Cum să oprești timpul, de Matt Haig

28471952_1853743214657408_684677082527074155_n

„O poveste de dragoste care dăinuie peste secole, între un bărbat pierdut în timp și o femeie care îl poate salva, dar și despre zecile de vieți de care ai nevoie ca să înveți să trăiești cu adevărat.
Tom Hazard are un secret periculos. Arată că un bărbat normal de 41 de ani dar de fapt are o boală extrem de rară care îl împiedică să moară de câteva secole. Tom a trăit să-l vadă pe scenă pe Shakespeare, să exploreze mările cu Căpitanul Cook și a băut cocktailuri cu Fitzgerald. Acum nu-și dorește decât o viață normală. Singura regulă de aur pe care i-o impune o Societate specială creată pentru a-i proteja pe cei cu boala lui este SĂ NU SE ÎNDRĂGOSTEASCĂ NICIODATĂ. Dar acesta poate fi totodată singurul lucru care l-ar putea salva.”

 „Și, așa cum îți ia numai o clipă să mori, tot atât îți ia ca să trăiești. Închizi ochii și lași fiecare teamă inutilă să se risipească. Apoi, în această nouă stare, eliberat de spaimă, te întrebi: cine sunt eu? Daaca aș putea trăi fără îndoială, ce-aș face? Dacă aș putea fi bun fără să mă tem că voi fi distrus iar? Dacă aș putea iubi fără să mă tem că voi fi rănit? Dacă aș putea gusta dulceața zilei de azi fără să mă gândesc că mâine voi duce dorul acelui gust? Dacă aș putea să nu-mi fie frică de trecerea timpului și de faptul că oamenii îl pot fura? Da. Ce-aș face? De cine mi-ar păsa? Ce lupte aș duce? Pe ce drumuri aș alege să pășesc? Ce bucurii mi-aș permite? Ce mistere interne aș rezolva? Pe scurt, cum aș trăi?” 

Cum ar fi? Să fii aproape nemuritor. Să îmbătrânești lent, atât de lent încât să trăiești secole la rând până să vezi apărând primul rid sau primul fir de păr alb? Cum ar fi să dobândim fiind încă tineri înțelepciunea de pe urmă? Nu ne-am dorit cu toții, măcar o dată, să nu ne mai simțim presați de timp, să nu mai simțim că nu ne ajunge pentru a face tot ceea ce dorim, să rămânem la fel de tineri și de plini de viață pentru totdeauna, indiferent cât ar însemna totdeauna? Tom Hazard a avut parte de asta și nu pentru că ar fi fost vampir (treaba cu vampirii e deja fumată), ci pentru că suferea de anageria, o boală care îți oferea multe sute de ani de tinerețe. Matt Haig a luat o idee/un vis/o dorință a noastră, a tuturor-aceea de a nu îmbătrâni sau de a îmbătrâni cât mai târziu-și a transformat-o într-un nou concept. Cei care sufereau de anageria nu erau foarte mulți, dar erau suficienți încât să facă parte dintr-o „Societate”, numită Albatros. Societatea era condusă de un tip Hendrich, în vârstă de 900 de ani, care era un fel de călăuză pentru ceilalți. Stabilise niște reguli, pe care toți membrii erau obligați să le respecte ca să nu se pună în pericol nici pe ei înșiși, nici pe ceilalți albatroși. O dată la 8 ani trebuiau să se mute în alt loc și să înceapă o nouă viață, sub o nouă identitate. Atunci când timpul pare să nu-și lase amprenta asupra ta începi să atragi atenția. Albatroșii trăiau cu teamă permanentă de a nu se da de gol, de a nu atrage atenția. Duceau o viață solitară, cât mai izolați, fără prieteni, fără iubire, dacă asta se putea numi viață. Nu aveau voie să se îndrăgostească. Asta era cea mai importantă regulă, iar Tom o încalcă. De două ori. Nu iubirea este mereu cea care ne face să încălcam orice regulă, să sfidăm timpul?

