Cu prețul vieții, de Max Eisen

54522522_336232900339521_6019445520596992000_n

„O poveste despre curaj și supraviețuire la Auschwitz. O poveste despre suferințele unui băiat aflat într-un moment teribil, într-un loc teribil.
În tradiția romanelor Night, al lui Elie Wiesel, și Survival in Auschwitz, al lui Primo Levi, romanul de memorii al supraviețuitorului canadian al Holocaustului, Max Eisen, bestseller mondial, ne dezvăluie cu claritate și sinceritate hotărârea nestrămutată a autorului de a supraviețui unor situații imposibile și de a face cunoscute în fața lumii ororile de la Auschwitz. Umanitatea și generozitatea lui strălucesc în aceste pagini de mare forță – amintirile personale ajung la suprafață pe măsură ce povestește despre cruzimea gardienilor SS, dar și despre bunătatea și eroismul zilnic al colegilor săi prizonieri, cu toții victime ale unui sistem creat pentru degradare, dezumanizare și, în cele din urmă, moarte.” 

„Oamenii disperați fac lucruri disperate pentru a supraviețui.”

Am citit și am terminat de citit această carte cu un sentiment profund de vinovăție. Am mai citit memorii ale câtorva supraviețuitori ai Holocaustului sau cărți care au la bază mai multe mărturii de acest fel. O mare parte din ceea ce povestește Max (Tibor) Eisen despre ceea ce a indurat în perioada de captivitate știam, dar recitind și revăzând cu ochii minții am fost la fel de  impresionată. Ceea ce a avut un impact atât de puternic asupra mea citind această experiență, pe lângă toate ororile inimaginabile care au avut loc la Auschwitz și nu numai, a fost disperarea oamenilor înfometați. Încerc să-mi imaginez și nu pot, nu pot să cuprind cu adevărat sentimentul de foame continuă. La Auschwitz oamenii au murit în multe feluri. Gazați, împușcați, bătuți, de boală sau de frig, dar foarte mulți au murit sau au suferit de foame. O foame pe care noi, cei care avem acces la orice mâncare avem poftă, nu ne-o putem închipui, pentru că nu am trăit-o niciodată.

În lagărul morții oamenii ajungeau să se omoare pentru o coajă de pâine mucegăită. Autorul insistă mult pe acest lucru, pe degradarea umană – fizică, psihică, emoțională – ca efect al privațiunii. Poate din cauza asta și nu numai, sentimentul meu de vinovăție a fost atât de intens. M-am simțit vinovată pentru toată mâncarea pe care o arunc, pentru pâinea care ajunge la gunoi pentru că e „veche”, pentru fructele care stau în fructieră până încep să se strice și ajung tot la gunoi. Duminică am vrut să arunc un colț de pâine rămas de seara, dar mi-am amintit de Max, de nopțile în care visa la mâncarea „de acasă”, la „bătaia” pentru coaja mucegăită, așa că m-am oprit, am mâncat colțul ăla de pâine care era bun și mi-am promis că nu voi mai risipi mâncarea…

 „Dacă un prizonier se afla în grațiile celui care turna supa, avea șansa să primească mai multe legume de pe fundul canistrei. Îmi spuneam că, dacă voi supraviețui, nu voi mai sta niciodată la coadă pentru ceva. Simțeam că acolo nu există niciun pic de umanitate, doar degradare, dezumanizare și dorința de a ne măcina sufletele și trupurile. Eram obligați să ne luptăm pentru o supă ca să putem să existăm în continuare.”

Asta îți fac cărțile de acest fel. Sunt ca un apel de trezire. Important e să le găsești sau să te găsească ele pe tine. Să miște ceva, să schimbe ceva.

Ultimul lucru pe care tatăl lui Max i l-a spus atunci când l-a văzut pentru ultima oară a fost să trăiască și să spună lumii ceea ce s-a întâmplat acolo. Și asta a făcut Max. I-a luat multă vreme până a reușit, dar a devenit vocea tuturor celor care nu au reușit să scape din ghearele morții. Nici pentru el nu a fost ușor să rămână în viață și cred, chiar cred, că unii dintre noi avem mai mult noroc decât alții. Gramul ăla de noroc în plus înseamnă viață sau moarte pentru mulți. Supraviețuirea lui Max nu ar fi fost posibilă dacă în momentele de răscruce nu ar fi întâlnit oamenii potriviți. El a fost omul potrivit la momentul potrivit. Și nu doar o singură dată. În acel iad au mai fost și oameni care nu și-au pierdut bunătatea, deși erau tratați cu cruzime. Micile gesturi mărunte de bunătate și de compasiune sunt acel fir invizibil de speranță de care te agăți cu disperare atunci când atârni în gol.

„În ciuda oribilei brutalități pe care a îndurat-o în timpul Holocaustului, când Max își spune povestea, el își exprimă mereu recunoștință pentru oamenii care l-au ajutat pe drumul său. După toate experiențele amare și evenimentele tragice din viața lui timpurie, Max ne reamintește să fim recunoscători pentru bunăstarea vieții noastre de astăzi și că putem întotdeauna să o luăm de la început.
Și, dacă Max poate face asta, având în vedere toate nenorocirile prin care a trecut, nu este o lecție și pentru noi toți, indiferent ce greutăți am înfruntat?
Max este unul dintre eroii mei și, după ce am citit excepționala lui poveste, nu numai despre pierderi înfiorătoare, dar și despre curaj și gratitudine, sunt aproape sigur că îl veți privi și voi ca pe un erou.”

-Eli Rubenstein, director național, Marșul celor Vii
*FRAGMENT DIN EPILOG

Cu prețul vieții este povestea unui om care a păcălit moartea și i-a râs în nas, trăind din plin viața de care s-a agățat cu toate puterile. La Auschwitz, Max și-a pierdut întreaga familie. Părinții, unchiul, toți frații și bunicii. A îndurat toate aceste pierderi, foamea și umilința cu stoicism. Și-a dorit cu tot dinadinsul să trăiască și a reușit să iasă viu de acolo. Îmbătrânit sufletește, îngenuncheat psihic, dar viu.

Romanul a apărut la editura Rao și o găsiți aici.

Rating Goodreads: 5/5*

Iustina Dinulescu

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

5 Comments

  1. Felicitari pentru recenzie! Mi-a placut foarte mult cartea asta, deoarece povesteste ceea ce a trait el atunci.

    • Multumesc mult pentru apreciere!

  2. Am citit foarte multe carti despre acest subiect, si nu ma satur niciodata. Am bifat-o și eu pe aceasta.

    • Si eu la fel. Cum apare un titlu nou cu subiectul asta, al meu e!

  3. Iubesc genul acesta de cărți și cred ca oricât de mult am discuta despre ororile Holocaustului, nu va fi niciodată de ajuns. Felicitări pentru recenzie! <3

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Grădina de iarnă, de Kristin Hannah

"Meredith și Nina Whitson sunt două surori cum nu se poate mai diferite. Una a rămas acasă ca să-și crească...

Închide