Curățenie de iarnă sau iarna prieteniei

Oare pentru cât timp au unii oameni impresia că ceilalți se vor mulțumi mereu cu scuzele lor? Cu resturile lor de atenție și de „prietenie”? Am început să nu mai cred în scuzele penibile și ipocrite ale unor oameni care totuși îndrăznesc să mă contrazică atunci când le spun că nu mai cred în prietenia noastră. Și am început să cred că de fapt, nu e vorba de lipsă de timp sau de memorie, ci este vorba de lipsă de interes. Atât de simplu.
În ciuda unui program încărcat, a unei zile proaste sau a unei nopți nedormite îmi găsesc mereu timp și chef pentru prieteni. Poate că nu am întotdeauna suficientă răbdare să-i ascult cu toată atenția, însă nevoia de a-i auzi, de a-i vedea, de a-i simți aproape este mult mai mare decât lipsa de timp sau de dispoziție. Drept pentru care aștept același lucru și din partea lor.

În curând o să încep curățenia de iarnă. Atât în casă, în suflet, cât și în grupul restrâns de oameni pe care îi numesc prieteni.
O să scutur covoarele din casă și o șterg bine ferestrele sufletului meu. O să înlătur praful uitării de pe numele din agende și o să închid ușa pentru acei oameni care nu și-au făcut timp pentru mine, care din programul lor încărcat nu și-au rupt o bucățică de minut pentru a se asigura că sunt bine și care au venit întotdeauna cu mii de scuze pentru „neputința” lor. Și o voi închide și pentru cei care și-au amintit de mine doar atunci când au avut câte o nevoie.
Odată cu curățenia generală am să las în urmă și oamenii ipocriți pe care obișnuiam să îi numesc prieteni.
Vreau să îmi dau jos de haina grea a așteptărilor zadarnice și a speranțelor spulberate. Iarna asta vreau să mă îmbrac subțire, dar să-mi fie cald. Să-mi fie cald pentru că oamenii pe care îi păstrez alături îmi sunt cea mai călduroasă haină pentru zilele înghețate.
Iarna asta vreau să însemne o mare de alb care în razele soarelui strălucește datorită prieteniei.

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

4 Comments

  1. Stii… mai e o categorie de persoane: cei care nu iasa in fata, nu clameaza prietenia ta, dar care, atunci cand le ceri ajutorul, niciodata nu te vor refuza. De ce stau in umbra? Pentru ca ei cred ca iti este bine, pentru ca asteapta un semn de la tine, pentru ca nu se doresc sa fie cooptati in gloata de falsi prieteni… zic eu. :)

    • Mai Adi, nu stiu ce sa zic… probabil ca sunt si asa cum zici tu. Dar eu zic ca un prieten nu poate „sta deoparte” niciodata. El e acolo chiar si atunci cand tu nu vrei sa vorbesti. Sta si tace langa tine. Isi face timp sa taca langa tine. Eu sunt genul asta de prieten nebun si insistent. Una dintre prietenele mele tace malc atunci cand e suparata, abia daca scot ceva de la ea. Si atunci cand nu imi raspunde la telefon sau la mesaje imi dau seama ca are ceva si nu vrea sa spuna. Asa ca ma duc si ii bat in usa si o tin in brate si o las sa taca. Dar sunt acolo.
      Tin foarte mult la conceptul de prietenie. :D

      • Asa-i cum zici tu… dar cand deja sunt prea multi care sunt pe langa tine, cat mai conteaza unul in plus? Acela va fi langa tine atunci cand ceilalti se ascund… la aspectul asta ma refeream! :D

      • Imi doresc si eu astfel de prieteni

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Ceva special

Anul acesta, găsind atât de multe idei de decorațiuni mi-am propus să îmi fac și eu ceva special pentru sărbători....

Închide