Pe când avea doar 18 ani, Tom se îndrăgostește de Rose. Au parte de o dragoste frumoasă, dar boala lui Tom îl obligă să se îndepărteze și să o părăsească pe Rose și pe fiica lor, Marion, pentru a nu le pune viața în pericol, atunci când lumea începe să îi arate cu degetul. Multe secole mai târziu, Tom își caută cu disperare fetița pe care a lăsat-o în urmă și care era asemeni lui, acesta fiind unicul motiv pentru care a continuat să supraviețuiască. Timpul, pentru el a fost ca o rană vie. Se spune că timpul vindecă durerea. Dar pe a lui Tom nu a vindecat-o, ci a intensificat-o. A supraviețuit atâtor evenimente tragice de-a lungul istoriei, dar nu s-a împăcat niciodată cu pierderea lui Rose și a lui Marion. Înapoi în prezent, Tom este profesor de istorie. Și o cunoaște pe Camille. Și împotriva voinței lui, inima lui se dezmorteste și începe să simtă din nou. Așa e dragostea de când lumea. Încalcă regulile, te trezește la viață. Însă teama și nesiguranța lui Tom planează asupra lui și îl împiedică să trăiască cu adevărat, să-și asume riscuri.

Așadar, cum ar fi? Să fii aproape nemuritor, dar să nu te bucuri de asta? Să nu trăiești cu adevărat? Să nu prețuiești viața, prezentul? Să trăiești în singurătate, cu frica în chip de prieten? Cum ar fi să trăiești 400 de ani și să nu devii neapărat mai înțelept? Cum ar fi să trăiești atât de mult fără să simți că viața este cu adevărat un dar prețios?
Tom a irosit multe secole până să își dea seama de asta, până să accepte că prezentul, nu trecutul este mult mai important, că trebuie să trăiești clipa, nu doar să exiști, și să te bucuri la maxim de ceea ce-ți oferă, că trebuie să iubești chiar dacă uneori o pierzi și doare, să ai prieteni, chiar dacă uneori ei te trădează și te rănesc, să te accepți și să fii împăcat cu tine însuți.

A fost un personaj ciudat-Tom Hazard. Nu m-am putut atașa foarte mult de el, însă m-am bucurat atunci când a reușit în sfârșit să-și accepte viața și a început să o trăiască cu adevărat. Mi-ar fi plăcut ca povestea de dragoste dintre el și Rose să fie mai detaliată, mi-ar fi plăcut ca salturile temporale să nu fie uneori atât de bruște și de obositoare, mi-ar fi plăcut ca o parte din final să fie altfel. Însă nu aș schimba cu nimic povestea, așa cum și-a imaginat-o Matt Haig. Cum sa opresti timpul are farmecul ei, un lirism și un dramatism aparte. E aproape poetică. Te obligă să meditezi pe marginea subiectului și să te întrebi dacă tu profiți din plin de prezent. Te determină să privești viața cu alți ochi, din perspectiva omului care nu are la dispoziție sute de ani pentru a-și da seama când e timpul trăiască cu adevărat. Te convinge, în cazul în care aveai dubii, că singura modalitate prin care poți opri timpul este iubești oamenii si viata.

Recomand cu drag. Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul oferit. o găsiți aici.

Fragmente: 

„[…] Presupun că e prețul pe care îl plătim pentru iubire: absorbi durerea celuilalt până o faci una cu tine.”

„Oamenii văd numai ce hotărăsc să vadă. Am învățat această lecție de 100 de ori, dar atunci mi s-a părut nouă.”

„Tot ce poți face cu trecutul este să-l porți cu tine de colo până colo, simțindu-i greutatea cum crește încet, încet, rugându-te să nu te zdrobească definitiv.”

„Uneori, schimbarea e bine-venită, alteori nu îmbunătățește cu nimic lucrurile. […] Viața e la fel. Nu e cazul să ne temem de schimbare și nici să o primim neapărat cu brațele deschise, nu atunci când nu mai ai nimic de pierdut. Schimbarea e doar viață. Singura constantă pe care o cunosc.”

„Muzica nu te pătrunde. Muzica există deja în tine. Muzica pur și simplu scoate la iveală ce se ascunde în tine, te face să simți emoții despre care nu știai neapărat că le ai și îi învăluie pe toți trezindu-i. Un fel de renaștere.”

„Locurile nu mai sunt importante pentru oameni. Locurile nu mai contează. Oamenii sunt prezenți pe jumătate în locurile în care se află. Au întotdeauna un picior în marele pustiu digital.”

„Acesta e avantajul maxim al vârstei de 439 de ani. Înțelegi complet că lecția principală a istoriei este următoarea: oamenii nu învață nimic din istorie. Secolul XXI încă se poate transforma într-o imitație proastă a secolului XX, dar ce-am putea face?”

