Dansul privighetorii de primăvară, de Kyung-Sook Shin

1251407

Dansul privighetorii de primăvară este o minuțioasă cronică a crepusculului unei lumi și o melancolică poveste de dragoste. Plecând de la un amănunt istoric real, Kyung-sook Shin construiește odiseea tinerei Yi Jin, care amintește de Memoriile unei gheișe. Romanul, al cincilea semnat de Kyung-sook Shin, singura femeie căreia i s-a decernat Man Asian Literary Prize, a cunoscut un succes fulminant atât în Coreea, cât și în China. 

Ultimii ani ai regatului Joseon, prins în încleștarea marilor puteri și a intereselor acestora în Peninsula Coreeană. Yi Jin, orfană, ajunge printr-o întâmplare la Curtea regală și cucerește cu prospețimea și drăgălașenia ei inima reginei, care îi va deveni protectoare. Minunata dansatoare, de o mare frumusețe și inteligență, educată în spiritul fidelității absolute, Yi Jin este cea mai credincioasă slujitoare a suveranei.
Franța, prosperă și efervescentă în plină Belle Epoque. Primul său repprezentant diplomatic în îndepărtatul regat coreean, Victor Collin de Plancy, este un tânăr temerar, iubitor de cultură orientală, colecționar, fascinat de țara în care ajunge și mai cu seamă de dansatoarea de la Curtea regală care vorbește franțuzește.

Contrar tuturor cutumelor, Victor primește permisiunea de a o lua pe Yi Jin în Europa și o introduce în rafinata societate pariziană, unde îi cunoaște, printre alții, pe Emile Guimet, Felix Regamey și Guy de Maupassant, cărora le câștigă admirația. Dar Yi Jin e dominată, înainte de orice, de devotamentul necondiționat pentru regina machiavelică și însingurată și nu ezită să-și sacrifice pasiunea în fața iubirii filiale.”

Literatura orientală are ceva specific și special. Nu e ușoară deloc, îți pune deseori la încercare răbdarea și concentrarea. Deși cartea de față nu este scrisă chiar în stilul complex care abundă în descrieri și figuri de stil, are aceeași profunzime care îi caracterizează pe autorii asiatici.

Puțin indusă în eroare de asemănarea cu Memoriile unei gheișe din descriere mi-am imaginat o cu totul altă poveste. Se pare că nu scap de acest obicei prost de a-mi crea scenarii dinainte. Mă gândesc că mi-ar fi plăcut puțin mai mult dacă nu aveam alte așteptări de la ea. Nu înseamnă că nu mi-a plăcut, dar nu pot spune nici că m-a impresionat…

Cartea are un context mai degrabă politic, pe fundalul căreia se desfășoară povestea, prea politic pentru gustul meu sau pentru dispoziția din ultima vreme. Au fost pasaje peste care am fost tentată să sar, pentru ca mi s-au părut foarte plictisitoare. Personajul Yi Jin nu mi s-a părut remarcabil, ci confuz. Deși m-am obișnuit cu diferențele enorme între cultura noastră europeană și a lor, tot mi-a fost greu să intru în lumea creată de autoare.

Singura legătură care mi s-a părut cu adevărat specială a fost cea dintre Yi Jin și Gang Yeon. Deși pusă prea puțin în valoare, cu ea am rezonat cel mai mult.

Dansul privighetorii de primăvară este o carte despre rădăcini și tradiții, despre fidelitate și simțul datoriei, despre căutarea identității și a libertății.

Recomand pasionaților genului.

Fragmente:

 „Uneori, o vorbă tandră poate face să încolțească iubirea, așa cum încolțesc semințele îngropate în pământ.”

„Uneori, moartea devine o armă de neînvins.”

„Două mâini strânse dau naștere unui sentiment tainic.”

„Ce e murdar se spală. Dacă se curăță spălându-se, atunci înseamnă că nu e pierdut. E vorba doar de niște pete. Nu trebuie să îi considerăm murdari pe cei ce poartă zdrențe. Asta nu e mizerie, e sărăcie. Iar sărăcia nu e un defect. Dar dacă sufletul e murdar, nu se poate spăla. Atunci da, e un cusur.”

„Când ai pe cineva drag, parcă ți-e mai ușor în viață. Cei pe care îi iubești îți dau putere și viața ta capătă un sens. Ești cu adevărat bogat, băiete, căci îl ai în suflet pe părintele Blanc. Săraci sunt doar cei care nu țin la nimeni!”

„Cei care trăiesc muzica pot să pară singuri chiar și în mijlocul unei mulțimi, căci muzica nu ține de trup, ci de suflet.”

„Unele întâlniri, deși mai scurte decât viața unui strop de rouă ce dispare odată cu apariția primelor raze de soare, lasă urme pentru tot restul vieții.”

„Omul, dacă are o baltă, vrea un pârâu; dacă are un pârâu, vrea un râu; dacă are un râu, vrea un fluviu; dacă are un fluviu, vrea o mare. Uneori nici marea nu-i ajunge. Așa e firea omului.”

„Când sufletul e întunecat și încăperea e întunecată, oricâte ferestre ar avea.”

„După un munte vine alt munte, dar toți munții au cărări. E important să crezi asta pentru a supraviețui.”

„Așa e sufletul omului, ca un mosor de ață. Cu cât încearcă să se desfășoare, cu atât se incalceste mai tare.”

„Oamenii ridică orașe, iar orașele îi schimbă.”

„Doar dacă închizi ochii poți să vezi pe cineva de care ți-e dor.”

„Ceea ce rămâne neschimbat are rolul de a înmuia sufletul.”

„Pentru unii oameni, iubirea e o luptă.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Viața e ușoară, nu-ți face griji, de Agnes Martin Lugand

"Fiecare decizie presupune pierderi, lăsarea în urmă a unor felii de viață." "Întoarsă din Irlanda, Diane este hotărâtă să înceapă...

Închide