptatea înseamnă bani, mulți bani. Căci oamenii votează pe bani mulți, devin membrii jurați sau public spectator pe niște sume exorbitante de bani. Fiecare moarte reprezintă bani mulți.  Interesele sunt uriașe.

Celula 7 si Ziua 7 vorbesc despre jocurile de putere, despre corupție și comploturi, despre manipularea în masă și despre cât de ușor influențabili suntem noi, oamenii, despre cât de ușor este să fim determinați printr-un mijloc sau altul să credem că scopul scuză mijloacele. Se pare că nu e greu să ne transformăm cu toții în criminali cu sânge rece, indiferent că ținem o armă în mână sau că apăsăm un buton prin care condamnăm pe cineva la moarte. Vocea rațiunii și a conștiintei poate fi cu ușurință redusă complet la tăcere. DA, suntem manipulați de mass media. Reality show-urile pe care le vedem la TV ne indobitocesc și ne reduc la stadiul de turmă. Știrile prezintă uneori jumătăți de adevăr, politica e o mocirlă în care ne scăldăm de ani buni cu toții. Nu suntem atât de departe de sistemul absurd imaginat de Kerry Drewery.

Bun, și acum că am terminat de citit acest volum apare întrebarea…ce mă fac eu până apare ultimul?? Mă consolează un pic, dar doar un pic, faptul că cei de la Rao s-au gândit că șocul rastunarii de situație de la finalul acestei părți s-ar putea să ne traumatizeze, așa că la final am primit ca bonus un fragment din Final 7. M-am liniștit și nu prea, dar asta e farmecul genului acesta de serii…suspansul este insuportabil!

Seria 7 este recomandată fanilor seriilor Jocurile Foamei și Divergent. Eu mă încadrez în grupul țintă, deci nu puteam să o ratez. Deși pe alocuri este previzibilă nu i-am dat niciun minus pentru asta. Până la urmă e destul de greu să vii cu ceva complet nou în categoria asta care a oferit atâtea capodopere. Se urmează un anumit tipar, nu prea ai cum să ieși în afara lui. Cineva trebuie să fie erou, să lupte și să câștige împotriva sistemului corupt. Măcar de-ar fi așa și în realitate…! De pus pe gânduri!

Recomand cu drag. Pe mine m-a captivat și m-a câștigat ca fan. Acum trag speranțe și la o ecranizare…
Seria poate fi găsită pe site-ul editurii Rao și în alte librării partenere.

Lecturi plăcute! 

Fragmente: 

„Un sistem în care nu cred promovează minciunile și senzaționalul, titlurile și zvonurile, în locul sincerității și al adevărului. Un public amăgit și înșelat decide dacă cineva trăiește sau moare, pe baza propagandei și a dezinformării.”

„Noi zâmbim. Voi aplaudați.
Noi vă povestim despre un scandal și voi ziceți oooh și aaah. Urmăriți-ne pentru mai multe.
Mai mulți telespectatori, mai multe voturi, mai mulți bani.
Nu iese fum fără foc, spuneți voi.
Așa că omorâm câțiva oameni și voi aplaudați.
Rata crimelor scade. Funcționează, spuneți voi.
Doar închideți ochii, ignorați faptele, nu puneți întrebări.
E mai ușor așa.
Nu mi se va întâmpla mie niciodată, spuneți voi. De ce mi-ar păsa?
Apatie.”

„E o senzație ciudată-trezirea unui oraș, revenirea la viață, oamenii care se duc la muncă. Îi privesc, întrebându-mă ce se întâmplă în lumea lor – sunt fericiți sau triști, le moare cineva cunoscut, trăiesc de azi pe mâine?
Uneori, toate astea se văd pe fețele și în ochii lor, dar cei mai mulți au umerii cocoșați și înaintează pe trotuarul gri ca niște roboți. Automat. Programați să meargă din punctul A până în punctul B pe o anumită rută. Programați să creadă ce li se spune și să nu pună întrebări. Programați să citească ceva într-un ziar și să creadă că e adevărat. Și programați să simtă tristețe pentru o clipă pentru oamenii care suferă, apoi recunoștință că nu li se va întâmpla lor și, în cele din urmă, să uite ce au citit sau au auzit.
Apatie. Ignoranță. Lașitate.”

 

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Copilul, de Fiona Barton

"O casă veche este demolată într-o zonă a Londrei ce urmează să fie modernizată... și un muncitor descoperă scheletul unui...

Închide