Cinci copeici, de Sarah Stricker

cinci-copeici_1_fullsize

 

” Extraordinarul român de debut al lui Sarah Stricker ”Cinci copeici” a fost recompensat cu numeroase premii, printre care Premiul Mara Cassens, cel mai mare premiu pentru debut în limba germană. Discernământul și profunzimea care însoțesc stilul jurnalistic al autoarei, plin de umor, nu fac decât să potenteze prezentarea unei spectaculoase drame de familie. Anna, naratorul romanului, rememorează povestea propriei vieți în secvențe intercalate și priviri retrospective. Un bunic tiranic, ale cărui încercări brutale de intruziune în viața propriei fiice, de o urâțenie frecvent menționată în poveste, se perpetuează vreme de ani întregi, o fiică docilă, de o impresionantă imaturitate, și o soție aflată permanent în pragul unei crize constituie ingredientele unei povești pe cât de amuzante, pe atât de dramatice. Narațiunea Annei este un omagiu adus neconvenționalei sale mame, ale cărei trăiri și experiențe fac deliciul acestui roman tragicomic în cel mai bun sens al cuvântului. „

Îmi găsesc cu greu cuvintele pentru a începe recenzia acestui roman, întrucât încă nu mi-am dat seama dacă mi-a plăcut sau nu, dacă a fost un timp bine consumat sau nu. De la Al şaptelea copil încoace nu am mai stat o săptămână ca să citesc o carte de aproape 500 de pagini. Dat fiind faptul că eu citesc mai mult seara, lectura a mers destul de greu, aşa că am ajuns la concluzia că această carte nu e genul de carte pe care să o savurezi înainte de culcare. Spun asta pentru că:

1. Stilul narativ este extrem de alambicat, cu dialoguri care nu sunt dialoguri, ci sunt povestite, cu salturi ciudate de la un personaj la altul fără a creea o indentitate concretă vreunuia dintre ele. Mi-a fost imposibil să-mi imaginez o faţă atât pentru Anna, povestitoarea, cât şi pentru restul personajelor. Cu toate că mama Annei este de fapt personajul pricipal al romanului, căci este vorba despre povestea ei de viaţă şi de dragoste, nu am reuşit să rezonez cu ea nici măcar o clipă, nu am reuşit să mi-o imaginez în nici un fel, nici măcar nu-i ştiu prenumele – nu-mi amintesc dacă a fost menţionat, iar dacă a fost l-am uitat – asta spune multe, cred…

2. Povestea în sine e bizară. Am reuşit cu greu să-mi păstrez interesul pentru această poveste. Am vrut de nu știu câte ori să o las, dar în acelaşi timp eram curioasă şi voiam să o termin. Asocierea cu Hoţul de cărţi mi se pare că induce foarte mult în eroare în cazul de faţă. Mie mi-a plăcut foarte mult acel roman, ca şi Bibliotecara de la Auschwitz, care a fost asociată tot cu el. Ei bine, Cinci copeici nu mi se pare a avea vreo legătură cu cele două. E complet diferită ca stil, ca poveste. În descrierea cărţii se spune că abordează relaţia dintre germani și evrei după război, însă mie mi s-a părut că tocmai această relaţie a fost foarte vag adusă în discuţie.

3. Nu mi-am dat seama dacă povestea este spusă chiar de autoare, adică dacă este reală. Spre final am început să îmi pun întrebarea asta şi am rămas fără nici un răspuns. Adică aşa cum este narată deduci că mama s-a confesat fiicei pe patul de moarte, iar aceasta i-a spus povestea mai departe, transformând-o într-un roman. Dar ce mamă i-ar povesti fiicei sale toate partidele sale de sex în cele mai mici detalii?! Da, sunt câteva scene de sex cel puţin ciudate, la care recunosc că nu mă aşteptam. Citisem câteva recenzii bune ale cărţii, toate descriind romanul ca fiind „foarte bun”, „extraordinar”, „impresionant”, aşadar am avut aşteptări foarte foarte mari de la el. Poate tocmai aici a fost problema. Poate că aşteptările mele mă fac acum să sterg pe jos cu el… Of!

4. Titlului i s-a atribuit o semnificaţie abia spre final, final care a reuşit într-adevăr să mă surprindă, deşi nu aş putea spune cu exactitate în ce mod.

5. „Mama”, aşa cum este menţionată pe întreg parcursul romanului, este poate cel mai odios personaj principal implicat într-o poveste de iubire, pe care l-am „cunoscut” eu în toţi anii ăştia de citit. Nesiguranţa, anxietatea, ciudăţenia, obsesiile şi insistenţa ei reuşesc la un moment dat să te calce pe nervi. Nu ştiu cum au reuşit alţii să empatizeze cu ea, însă eu nu am putut. Poate problema e la mine, habar n-am, poate nu am avut starea de spirit şi răbdarea necesară ca să înţeleg zbuciumul personajului. Cert e că nu mi-a plăcut!

Totuşi, sunt recunoscătoare celor de la Libris pentru că mi-au satisfăcut curiozitatea de a citi acest roman, chiar dacă nu a fost ceea ce îmi închipuiam sau aşteptam eu. Voi, dacă nu sunteţi atât de curioşi, sigur găsiţi alte titluri mai interesante în Literatura universala.

Fragmente:

„În copilărie ești obișnuit ca viața părinților tăi să orbiteze în jurul tău, așa încât nu mai bagi în seamă viața lor. Altor bătrâni-politicieni, actori, poate chiar și bunicilor-le iei în considerare trecutul. Dar, la proprii părinți, puterea imaginației seacă. Este o limită bazată pe naivitate, pe ignoranță și pe un pic de teamă. Cine vrea să riște să descopere în spatele chipurilor severe de mentori un om, care poate să mai fie și străin. O persoană adevărată din carne și oase, cu nevoi, care nu are nicio legătură cu tine-asta a devenit mama pentru mine abia cu puțin timp înainte de moartea ei. Și, chiar și atunci, eu eram destinația, morala spre care se îndreptă întreaga poveste.”

„Dacă cineva te iubește suficient de mult timp, până la urmă ajungi fie să-l iubești și tu, fie să-l urăști.”

„În dragoste, mândria e prima victimă. Poți să te înarmezi cu dispreț. Poți să timiti avangarda formată din batjocură și ironie ca să studieze tabăra dușmanului. Dar, cu cât omul e mai mândru, cu atât mai puțin va acorda atenție avertismentelor. Și, cu atât mai teribile sunt pierderile.”

„Iubirea nu luptă cu mijloace cinstite. Îl amețește pe adversar. Îl păcălește că e de partea lui. Îl lasă să creadă că a triumfat. Dar arma cea mai parșivă dintre toate este speranța. Speranța e cea care te împiedică să te aperi. Care te face să nu te mai încrezi în propria rațiune. Care te face să lupţi în continuare, oricât de lipsită de nădejde ar fi situaţia.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Orice lucru are preţul lui, Maggie Lehrman

"Când Win, prietenul lui Ari, moare, ea îşi cumpără o vrajă care ii şterge amintirile despre el. Dar vrăjile au...

Închide