Confesiuni (II)

Îmi cer iertare.
Îmi cer iertare dacă am tăcut când trebuia să vorbesc sau am vorbit când trebuia să tac.
Îmi cer iertare dacă m-am grăbit să trag concluzii fără să îmi acord timp pentru a înțelege.
Îmi cer iertare dacă nu am avut răbdare sau dacă am așteptat prea puțin.
Îmi cer iertare dacă vorbele mele au fost cuțite și nu au mângâiat.
Îmi cer iertare dacă am plecat când trebuia să rămân sau nu am venit deloc.
Îmi cer iertare dacă într-un moment de slăbiciune sau nesiguranță am devenit o altă persoană decât ceea ce sunt.
Îmi cer iertare dacă ai plâns și nu ți-am șters lacrima sau dacă am fost mai întâi egoistă înainte de a fi prietenă.
Îmi cer iertare dacă propriile dureri mi-au întunecat judecata și m-au făcut mai aspră.
Îmi cer iertare dacă timpul ne-a fost dușman și nu prieten.
Îmi cer iertare dacă nu am spus întotdeauna ce trebuia sau când trebuia.
Îmi cer iertare dacă uneori am fost prea încăpățânată și poate prea orgolioasă.
Îmi cer iertare dacă vreodată am invadat un spațiu care nu era pentru mine.
Îmi cer iertare dacă uneori mi-am revărsat neîmplinirile asupra unor oameni care nu meritau asta.

Îmi cer iertare. Pentru tot ce am spus, pentru tot ce n-am spus, pentru tot ce am gândit rău, pentru tot ce m-a urâțit și pentru tot ce m-a îndurerat.
Îmi cer iertare…

Video aici.

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Confesiuni

Râd cu poftă sau plâng cu sughițuri, vorbesc mult sau tac mâlc. Nu pot fi altfel decât la extreme. Mă...

Închide