„Mintea umana are propriile…inchisori. In viata, nu ti se da intotdeauna sansa de a alege. Nu poti alege unde te nasti, nu poti decide cine sa te paraseasca si cine nu, nu poti alege prea multe. O viata are fluxuri care nu se pot schimba, la fel ca istoria. Dar inca mai exista loc in ea pentru alegere. Pentru decizii. E adevarat. Iei o decizie gresita in prezent si te bantuie, asa cum tratatul de la Versailles din 1919 a pregatit terenul pentru ca Hitler sa preia puterea in 1933. Asadar, fiecare moment din prezent plateste pentru unul din viitor. O simpla intorsatura gresita si esti pierdut. Ce faci in prezent ramane cu tine. Se intoarce. Nu scapi niciodata de nimic.”

„Oamenii vorbesc despre o busola morala si cred ca asta e secretul. Intotdeauna stim ce e bine si ce e rau pentru noi, nordul si sudul. Oamenii pot sa te indrume spre tot felul de directii gresite, sa te duca dupa orice colt. Sa n-ai incredere. Nici in mine sa nu ai incredere. Ce se spune in reclamele cu masini? Despre sistemul de navigare? Vine ca dotare standard. Tot ce trebuie sa stii despre ce e corect si ce nu se afla deja acolo. Vine ca dotare standard. E ca muzica. Nu trebuie decat sa asculti.”

„E ciudat cât de apropiat e trecutul, chiar când îți închipui că e atât de departe. Ciudat cum poate sări dintr-o propoziției, lovindu-te nemilos. Ciudat cum fiecare obiect sau cuvânt adăpostește o fantomă. Trecutul nu e un loc separat. E alcătuit din multe, multe locuri, care sunt gata mereu să se ridice în prezent. Acum e 1950, peste un minut, anii 1920. Și totul e conectat. O acumulare a timpului. Crește și iar crește până când te prinde violent în orice moment vulnerabil. Trecutul locuiește în prezent, repetandu-se, poticnindu-se, amintindu-și de toate acele lucruri care au dispărut. Se scurge ca sângele din indicatoarele de pe drum, din plăcile de pe băncile din parc, din cântece, prenume, chipuri și coperți de cărți. Uneori, simplă vedere a unui copac sau a unui apus de soare te poate izbi  cu puterea fiecărui copac sau a fiecărui apus de soare pe care l-ai văzut vreodată și nu există nicio cale să te protejezi. Nu avem posibilitatea să trăim într-o lume fără cărți, copaci sau apusuri de soare. Pur și simplu nu avem.”

” Lecția dată de istorie e că ignoranța și superstiția sunt lucruri care pot apărea în oricine, în orice moment. Ce începe ca o îndoială, se poate transforma iute într-o credință generalizată de neclintit.”

„Cea mai simplă și mai pură bucurie, îmi dau seama, e să faci pe cineva la care ții să radă.”

„Poate de atât e nevoie ca să iubești pe cineva. Să găsești un mister fericit pe care să vrei să-l dezlegi pentru totdeauna.”

„Vine o vreme când singura cale prin care poți începe să trăiești este să spui adevărul. Să fii cine ești cu adevărat, chiar dacă îți pui viața în primejdie.”

„Oamenii pe care îi iubești nu mor niciodată.”
„Nu contează că îmbătrânim diferit. Nu contează că nu există nicio modalitate ca să ne împotrivim legilor timpului. Timpul din viitor e precum ținutul de dincolo de gheață. Ghicești cum ar putea fi, dar nu știi niciodată sigur. Tot ce știi este clipă în care te aflii.”

„Istoria a fost-este-o stradă cu sens unic. Trebuie să mergi înainte. Dar nu întotdeauna trebuie să privești în viitor. Uneori, e suficient să te uiți în jur și să fii fericit acolo unde te aflii.”

„Nu există decât prezentul. Da. E limpede. În acele momente care explodează de viață, prezentul durează veșnic și știu că mai există multe prezenturi pe care să le trăiești. Înțeleg. Înțeleg că poți fi liber. Înțeleg că poți să oprești timpul dacă nu te mai lași condus de el. Nu mă mai înec în trecut și nu mă mai tem de viitor. Cum aș putea? Tu ești viitorul.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

2 Comments

  1. Îmi place mult cum ai abordat subiectul romanului! Mie mi-a plăcut ideea de la baza cărții, dar am tot tânjit după altceva.

    • Inteleg foarte bine ce zici. Si eu am avut alte asteptari, dar totusi nu am fost dezamagita! :*

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Valea minunilor, de Amy Tan

"O poveste emoționantă despre legăturile profunde dintre mame și fiice, despre dorință și amăgire, despre puterea neabătută a iubirii. Shanghai,...

Închide