Cuvinte fără aripi…

 

Ce faci cu acele cuvinte care zac înăuntrul tău și te consumă? Sunt ca frunzele toamnei, care udate de ploaia măruntă se lipesc de pământul rece și devin una cu el. Așa se lipesc și unele cuvinte de suflet. Și rămân acolo, uneori tăcute, alteori zgomotoase și refuză să zboare.

Pentru că vezi tu, am în mine cuvinte fără aripi. S-au lipit de sufletul meu și-l macină. Le simt, le aud. Uneori le și văd. Dar nu le pot scoate de acolo. Sunt frunzele mele tomnatice, ude și lipite de pereții sufletului meu. Sunt un vulcan care clocotește și nu erupe niciodată. Sunt ca valurile care se lovesc de țărmul mării, dar nu-ți ating niciodată vârfurile degetelor. Sunt iubire și speranță. Sunt vise. Sunt dorință și pasiune. Sunt neliniște și viață.

Sunt cuvintele care rămân de multe ori lipite de suflet sau mor pe buze înainte de a le rosti pentru că uită că ele n-au aripi…

© Iustina Țalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Un om și câinele lui

Un om își plimba liniștit câinele. Brusc, un scrâșnet de fiare. Privește omul în jur dar nu vede nimic și...

Închide